BrandLeft
BrandRight
Articole din categoria

Amuzant

Amuzant

Mi-am dat seama singur că am crescut

Mi-am dat seama singur că am crescut

Azi a fost una dintre zilele alea în care mi-am dat seama singur că am crescut. Nu în vârstă, nu în înălțime, ci așa … la cap. Phaha, cum sună asta. În fine, mi-am dat seama că m-am deșteptat puțin.

Nu am des sentimentul ăsta de “mândrie”, nu conștientizez des despre mine că fac ceva bine, de multe ori doar îmi zic alții (n-avem nevoie cu toții de confirmări uneori?).

Dar, în fine, azi m-am trezit zicându-mi singur: “Wow, bravo Ariel, ai făcut ceva ce nu faci niciodată, keep it up, yo!”

N-am făcut mare lucru, ca să fiu sincer… Doar am băgat ceva-n gură. Ceva ce nu bag niciodată. O roșie. O bucată de juma’ de roșie cherry. Da, știu, sună banal. …

Dar n-am băgat o roșie-n gură de când eram mic-mic-mic copil și m-a obligat mama să mănânc o roșie și nu mi-a fost deloc bine.

Episodul ăla m-a marcat. Prietenii mei știu despre mine că nu bag roșie-n gură. Râd de mine. Cică nu suntem mulți cu “defectul” ăsta.

Ideea este că n-am apucat să-mi gătesc omleta zilnică azi dimineață, așa că am mâncat în oraș, la M60, unde știam că au cafea bună și un toast cu avocado și ou. Fucking yummy!

M-am dus singur. Nu prea umblu singur prin București, dar uite că uneori te trezești singur în oraș. Tu și micul tău dejun care conține roșii cherry tăiate-n două. Și am început să mânc și să mânc și nu prea m-am oprit. Băi, genial de bun!

Pe lângă toast în sine, mai sunt și câteva frunze de rucolă, niște semințe și roșiile – na, în fine, un soi de salată.

Și mi s-a blocat privirea pe o roșie. Și am simțit, intern așa, că nu mă face pe mine roșia aia.

Știu-știu, chiar sună hilar, dar ăsta mi-a fost sentimentul.

“Bă, ce-i cu roșia asta și de ce-o evit dacă tot am dat bani pe ea?” – în fine, rădăcinile mele evreiești mereu se gândesc la bani, nu la faptul că poate-s sănătoase sau gustoase roșiile alea.

Efectiv m-am uitat în jur. Nu se uita nimeni la mine.

Sunt obișnuit să-mi dau roșiile din farfurie, să încep să vorbesc despre cum le displac (povestea din copilărie pe repeat)… dar acum n-aveam cui să mă plâng, cui să le las. …

Și am atacat roșia, frate! Am luat-o în furculiță, am analizat ușurința cu care am străpuns-o (căci, pe bune, n-am făcut asta ever, nu știu cum e o roșie, m-a fascinata pe moment) și am aruncat-o-n propria-mi gură.

Și am mestecat. Eu cu mine, acolo, în M60, înconjurat de oameni care mă ignorau.

N-am vomitat, nu mi-a fost greață, n-am scuipat-o, dă-o-n colo, era doar o roșie!

I-am analizat gustul. Cunoscut, de altfel. I-am analizat textura. Bleah.

Am mâncat-o și apoi am fost mândru de mine.

Băi! Contează atât de mult poveștile pe care ni le spunem sau le spunem celor din jur! Ne afectează în mod direct viața!

Știu, acum e doar o roșie. Dar n-am mâncat roșii toată viața din cauza unei povești pe care am repetat-o la infinit și o atitudine panicată, o anxietate vizavi de o legumă pe care toți oamenii normali la cap o digeră cu plăcere.

Azi a fost una dintre zilele alea în care mi-am dat seama singur că am crescut… și că n-ar fi deloc rău să încep să-mi aleg mai atent poveștile pe care mi le spun sau le spun celor din jur.

