Cum știi că faci o treabă bună? E simplu: vorbește lumea despre tine.
Acum foarte puțin timp am avut un articol fix pe tema asta: dacă vrei să te găsească pe tine viitorii clienți tot ce trebuie să faci este să-ți satisfaci clienții actuali. Și vei fi recomandat fără să faci nimic în plus. Aici am scris.
Ei bine, în ultimele două zile am avut două surprize foarte-faine. M-am trezit că se vorbește despre Tribul. De la cine am aflat? De la niște clienți “noi” care m-au contactat și mi-au zis că vor să lucreze cu noi. Apoi mi-au spus de unde au aflat de noi.
Asta după ce acum 3 săptămâni am oprit orice fel de campanie prin Google – în care am investit în luna decembrie și a dat un randament foarte fain pentru 200 de lei, apropos!
Primul domn care ne-a vorbit de bine a fost Liviu Oprea, omul din spatele Băcăniei cu Suflet, într-un interviu pentru Ziarul Financiar – pe care l-a dat pe 24 ianuarie, chiar de ziua mea.
A zis despre noi succint, în 10-15 cuvinte, dar a zis despre noi cu un zâmbet mare pe buze. Aici înregistrarea.
De ziua mea am fost sunat de o doamnă care, culmea, voia să-și deschidă o “băcănie” și ar fi vrut să știe dacă poate livra cu noi. I-am zis că lucrăm deja cu o băcănie – aceea cu suflet. Neștiind că aflase de noi chiar de la Liviu, prin interviul de pe ZF.
Două zile mai târziu am fost contactat de un alt domn care voia să lucreze cu noi – ce avea? Tot o băcănie. Deja mi se părea suspect! Ce-i cu toate băcăniile astea pe noi?! Și acesta mi-a zis de unde știe de noi. El mi-a zis de interviu. Toate astea se datorează unui client cu care ne-am înțeles bine – domnul Liviu.
Acum altă surpriză – un domn, și nu oarecare, ci un domn cunoscut în ale magazinelor-online, zis și “Regele afilierii” – a livrat ceva cu Tribul după ce a fost refuzat de FanCourier pe motiv că ningea. Transportul prin FanCourier ar fi costat 40 de lei. Prin noi l-a costat jumătate. Așa că s-a gândit să ne promoveze pe Facebook-ul lui. Uite gestul:
Mai multe despre Șerban Cristian și de ce este numit “Regele afilierii” aici.
Este adevărat. Tribul are și multe defecte. Foarte multe. E departe de a fi perfect: Răspunde un singur om la telefon, avem un număr fix de curieri – dacă unul răcește și unul își strică bicicleta, totul se dă peste cap. Avem o metodă rudimentară de a lucra cu rambursuri. Nu avem aparate care să printeze chitanțe, ci le scriem manual.
Și pentru Victor am fost perfecți. Dar oricând mă aștept să dezamăgim pe cineva. E greu să fii perfect. Sunt mulți oameni implicați. Mulți factori la mijloc. E imposibil să nu supărăm cumva pe cineva, oricât de puțin.
Dar îmi amintesc cum era Tribul acum un an. Era de 10 ori mai mic și mai urât. Mi-l imaginez peste un an. Și sper să fie tot mai mare și mai vesel și mai dispus să ajute oamenii ce au adevărate urgențe prin București.
Cred că absolut orice problemă poate fi rezolvată. E nevoie doar de puțină înțelegere din partea ambelor părți. Puțină înțelegere și puțină răbdare. Uneori noi suntem de vină. Alteori e clientul. Alteori este Bucureștiul. Dar de tot ce m-am lovit până acum a fost rezolvabil. Și cred că orice lucru într-un business ar trebui să fie așa. :)
Deci: Dacă observi că oamenii vorbesc despre tine într-un sens pozitiv – probabil că faci o treabă bună. Ține-te bine, vin clienți noi peste tine!
Mulțumesc domnilor menționați mai sus și tuturor celor care duc vorba Tribului mai departe. Și celor care ne folosesc sau doar ne admiră. E greu, dar e frumos. :)
Comentează