Eram în autobuz cu Cristian “Băi, băiatule!” Florea și vorbeam despre câți bani fac bloggerii din România. Eram pe autocar vreo 8 ore și mai aveam de stat încă pe atât. Deci plictiseala ajunsese la cote maxime.
În timp ce-l ascultam pe Cristi mi-a venit să zic, cu voce tare, data și ora exactă. Fără nicio explicație, așa mi-a venit…
Și am zis: “25 aprilie 2015, 19 și 16 minute.”
Cristian s-a uitat la mine, sec, și a zis: “Asta-i acum?”
Nu știu de unde din mine a venit apoi ideea nebună de a-i răspunde: “Da, eu am un fel de super-putere și când zic o dată și o oră exactă cu voce tare, pot să revin în acel timp și spațiu oricând vreau.”
Cristian a explodat în râs.
Și instinctiv i-am zis apoi: “Acum tocmai am venit în acest spațiu și acest timp. Direct din viitor.”
A mai râs Cristi puțin și apoi mi-a zis: “De ce naiba ai vrea să revii în spațiul și timpul ăsta, în acest autocar, la atâtea ore de casă?”
Apoi am cugetat: “Chiar așa, oare de ce mi-a venit să-i zic toate astea? Nu numai că acum probabil mă crede nebun, dar încep să cred și eu că-s nebun…”
Și i-am zis: “Păi poate urmează să se întâmple ceva important și am vrut să fac ceva diferit de data asta.”
Cristian s-a uitat la mine și a explodat din nou în râs, dar de data asta parcă puțin speriat de toate aceste gânduri stranii.
Dăm pe repede înainte la ora 19 și 48 de minute. (prezent)
Încerc să dorm în autocarul ăsta pe care nu-l mai suport. Am stat prea multe ore în el. Ascult muzică în căști. Uit complet de discuția cu Cristian…
… până când, instinctiv, mă uit la ceasul de deasupra șoferului (strălucea albastru în bezna din autocar) și zic în gând: “19 și 48 de minute.”
Și apoi gândurile nu se mai opresc: “Wow, dacă chiar am călătorit înapoi în timp? Adică… de ce m-aș fi gândit instinctiv la asta dacă n-ar fi adevărat? Totuși, dacă chiar am călătorit în timp … atunci oare când se va întâmpla acel moment important pentru care am revenit? … Poate că nu se va întâmpla nimic. Wow, cum ar fi să scriu toată întâmplarea asta? … DACĂ ăsta-i motivul pentru care am revenit înapoi în timp?!?!”
Am ajuns acasă fără să se întâmple nimic “important”. Sau, poate… poate tocmai asta a fost. Că am evitat acel ceva “important”. Sau poate m-am uitat la prea multe filme. Și totuși … dacă?
5 comentarii
Joshua
27/04/2015 at 10:36Nu mai fuma iarba ba Arielule, las-o mai usor!!!!
Olivian
27/04/2015 at 10:42Mintea lui Ariel în autocar :)))
Dorin
27/04/2015 at 11:00Postul mi-a adus aminte de o replica din Matrix: “Ai avut un deja vu? Inseamna ca a fost o eroare in Matrice!”. Asa si tu cu calatoriile in timp, poate vei ajunge candva sa traiesti un moment in care sa poti da shuffle prin viata ta si vei ateriza in autocar, langa Cristi! Cum ar fi?! :)
Aurel
27/04/2015 at 12:30Chiar inainte sa citesc acest articol, am citit pe alt blog ceva care mi-a amintit de o greseala pe care am facut-o in urma cu vreo 15 ani si sufar mult si acum cand imi amintesc.
As vrea tare mult sa n-o fi facut!
De fapt am facut mai multe care ma dor, insa amintirea de mai devreme era legata de prima mea mare greseala pe care am constientizat-o.
Dragos
28/04/2015 at 10:05Matrix reloaded. Imi imaginez ca v-ati plictisit un pic, poate chiar mai mult in autocarul care v-a adus acasa, din Grecia, nu-i asa? dar scena pare desprinsa dintr-un film. Unul noir.