Amuzant

De ce te-ai dus la duș cu clătitele?

Corina, după ce a dus clătitele în baie.

Corina, după ce a dus clătitele în baie.

În viața de cuplu există, uneori, momente rupte dintr-un film fraier de dragoste. Uneori eu o trezesc și mic dejunul este gata, cald, frumos-pompos. Alteori, într-o zi de duminică seara de obicei, ea dispare la bucătărie și după ceva timp miroase toată casa a clătite. Apoi vedem împreună un film băgând în noi clătite cu cioco.

După ceva timp începi să te prinzi de aceste “momente”, să te prinzi când vin și să te bucuri de ele.

Recent, într-o zi din aia mohorâtă, plictisită, spre seară, Corina a dispărut la bucătărie. Nu-mi zisese nimic despre faptul că ar vrea să vedem un film.

Am auzit frigiderul. Am auzit niște ouă sparte. Am auzit bocănituri mici ce trădau faptul că prepară ceva.

Apoi am auzit acel sunet evident de “amestecare” a conținutului dintr-un bol.

Nu eram sigur că urmau să iasă niște clătite, dar știam că ceva se întâmplă și speram să fie gustos.

Totul a durat puțin, dar am apucat să fac un scenariu complet în cap și eram convins că urma să am o seară dulce.

Câteva minute mai târziu Corina a trecut pe lângă mine și s-a dus la baie. Mi s-a părut că avea cu ea un bol de bucătărie.

Drumul de la bucătărie la baie trece prin sufragerie, fix pe lângă biroul meu. N-aveam cum să nu observ bolul cu posibilul desert.

La baie liniște. Apoi, după o perioadă, s-a auzit dușul.

“Ce-ar putea face Corina cu bolul ăla la baie? Și de ce sunt absolut sigur că am auzit cum a spart niște ouă?!”

Vreo 15 minute m-am gândit doar la asta. Într-un final a ieșit din baie Corina, dușată, mirosind a flori, cu părul acoperit de un prosop. Iar bolul îl avea în mână. Gol.

“Ce faci?! De ce te-ai dus la duș cu clătitele?”, am întrebat-o șocat.

“Ce clătite?”, ea super-nedumerită.

“Am auzit foarte clar cum ai spart niște ouă și apoi le-ai bătut într-un bol. Eram sigur că faci clătite. Apoi te-ai dus cu clătitele la baie și am auzit cum ai făcut duș. Ce naiba se întâmplă?!”

Corinei nu-i venea să creadă ipoteza mea. Eu râdeam căci mi se părea comică situația. Ea râdea că i se părea comic cum se desfășurase totul în capul meu.

“Mi-am făcut o mască de păr cu ouă, într-adevăr… Dar nu m-aș fi gândit niciodată cu tu ai putea crede că pregătesc niște clătite.”, s-a chinuit să-mi zică printre râsete d-alea cu lacrimi.

Și uite așa, atunci, acolo, am aflat că poți afla lucruri noi despre partenerul tău chiar și la câțiva ani după ce v-ați mutat împreună.


Scriu aceste rânduri pentru că zilele trecute am primit ceva pe adresa redacției care cu siguranță nu era pentru mine, ci pentru Corina. Două creme anti-rid, o oglindă super fancy și alte treburi care, sincer, mă cam depășesc. Arată cam așa: (stric poza, nu?)

14075040_10210569228972807_303350150_o

Sper că nu-s singurul “partener” cu o astfel de poveste despre “partenera” sa. Dacă cineva a mai gafat ca mine, să zică, să nu mă simt special! :)

Cadoul pentru Corina este din partea Cien, gama de îngrijire de la LIDL, care anunță o caravană ce va pleca pe 27 august prin țară. Iată aici calendarul complet al caravanei Cien.

