(dacă citești asta prin e-mail, înseamnă că nu vezi videoul. vei găsi videoul aici. sau poți citit mai jos tot ce zic în video, cuvânt cu cuvânt.)
Trei Idei e locul în care-ți prezint trei idei din cărțile pe care le citesc sub formă video, dar și în scris aici, pe blog. E un fel de altfel de recenzie. Deci, iată, trei idei din “Numerati” de Stephen Baker – pe care o poți găsi în română sau în engleză la prietenii de la Okian, chiar aici.
Prima idee – Nu mi-a plăcut niciodată matematica. Am învățat să fac adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri și mi-a cam ajuns.
De-a lungul ultimilor m-am descurcat în viață doar cu aceste noțiuni de bază. Dar se pare că matematica chiar poate fi revoluționară.
În ziua de azi marile companii văd angajații mai mult ca pe niște numere și mai puțin ca pe niște oameni. Pentru companii fiecare angajat devine, de fapt, un model cu tot felul de ciudățenii: adică companiile știu despre fiecare angajat tot felul de detalii – că este evreu, că este căsătorit, că-i place să facă jogging, că-i alergic la părul de pisică, că are dușmani și că-i alergic la înțepăturile de albine etc.
Iar pe baza acestor ciudățenii unice pe care fiecare angajat le are, compania caută să angajeze sau să scape de cineva anume.
Ba mai mult, companiile din ziua de azi chiar încercă să recreeze anumiți angajați ce pleacă – fie că își dau demisia sau mor într-un accident rutier.
Spre exemplu: dacă un angajat foarte bun de-al tău a urmat o anume facultate și anumite cursuri, nu a fost căsătorit niciodată și a fost mereu pasionat de paintball…
… pentru a-l înlocui ai putea încerca să găsești un om cu exact aceeași traiectorie în viață și cu aceeași pasiune pentru paintball.
Suntem … doar niște numere. Iar angajatorii știu TOTUL despre noi.
A doua idee – Chiar în clipa asta Vodafone mă poate localiza cu o precizie de câțiva metri. Mastercard știe că aseară am cumpărat o sticlă de vin și o cutie de Durex de la benzinăria de pe Iuliu Maniu. Apropos, dacă ai un card Mastercard și-l folosești poți câștiga premii foarte mari în bani – vezi aici detalii.
RDS știe că aseară am fost acasă și am dat drumul la televizor pentru vreo 10 minute. Facebook, Google și alți giganți ai internetului știu muuult mai multe despre mine. Nici nu vreau să mă gândesc.
Pe vremea comunismului existau “spioni”. Azi am ajuns să ne spionăm singuri în fiecare clipă. Ah, și n-am menționat camerele de luat vederi din tot orașul!
Cu atâția biți în jurul nostru, însuși aerul pe care-l respirăm e plin de particule de informație.
Dar aceste informații despre noi nu au niciun sens dacă nu-s adunate la un loc și puse într-un context. Data viitoare când mergi prin oraș sau faci o plată cu cardul, gândește-te la informatiile pe care le lași în urmă despre tine și viața ta.
A treia idee – Ajunși într-un supermarket, cumpărătorii uită, în medie, 11% dintre produsele pe care vor să le cumpere.
Deci este în interesul magazinelor să ne reamintească constant despre lucrurile pe care vrem să le cumpărăm, nu? Ei bine, de aceea s-a inventat căruciorul de cumpărături inteligent.
Stii acele carduri de puncte sau reducere de la Cora? Te-ai întrebat vreodată de ce insistă casierițele de fiecare dată să-ți faci acel card de reducere?
Pentru că folosind acel card supermarketul știe ce anume cumperi, cât de des, cât de mult și exact din care dintre magazinele lor. Căruciorul inteligent te recunoaște după acest card de reduceri și-ți sugerează produsele pe care ai putea să le dorești periodic.
Ba mai mult, îți poate oferi reduceri nișate, fix pentru ce te interesează pe tine.
Îmi și imaginez că intru în Mega Image și începe căruciorul inteligent să țipe: “Salut, George, nu uita să iei un test de sarcină – am observat că le cumperi periodic, lapte, pâine neagră cum îi place prietenei tale și tampoane sau prezervative, după caz.”
Trăim vremuri interesante și mâine-poimâine probabil că produsele de care avem nevoie ni se vor teleporta automat direct în debaraua din bucătărie.
PS: Tricoul este de la Vandal Club.
Nu uita să te abonezi la canalul meu de YouTube!
2 comentarii
CFINET
17/06/2015 at 08:01Mie mi-e lene sa ccitesc! :) Prefer sa ascult videoul si, intre timp, sa fac un Solitaire!
Dragos
17/06/2015 at 11:58Cam depresiv, dar adevarat; intimitatea este priceless in zilele noastre. Suntem o societate de consum pana la urma, nu ?!