Azi in ATAC

Va sa zica azi a scris un anume Theodor Barbu despre mine in ziarul ATAC. Nu stiu cine e… dar daca tot citeste pe aici ar fi frumos sa-i zic cateva cuvinte:

Domnule, multumesc pentru … nu pentru articol, mi se pare absurd sa multumesc pentru un articol… multumesc pentru ca ati scris ce ati scris in articol. Sper ca un simplu “Multumesc” zice tot. Asta este tot ce am zis si anul trecut cand am fost urcat pe scena de la Ziua Mondiala a Libertatii Presei. Ar mai fi ceva! Ati scris despre mine si blogul meu, dar nu ati specificat adresa blogului. Hihi.

Uite aci articolul in intregime (sau pe siteul lor).

Imi pare rau ca v-ati facut iluzii, insa nu vom vorbi despre iarba. Vorba lu’ Stratan: „Calul-l las sa pasca iarba, noi am sa fumam”. Subiectul acestui articol este un om pe care am ajuns sa-l invidiez de cand am auzit de existenţa sa. Este un om care nu-i neaparat mai bun decat mine, dar are mai mult succes si e, cu siguranta, mai cunoscut. Il cheamă Ariel Constantinof (ce nume exotic!) si gazduieste un blog de prin septembrie 2006. Tipul are nici mai mult nici mai putin de 17 ani. E unul din primii oameni care si-a facut blog si trebuie sa recunosc ca-l admir. Ariel e sincer, are talent si, lucru foarte important, nu lasa varsta sa devina un obstacol in calea afirmarii sale. Daca n-as fi citit rubrica „despre mine”, as fi fost convins ca tipul are cel putin 20 de ani. Asta pentru ca, dincolo de sinceritate, post-urile sunt mature si foarte naturale. Am citit multe site-uri cu texte fortate, parca scremute de niste neuroni mult prea obositi. Si mai sunt unii oameni (pe care ii detest profund) ce considera de datoria lor sa scrie si despre lucruri la care nu se pricep. De pilda, in perioada Summit-ului, toata lumea a devenit experta in politica, cu totii ne-am aruncat parerile aiurea-n tramvai.

Ariel scrie despre lucruri simple, chiar banale, despre mosi si babe, filme proaste, despre scoala, zile ploioase, reclame şi multe, multe altele. Impartaseste putin din infima lui experienta de viata cititorilor care si-au pierdut simţul umorului şi sunt prea ingropati in cotidian. E tanar, debordeaza de prospetime si de optimism. Oricum, omul e deja celebru. Nici n-a ajuns la varsta majoratului si este deja platit pentru ceea ce scrie. In cadrul RoBlogFest a primit locul doi pentru cel mai bun blog scris de cineva sub 18 ani. A fost si exmatriculat de la liceu pentru ce a scris pe blog. Da, m-ati auzit bine. Acum vreun an, pe 17 mai 2007, ziarele au vuit in legatura cu acest eveniment total iesit din comun. Sa nu uitam ca traim în Romania, tovarasi. Cica acest pusti a deranjat profesorimea prin post-urile sale, asa-zise ofensatoare, despre viata de elev asociata cu sentinta unui puscarias. Cel mai mult i-ar fi deranjat un clip de pe YouTube in care o profesoara il trezeste cu brutalitate pe un elev care atipise la ora, clip insotit de urmatorul comentariu: „E greu, e greu, unii suntem pedepsiti si muncim mai mult… ca tipul din imagine care in timpul orei a adormit cu capul pe caietul pufos. Observati şi voi cum este tratat un sclav daca adoarme…”. Avand in vedere absurditatea imaginilor de acolo, comentariul mi se pare absolut pertinent. Dar asta n-are nici cea mai mica importanta. Oare am uitat de dreptul la libera exprimare? Pai ce facem, tovarasi? Se poate? Culmea ironiei, daca stai sa te gandesti, pustiul a avut noroc. Pai n-a scapat de inchisoare? Vestea a starnit multa valva (asa cum era de imaginat), pumni ridicati amenintator si proteste acide din partea celor care inca mai au miros de democratie in nari. Si chiar si unele incurcaturi extrem de amuzante cum ar fi aceasta:
Cineva: „Ce ai facut mai?”
Eu: „Ce am facut?”
Cineva: „Am auzit ca ai fost exmatriculat…”
Eu: „Si tu?”
Cineva: „Dar ce ai facut?”
Eu: „Am scris…”
Cineva: „Pe bloc?!”
Eu: „Pe ce?!”
Cineva: „Pe bloc…”
Eu pe jos de ras…
Cineva: „Pai eu asa am inteles, ca ai scris pe bloc… cu creta ai scris sau cum? Dar ce treaba are scoala cu ce ai scris pe bloc?”
Caragiale se prapadeste de ras acum. El isi permite. Noi ceilalti plangem.

Theodor Barbu