Ideea este următoarea: dacă vizitezi caravana Cien și oferi un sfat de îngrijire sau înfrumusețare, precum cel al Corinei (mi-o și imaginez cum ar merge ea la caravana Cien și ar zice: “Eu îmi fac o mască de păr din ingredientele cu care se fac și clătitele.”), vei câștiga produse ca cele pe care le-am arătat mai sus.

Cum va funcționa?

1. Mergi la caravana și într-un clip scurt filmat la fața locului dai pontul. (Caravana Cien are echipamentul necesar la fața locului ca să te filmeze.)

2. Toate videourile cu ponturi vor fi urcate pe canalul YouTube LIDL România. Astfel acolo se va naște un fel de “forum al trucurilor de înfrumusțare”.

3. Fiecare persoană ce oferă un pont va fi premiată cu produse din gama de îngrijire Cien. :)

Și recunosc că-mi place headline-ul Cien: “Împreună protejăm frumusețea româncelor”. Pentru că româncele chiar sunt super-frumoase. :)

Până data viitoare … mă duc să-mi fac niște clătite.

Amuzant

Când te-ai rugat ultima dată? Eu zilele trecute, în budă… în avion…

Când te-ai rugat ultima dată? Eu zilele trecute, în budă... în avion...

Fac poze și le pun pe Instagram.

Oamenii care nu credeau în Dumnezeu și spuneau că-s “atei” erau niște adevărați “hipsteri” acum câțiva ani. A fi “ateu” era o raritate. A spune asta despre tine, public, era raritatea rarității.

Eu nu-s credincios. Nu-s nici ateu. Sunt mult mai hipster de atât! Sunt agnostic. Adică recunosc că ar putea fi o forță mai mare ca noi care conduce lumea asta, dar nu pot să spun că mă ghidez după ea, nu mă rog la ea, bla bla. E un fel de “cred, dar nu prea cred”. E un fel de a recunoaște că uneori am nevoie de un “Dumnezeu” pentru că-s prea mic.

Cu toate astea cred că indiferent de cât de “ateu” sau “agnostic” ești, există în viață momente în care te trezești rugându-te la forța aia supremă. Într-un fel straniu este tot ce-ți rămâne… acel “Dumnezeu” în care crezi, dar nu prea crezi…

Ei bine, precum ziceam: eu nu-s credincios. Așa că nu vorbesc cu Dumnezeu, nu-i cer lucruri, nu-i cer ajutorul, nu mă sfătuiesc cu el sau cu oamenii lui (preoți, rabini, călugări șaolin etc.).

Dar acum câteva zile eram într-un avion cu destinația Barcelona.

N-am frică de avioane: prima dată m-au dus ai mei cu avionul când eram la mama în burtă. Aveam câteva luni. Iar după naștere am tot călătorit la vârste fragede: la vârsta de șase ani am călătorit din Israel în România. Ai mei au decis atunci că ne mutăm în România “de tot”.

Pot spune despre mine că-s un om care a mers destul de mult cu avionul și niciodată n-am simțit cu adevărat “frica”.

Acum câteva zile, precum ziceam, destinația Barcelona, m-am urcat în avion cu o durere de burtă. Era genul de durere de burtă care prezicea faptul că voi face parte din grupul select de oameni care au făcut treaba mare în avion.

Recunosc că n-am auzit niciodată de acest “grup select”, dar m-am inspirat din alt grup la fel de select – acum câțiva ani mi-a zis o prietenă că ea face parte din “grupul de oameni ce au făcut dragoste în baia dintr-un avion în timp ce avionul era în aer”.

Am crezut-o până m-am dus la baie, în avion, să explodez. Baia din avion este așa mică încât eu n-am avut loc de unul singur în ea. Și-s un om relativ suplu, 1.75, 64 de kg … Prietena mea este mai suplă de atât. Și sunt 100% convins că n-am fi avut loc împreună în baia aia nici îmbrățișați.

