A trecut deja o lună de când, alături de Radu, dezbrac bicicliști și le spun o parte din poveste.
Pe 21 mai am început cu Lucian. Între timp, săptămânal, joi de joi, am dezbrăcat alți bicicliști.
Alina a fost momentan cea mai controversată. Și reacțiile m-au făcut să scriu acest text cu “explicații”.
Am continuat apoi cu Tranda, care are probabil cea mai lungă “poveste” scrisă de pe Biciclescu la ora actuală. Asta pentru că mulți cititori mi-au spus că vor să afle mai multe despre persoanele pe care le dezbrăcăm.
Cu Tranda am încercat să ofer “mai mult”. Surpriza este că Iasmina, cea care apare la finalul textului despre Tranda, o să apară iar pe Biciclescu. Va fi prima persoană care apare de două ori pe site. Haha! :)
Cea mai recentă “victimă” a fost Mădălina, care nici măcar nu locuiește în România. Într-o vizită în țară ne-a contactat și ne-a spus că vrea să facă parte din proiect.
Mădălina a fost cea mai puțin dezbrăcată persoană de pe Biciclescu, dar probabil cu cel mai puternic “semnal de alarmă”.
Tot mai mulți oameni ne contactează și ne spun că vor să facă parte din proiect. Și asta mă bucură enorm.
Până acum, cu un total de șase bicicliști expuși, am atins 60 de mii de unici. Din ce am observat, fetele prind de 3-4 ori mai mult trafic decât băieții – dar asta nu ne descurajează sub nicio formă…
… căci chiar dacă există oameni care intră pe Biciclescu doar pentru fotografii – subconștientul lor tot funcționează și începe, automat, să aprecieze “biciclistele” și “bicicletele”. Sau cel puțin așa vreau să cred. :)
Comentează