Nu glumesc, chiar am făcut experimentul acesta pentru că am o imensă problemă: NU pot să stau singur la masă, în bucătărie, să mănânc singur, în linişte, fără să privesc la televizor, să citesc o revistă sau o carte, să privesc în monitor…
Mâncatul pentru mine (apropiaţii ştiu că pentru mine subiectul acesta este îngrozitor pentru că-s super-sclifosit şi halesc puţine chestii) a devenit o activitate “secundară”. În sensul că nu pot DOAR să mănânc, aşa cum e recomandat, aşa cum trebuie. Eu trebuie să fac ceva în timp ce mănânc. Obligatoriu. Şi adesea acest “ceva” se rezumă la o discuţie cu ceilalţi care halesc lângă mine.
Şi, deci, am făcut experimentul.
Mâncarea era pregătită, trebuia doar încălzită. Eram singur-singur în casă. Radioul, ca de obicei lăsat pe Gold FM, cânta-n surdină. Pisicile (Cita şi Pussy) nu-mi dădeau târcoale. Probabil dormeau. Puricel (porcuşorul de guineea) era şi el cuminte. Era o semi-linişte monumentală.
Am încălzit mâncarea, mi-am ales farfuria cu grijă, mi-am scos furculiţa şi m-am pus la masă. Singur. Wow, cât spaţiu-i la masă…
Încă de la început ceva a fost aiurea. N-am avut cui să zic: “Poftă bună!“. Nu e ca şi cum în faţa calculatorului sau a televizorului aş fi zis “Poftă bună!”, dar acolo eram atent la alte detalii.
Am început să mănânc. Mă gândeam doar la mâncare. Prima dată după extrem de mult timp mă gândeam la mâncare în timp ce o mâncam. Gândeam, meditam asupra ceea ce mâncam şi apoi mă amuzam pe seama gândurilor mele. “Hmm… cam tare sniţelul ăsta.” … “Dar măcar piureul e bun…” … “Sigur e făcut şi cu lapte.” … “Am cam puţin piure, trebui să tai sniţelul în mai putine bucăţele.” şi alte gânduri care la prima gândire păreau foarte în regulă.
Am mâncat şi parcă a durat o veşnicie. Deşi ceasul spunea că am mâncat timp de doar 10 minute, am fost groaznic de plictisit. Şi cred că cele 10 minute de fapt sunt un nou record-personal la categoria: “Ariel mănâncă repede.“.
Pot mânca singur, dar nu mi se pare productiv. Dar nu sunt productiv nici dacă mănânc în faţa calculatorului sau alături de alţi oameni.
Mâncatul singur e bun şi rău. Am gândit, mi-am limpezit oleacă gândurile, a fost ca un fel de pauză de gândire şi stres. Şi am mâncat fără să fiu agitat (căci mereu când mănânc-s agitat, nu ştiu de ce).
Ştiu, e secolul 21 şi n-avem timp să halim în linişte, singuri. Ne place cu TV-ul, cu Facebookul pe mobil etc… Dar, merită încercat, pe cuvânt. E interesant. :)
7 comentarii
Copila blonda
21/03/2011 at 10:41Masa poate fi acel moment din zi, in care te relaxezi. Daca stii cum sa profiti de ea.
De asta ziceau batranii ca la masa nu se vorbeste! Nu numai ca sa nu te-neci.
Ariel
21/03/2011 at 10:52True, true, dar eu unul n-am mai apucat să mă relaxez la masă de o groază de timp. Şi deşi a fost ciudat ce-am făcut, îmi dau seama că a fost ca un calmant. :)
Cristi
21/03/2011 at 11:08eu unul mananc aproape mereu singur, dar cu radio-ul deschis. nici urma de tv, net sau ceva de citit. nici macar nu e sanatos/recomandat sa faci asta in timp ce mananci. :D
Ariel
21/03/2011 at 11:10Sănătos nu e, clar, dar e atât de comod şi neplictisitor. :)
RACG – sau Regia Autonomă de Cultură Generală
22/03/2011 at 19:55[…] transport în comun (măcar iarna, când bicicletele stau în cuier): Adrian Ciubotaru, Ruxa, Ariel, Corina, Sabina Cornovac, Alex Tunaru, Auraș, Ciupercutza, Anne Marie și Rux Căvescu. […]
rozina
25/03/2011 at 12:09masa de pranz e lege, desi sunt la servici, mananc imrpeuna cu o colega. cateodata mai dezbatem cate o porblema de servici, dar de cele mai multe ori mancam in liniste si savuram ceea ce mancam.
Ramona
25/03/2011 at 23:32Credeam ca sunt singura cu problema asta:|
In general cand ma duc la masa iau o carte/revista/ziar cu mine,si cand sunt singura acasa mananc in fata calculatorului.
Nu pot sa mananc singura fara sa fac altceva pentru ca oricum nu ma gandesc la mancare,ci mai degraba la ce am de facut,ce am facut in ziua respectiva ,in niciun caz nu pot sa ma relaxez la masa,n-am timp pentru asta:))