Revenind: m-am dus la baie, am observat că-i foarte-foarte mică, m-am privit sec în oglindă, am privit colacul, am concluzionat că-i destul de curat, mi-am deschis cureaua, m-am așezat, am simțit că-i puțin rece colacul și mi-am văzut de treabă.

Aveam crampe, era dureros … Dar toată explozia s-a amânat pentru că au început niște turbulențe cum n-am simțit niciodată.

Stânga, dreapta, stânga, dreapta, iar eu eram cu pantalonii în vine, îngrozit.

Am auzit apoi acel “ping” ce indică faptul că trebuie să-ți pui centura de siguranță. M-am uitat în jur, să văd dacă eu am centură în baie. Nu există.

Am căutat instrucțiuni. N-am găsit.

Am căutat o bară de care să mă țin.

Știi expresia aia faimoasă: “m-am căcat pe mine de frică”? Este o expresie foarte eronată: am învățat că atunci când ți-e frică, nu vei reuși să faci nicio treabă…

Crampele au trecut, nevoia a trecut, tot ce conta era să nu cadă avionul și eu să nu mor cu pantalonii în vine.

M-am surprins zicând (sau gândind, nu mi-e clar): “Doamne, pe cuvântul meu că nu vreau să mor așa!”

Apoi mă gândeam că am zis “Doamne”.

Apoi am avut timp să cuget puțin asupra faptului că eu nu mă “rog” niciodată.

Apoi am continuat să sper că nu voi muri într-un avion și, neapărat, nu în baie.

Totul a durat câteva zeci de secunde. Și au fost niște turbulențe solide, cum chiar n-am mai întâlnit.

Am ieșit din baie constipat, deși intrasem cu gândul că voi avea diaree. În avion toată lumea era calmă, doamnele serveau băuturi, un bebeluș țipa … am privit în jur, am inspectat rapid, absolut nimeni nu părea să fie crispat.

Am ajuns lângă Corina. Am privit-o în ochi și nu părea că a simțit tot ce-am simțit eu în baie. M-am așezat și am tăcut.

Să fi simțit doar eu turbulențele? Nu știam cum să-i zic Corinei că mă simt ciudat și că m-am speriat așa tare că m-am surprins rugându-mă să nu mor cu pantalonii în vine.

După câteva zeci de secunde de liniște se întoarce Corina spre mine: “Ai putut să faci? Au fost niște turbulențe groaznice. Ai simțit?”

Atunci am văzut și disperarea din ochii ei. I-am povestit tot ce-am simțit și faptul că m-am constipat.

Concluzia? Nu mai folosiți expresia “m-am căcat pe mine de frică”. Mulțumesc.

Amuzant

Voi face o reclamă și tu poți să-ți bați joc de mine!

Voi face o reclamă și tu poți să-ți bați joc de mine!

Iată care-i treaba: urmează să fac o reclamă pentru Zuzu Max.

Reclama trebuie să fie din prisma pasiunilor mele și cred că putem spune că-s pasionat de pedalat… printre altele.

Dar nu mă laud… Blogul este un loc în care mă laud rar.

Dimpotrivă, vreau să includ cumva oamenii ce îmi urmăresc blogul în reclama pe care o fac. Astfel că până pe data de 2 noiembrie aștept în comentariile de mai jos sugestii de cuvinte pe care să le folosesc în reclamă. Cuvintele ar trebui să fie, pe cât posibil, legate de pasiunile de care spuneam mai sus. Dar totodată ar trebui să îmi pună bețe în roate…

Ca exemplu: “ghidolină”. Un om care nu se dă cu bicicleta nu prea știe ce-i o ghidolină. Un biciclist, însă, știe că ghidolina este acel material aderent, pus pe ghidon.

O să aleg cinci cuvinte și le voi folosi într-un mod cât mai ingenios în reclamă. Sau, na, cel puțin acesta-i planul…

Rezultatul final ar trebui să fie gata pe 11 noiembrie. Atunci fie mă fac de râs… Fie devin vedetă.

