S-a întâmplat acum câteva dimineţi. Sincer, nici nu ştiu de ce mi-a luat atâta timp să mă aşez şi să scriu aceste câteva rânduri despre incident… căci iniţial aş fi vrut să scriu imediat după el.
M-am trezit din somn, dimineaţa, ca de obicei, urma să plec în grabă de acasă când m-a luat o durere de piept. Am fost calm, mi-am zis că-i trecătoare, am băut nişte apă, dar în scurt timp am început să mă panichez. Durerea s-a agravat destul de repede şi în scurt timp am simţit că nu mai pot trage aer în piept.
M-am chinuit o vreme să respir, m-am super-speriat, mi-am făcut un Ventolin (vasăzică un fel de “medicament” pentru astm) în ideea că poate voi respira mai uşor, deşi în mod cert durerea n-avea legătură cu astmul… şi pentru 10 secunde m-am simţit mai bine. Dar apoi a revenit.
În tot timpul ăla m-am gândit la ce-am făcut rău şi de la ce poate să mă doară pieptul. Să fie o alergie? Să fi tras strâmb aer în piept? Apoi am fost sigur că voi muri, rămânând fără aer. Pentru o vreme am crezut, pe bune, că mor. Şi nu aşa, că, sunt într-o maşină şi avem 70 de km la oră şi e posibil să dăm într-un stâlp. Atunci nu crezi că mori. Acum CHIAR credeam că o să mor.
Am fost la un pas de a chema salvarea când totul a trecut. Brusc. Aşa cum a apărut. Fără să ştiu de ce, de la ce, dacă va reveni etc.
Nu ştiu ce-a fost. N-am fost la medic. (Da, certaţi-mă.) Dar a fost groaznic să simt că pur şi simplu mor.
Wow, cât de repede se poate termina totul. De aia în viaţă trebuie să nu laşi pe mâine ce poţi face azi…
12 comentarii
Doro
09/05/2011 at 20:2810 aprilie 2011 – zburam spre Berlin, cineva de la bord suferea un atac de panica, a fost nevoie sa aterizam de urgenta in Polonia. Piloti prosti, vant foarte puternic, pista de aterizare scurta. Am coborat si am coborat pana ce ne-am trezit ca pilotul incearca sa aterizeze pe o autostrada. In ultima clipa si-a dat si el seama ca aia nu e pista de aterizare si a tras avionul sus. Ajungem finally sub pista, ne sufla o rafala de vant din lateral si ne deviaza total. Lovim iarba de doua ori dupa care ne ridicam iar la cer. A urmat o a doua aterizare de urgenta in Viena.
Gabriela
09/05/2011 at 22:44Uneori și mie mi se întâmplă să mă ia o durere mare de piept, chiar în centru. Mă apucă în perioade foarte stresante, sau când muncesc prea mult și mă odihnesc prea puțin sau când nu dorm destul….
Nush, aud că e o chestie obișnuită când îmbătrânești :(
Jalane
09/05/2011 at 23:31Ariel, a fost un atac de panica. Nu te speria, nu se moare din asa ceva, insa e ff neplacut. Incearca pur si simplu sa nu te gandesti si sa fii tot timpul ocupat (asta nu cred ca e o problema pt tine :P). Daca ti se mai intampla, ignora si apuca-te de o treaba orice.
Ariel
10/05/2011 at 09:16Dar un atac de panică n-ar trebui să aibă loc în timp ce fac ceva, în timp ce mă panichez de CEVA anume? Eu nu făceam nimic, voiam doar să mă pregătesc să plec d-acasă. Nu eram stresat, nu eram supărat, nu eram nervos… a pornit brusc o durere mare…
Merci de sfaturi, doamna doctor! :D
Jalane
12/05/2011 at 14:39Probabil un junghi intercostal de care te-ai speriat. Oricum pt linistea ta, daca vrei, poti merge la medic pt un checkup.
Andrei
10/05/2011 at 10:14O rudă de-ale mele a pățit asta și după ce a ajuns la urgență, i-au spus că e ceva contracție musculară aiurea. Un fel de junghi sau cârcel pe la vreun mușchi responsabil de dilatarea cutiei toracice.
Gavrilă I
10/05/2011 at 17:57Ce titlu tampit. Un om cu creier simte si STIE MEREU ca va muri. Toti murim. De murit tot o sa mori. Da n-o sa stim noi cand, ca n-o sa mai poti scrie pe blog dupa aia
Ariel
10/05/2011 at 18:00Să înţeleg că eşti un expert în astfel de senzaţii…
Gavrilă I
10/05/2011 at 18:23Nu esti prost.
Ariel
10/05/2011 at 18:27N-aş folosi aşa cuvinte mari fiind sub anonimat. :)
Vlad
12/05/2011 at 11:18Gavrila, mama ta e mandra de retardul care l-a hranit atatia ani?
Gavrilă I
12/05/2011 at 17:56@vlad:
,,PE care…” ;)