Mergeam pe stradă ieri, prin centrul Capitalei, când o doamnă de vreo 70 de ani a început să-mi ceară bani. Cerşea. Era degerată. Nasul ei avea o nuanţă mov spre albastru – o nuanţă pe care de fapt n-am mai văzut în viaţa mea la pielea unui om. Am trecut pe lângă ea, aşa cum trec eu pe lângă cerşetori, indiferent.
Apoi m-am întors la ea şi i-am zis: “Nu vreţi să mergeţi la un adăpost, să mâncaţi ceva mâncare caldă, să staţi undeva unde-i cald, să dormiţi acolo până trece gerul acesta?“
Mă gândeam să sun la poliţie să trimită o echipă din aceea care salvează oamenii străzii din acest ger – în fond… repet, avea nasul mov. Îi degera! Era foarte-foarte frig!
Răspunsul babei m-a şocat: “Nuuu, nu mamă, că am chirie. Stau cu chirie în Giuleşti.”
Am încercat s-o conving că e bine acolo, dar mi-a dat de înţeles că ar trebui s-o las în pace, că se descurcă ea, e doar la cerşit…
Am plecat cu buza umflată în timp ce ea, pentru ultima dată mi-a zis: “Dar n-ai să-mi dai un leu?“.
Eram cu un francez lângă mine. Tocmai vorbisem cu el la o bere despre ţiganii români ce cerşesc în ţara sa natală.
“She was fake?”
…
Păi, da, se pare că “she was fake”.
Cerşetoria e o meserie bănoasă – acoperă chirii în Giuleşti!
Mă întreb ce altceva mai poate acoperi…
Comentează