E subînțeles faptul că cuvintele porcoase nu-și au locul. Am trecut de clasa a 5-a presupun.

Dacă vrei să faci și tu o reclamă…

În altă ordine de idei, până fac eu reclama, dacă intri pe site-ul zuzumax.ro și scrii ce simți atunci când mănânci unul dintre sortimentele Zuzu Max poți câștiga săptămânal o pereche de teniși. Iar cea mai faină poveste scrisă se va transforma, și ea, într-o reclamă.

Amuzant

Atunci când la Starbucks ți se scrie greșit numele

Atunci când la Starbucks ți se scrie greșit numele

Scriu mai greu pe blog pentru că de câteva zile am descoperit paradisul… am ajuns în Barcelona.

Pun poze pe Instagram și pe Facebook și curând o să scriu și pe blog despre asta.

Între timp am văzut un video absolut genial despre acel moment când la Starbucks ți se scrie greșit numele pe paharul de cafea.

E făcut bine, este amuzant și are un mesaj foarte clar: spune-le oamenilor pe nume, căci vor fi mult mai atenți la tine. Mai ales dacă nu vă cunoașteți sau vă cunoașteți vag.

Amuzant

Tu știi cât de repede trece timpul? (test interactiv)

Tu știi cât de repede trece timpul? (test interactiv)

Total întâmplător am ajuns azi la videoclipul unei piese faimoase, direct pe YouTube. Și la fel de întâmplător m-am uitat la data publicării videoclipului pe YouTube și nu mi-a venit să cred… Trecuseră deja TREI ani!

Din click în click dat pe YouTube am ajuns la alte piese și am tot încercat să ghicesc care a fost “anul piesei”… dar constant am greșit cu câte doi-trei ani.

Așa că hai să facem un mic test interactiv, să vedem dacă-s singurul razna sau dacă timpul chiar trece prea repede…

Regulile jocului

Eu o să pun mai jos 8 embed-uri de piese cu videoclipurile aferente. Tu ia cu copy paste lista de mai jos și pune-o în zona de comentarii (jos de tot):

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

În dreptul fiecărui număr încearcă să treci anul în care crezi că a apărut piesa.

De exemplu:

1. 2013
2. 2008
3. 2010
etc.

Desigur că dacă apeși pe videoclip vei afla răspunsul corect și testul n-o să aibă niciun farmec… așa că fain ar fi să nu trișezi și să lași un comentariu cu răspunsurile tale “autentice”. La finalul acestui post vei găsi răspunsurile corecte.

Să începem testul:

PS: Piesele astea nu-s piesele mele preferate, dar sunt piese “virale” din ultimii ani. :)

1. What’s Up feat. Andra – K la Meteo

2. Gotye – Somebody That I Used To Know (feat. Kimbra)

3. Lorde – Royals (US Version)

4. Indila – Dernière Danse

5. Loredana – Apa (feat Cabron)

6. Major Lazer – Get Free ft. Amber of the Dirty Projectors

7. Adele – Rolling in the Deep

8. Lady Gaga – Poker Face


Dacă apeși aici vor fi afișate răspunsurile corecte!
1. 2012
2. 2011 (s-a viralizat în 2012)
3. 2013
4. 2013
5. 2012
6. 2012
7. 2010
8. 2009 (2008 fără videoclip)
Amuzant

Alcool vs LSD și iarbă vs MDMA

Alcool vs LSD și iarbă vs MDMA

Total întâmplător am găsit acum pe YouTube un cuplu ce testează diverse substanțe sub influența cărora fac tot felul de taskuri. Pe de-o parte-i super amuzant, pe de altă parte-i super interesant să urmărești “experimentele”:

Alcool vs LSD

și iarbă vs MDMA…

Amuzant

Dacă nu-ți crește barba…

Dacă nu-ți crește barba...

Eu-s cel mai puțin păros om pe care-l cunosc, asta dacă trecem cu vederea cele 30 de dreaduri ce pornesc din creștetul meu și se opresc la fund.

Aproape zilnic sunt întrebat dacă-i părul meu. Și este… al meu. Tot. Din 2008. Am scris aici despre dreadurile mele.

Dar, pe bune acum, când eram în liceu n-aveam nicio urmă de păr facial. Părul de pe mâini era mic și galben… iar pe picioare era un început de mărar.

Pe piept n-aveam nimic. În jurul buricului nici atât. La subraț eram “normal”. Iar despre zona de sub buric nu cred că are sens să vorbesc, dar cred că ating normalitatea.

Azi am 24 de ani și părul meu de pe piept se rezumă la … stai să număr … 15 fire de păr. Fix în centrul pieptului, așezate perfect între țâțe. Simetric, așa.

Părul facial pentru mine este un subiect destul de “tânăr”. Dar am aflat și de ce: e de la gene, de la bagajul genetic… Tata poate să-și crească, maxim, o mustață. Iar bunicul mi-a povestit o dată că i-a dat barba pe la 30 de ani.

Ce este mai curios este că mama are urme de mustață … glumesc.

Și, în fine, ca băiat n-am simțit niciodată “o presiune socială” pentru că alții au barbă și eu nu. Dimpotrivă, mereu mi s-a zis că arăt ca un copil. Ceea ce voi aprecia, probabil, peste ani.

Dar părul facial este ca un joc, așa cum era și cel pubian în primii ani în care și-a făcut apariția. Părul facial pe fața unui bărbat este ca un Tamagotchi cu care te poți juca, de care poți avea grijă… sau de care poți să-ți bați joc.

Eu încă mă chinui să am parte de acest Tamagotchi.

Deci dacă nu-ți crește barba… află că s-a inventat “creionul cu păr” care, în mare, creează păr fals. Este fix ca în desenele animate… doar că-i pe bune.

În gif-ul de mai jos fac o demonstrație. “Creionul cu păr” costă 149 de lei (click aici) și poate să creeze apoximativ un metru pătrat de păr cu o lungime medie de 1 cm. Există creioane cu păr mai lungi.

“Părul fals” rezistă la apă și umezeală și de obicei cade de pe piele după vreo 72 de ore. Poate fi aplicat oriunde pe corp, dar pielea trebuie spălată înainte.

Recomand. Și recomand să dați acest link prietenilor ce au astfel de probleme cu părul facial. Vor aprecia. :)

Dacă nu-ți crește barba...

Amuzant

Tu mănânci la tastatură?

Eu mănânc la tastatură de când mă știu. Și niciodată nu m-am simțit “vinovat” că fac asta. Mai tare mă simt vinovat de faptul că dacă-s singur acasă eu uit să mănânc. Sau amân la nesfârșit. Nu-mi place să măncânc singur…

N-am nimic inteligent de spus… doar am găsit reclama asta și mi s-a părut amuzantă. Și m-a făcut să mă simt numa’ puțin vinovat că nu ies să iau masa în oraș, în tihnă, mai des.

Deci tu mănânci la tastatură?

Amuzant

Cea mai bună actriță. Vă zic, tipa asta se viralizează în 3… 2… 1…

Cea mai bună actriță. Vă zic, tipa asta se viralizează în 3... 2... 1...

Aseară, pe Facebook, a apărut un video cu o fată ce aș estima eu că are 14-15-16 ani.

De curiozitate i-am dat play. Și am rămas cu gura căscată.

Mă uitam cu Andrei (colegul de la Trei Idei) și ne ziceam unul altuia: “Este imposibil.”

Și apoi i-am zis lui Andrei, după câteva minute de gură căscată: “E satiră. E făcătură. E umor fin. E genială fata asta … dacă e satiră!”

Acesta-i videoul:

Am văzut videoul până la final și voiam mai mult. În primul rând voiam să știu cine-i tipa. Părea că face videouri în mod regulat, dar nu știam nimic despre ea.

Am căutat cum am știut eu mai bine pe Google și am găsit doar video-uri rătăcite și diferite cu ea, fără nicio indicare a sursei.

Iată alte videouri foarte bune de la ea:

Canalul ei “oficial” de YouTube pare a fi aici, face videouri de 6 luni și momentan “s-a viralizat” doar prin câteva videouri aruncate pe Facebook fără sursă – din păcate.

Ce este amuzant este că 80% din oamenii care-i văd videourile o iau de bună. Deși eu sunt 100% convins că-i satiră și tipa joacă un teatru de nota 10.

Am căutat în comentariile videourilor și tipa nu pare să răspundă la întrebări.

Comentariile sunt împărțite în două: cei care nu ințeleg umorul și îi zic că-i incredibil de proastă… și cei care-i spun că-i genială.

Și uite un comentariu cu care am rezonat 100%:
Cea mai bună actriță. Vă zic, tipa asta se viralizează în 3... 2... 1...

Da… deci… dați un subscribe. Eu am râs cu lacrimi privind la videourile ei. Este genialitate pură. Și este atât de mică tipa… Cea mai bună actriță din câte am văzut!

Amuzant

6 secunde despre arestarea lui Sorin Oprescu

eu si damian

Eu și Alex Damian la aniversarea unui prieten.

Eu l-am cunoscut face-to-face pe “domnul primar” și impresia generală pe care mi-a lăsat-o a fost negativă. Pe atunci organizam niște marșuri de bicicliști – printre primele mai serioase din București.

M-am prins că orice zic și are minimă legătură cu politica naște niște discuții interminabile și mă suge tot restul zilei de energie. Așa că nu mai zic. Dar uite 6 secunde despre arestarea lui Sorin Oprescu mai jos:

Amuzant

Viața cu dreaduri

11950906_1041480889196853_1248970399_n

Când mi-am făcut dreadurile, în august 2008, eram încă în liceu și arătam foarte amuzant. Erau mici, scurte, stăteau în sus și arătam fix ca un arici.

Directorul de la liceu mi-au zis că arăt ca un clovn și să nu mai vin așa la școală. L-am ignorat atunci, citind regulamentul interior (sau cum se numește) și văzând că nu zice nimic de dreaduri sau frizuri.

După alte remarci stupide a tăcut și m-a acceptat așa.

Prin tramvai se uita toată lumea la mine ca la un extraterestru.

Mulți oameni mă opreau pe stradă șocați, întrându-mă cum naiba mi-am făcut părul așa. Mulți îmi ziceau direct: “Astea-s d-alea frecate cu zahăr, nu?” sau “Astea se fac cu ceară, nu?”. Stăteam să le explic că nu, nu așa le-am făcut.

În ultimii ani, însă, rar “simt” că cineva mă mai privește șocat… deși părul este mult mai lung și iese și mai tare în evidență acum.

Azi a venit la mine tipa din poza de mai sus. Vreo 30 de ani avea. Era cu o altă gașcă de fete, vânzătoare. Mi-a zis: “Băiatu’, vreau și eu să-mi pun părul tău pe cap, să văd cum îmi stă, să-mi fac o poză. Pot?”

Cu drag. :)

Mi-am luat dreadurile în mână și i le-am oferit. Le-a luat și si le-a trântit pe cap. Și-a făcut apoi niște selfie-uri. Tipele din jur râdeau în hohote și îi făceau și ele poze. Mă simțeam ca o maimuță.

“Hai, fată, lasă-l, ca-l ții așa deja de cinci minute…” îi spune o altă tipă după câteva minute bune de stat în poziția ce se vede în poză.

Când sunt întrebat “Cum arată o zi din viața lui Ariel?” niciodată nu știu ce să răspund. Dar, uite, asta-i o mostră din ziua mea.

Cam așa-i viața cu dreaduri. Am dreaduri de 7 ani și îi o experiență faină. Aici am luat un interviu dreadurilor mele. Zici că-s nebun.