Bălării

Eu când eram mic îmi imaginam “nimicul” şi mă îngrozeam…

Nimicul

Nimicul

Nu prea am amintiri de când eram micuţ şi prost… dar ştiu sigur că pe la o vârstă fragedă (7 ani cred) mi-am imaginat prima dată nimicul şi pur şi simplu m-am îngrozit.

Şi mi l-am imaginat pentru că eram nervos. Mă certasem, ca un copil ce eram, cu părinţii. De fapt mă certaseră ei, desigur. Şi m-am gândit, de nervi, la ce poate să fie după existenţa noastră fizică, după moarte, după tot. Ce-ar fi dacă n-ar fi ce văd cu ochii mei?

Şi… tot ce am văzut a fost treaba din stânga acestui text. Nişte culori aruncat, ca un curcubeu. Şi le vedeam fără să fie nevoie să închid ochii să mi le imaginez. Puteam să-mi imaginez acest “nimic” stând cu ochii larg deschişi. Nimicul se punea mereu cu nesimţire peste ceea ce vedeam eu. Şi atunci mă simţeam ca un idiot, gol, fără rost, nemotivat. Nu înţelegeam ce sens are să fac orice dacă tot ce-i după e un mare nimic.

Zilele trecute m-am gândit iar la treaba asta, tot de nervi. Ultima dată când m-am mai gândit la nimic a fost de mult. Gândindu-mă că am mai crescut şi clar sunt mai matur, mă aşteptam să-mi închipui ceva mai interesant după existenţa noastră… dar nu, aceleaşi culori seci care m-au demotivat şi m-au băgat în sperieţi.

Ce-i, bre, după moarte? Dar ce-i după viaţă? Când mă gândesc la asta nu îmi mai vine să fac absolut nimic. Şi mă întristez.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

14 comentarii

  • Reply
    docica
    12/04/2011 at 09:32

    treaba asta cu nimicul e filosofica. in antichitate erau doua pareri opuse. daca e nimic, nu putem sa vorbim despre el, caci ar deveni ceva. nimicul e nimic, dar nu poti spune ca e nimic (pentru ca atunci, pronuntandu-l, ai putea sa-i dai forma)si atunci solutia e sa nu vorbesti despre el deloc. cealalta parere e ca nimicul exista si se manifesta ca o lipsa. teoriile actuale merg mai mult spre matematica si fizica decat spre religie. daca poti crede intr-un Dumnezeu (eu personal cred, dar asta e doar parerea mea) atunci dupa moarte/viata exista o stare spirituala de fericire sau de nefericire (rai sau iad). daca nu crezi atunci nimic nu poate fi imaginat tocmai din cauza sensului sau: e nimic. atat timp cat iti imaginezi o forma (culori) atunci el devine ceva si daca tu vrei sa crezi ca dupa moarte te vei dezintegra intr-un “curcubeu” fara trairi, e treaba ta. numai ca acel curcubeu nu e nimic, e ceva!

    • Reply
      Ariel
      12/04/2011 at 10:18

      Da, mi-a plăcut, ai zis-o bine! :)

      Mă văd dezintegrat într-un “curcubeu” fără voia mea, de fapt, sau… cu voia mea pentru că mă gândesc la asta. Deci nu o să mai gândesc. Nimicul e nimic până începi să zici ceva despre el. Nice! :D

  • Reply
    Hurri
    12/04/2011 at 12:18

    Dupa viata si dupa moarte e…. nimic. Nici macar curcubeul de care zici :)

  • Reply
    2muraturi
    12/04/2011 at 12:41

    nu are cum sa fie “nimic” , asa cum zice docica si cum zicea Einstein: nimic nu se pierde, totul se transforma!

  • Reply
    Jalane
    12/04/2011 at 12:46

    Si eu m-am gandit de multe ori la chestia asta, incepand de cand eram mica si tot asa m-a speriat treaba asta. Acum am adioptat alta tactica: NU ma gandesc la asta :) E interesant ca vezi un curcubeu. Singura chestia la care poate fi util acest gand (caci de elucidat…) este ca te ajuta, in principiu, sa traiesti clipa.

    • Reply
      Ariel
      12/04/2011 at 14:47

      Deci măcar nu-s singurul nebun care se gândeşte la asemenea nimicuri! :)

      • Reply
        Jalane
        13/04/2011 at 10:59

        Nu esti deloc singurul, dupa cum vezi. Eu sunt cu Ramona si Dalia, imi imaginez pur si simplu intuneric. Si cel mai nasol e gandul ca nu mai ai niciodata nici un contact (de orice fel) cu cei dragi. Dar ideea e sa nu ne gandim la asta ca intram in depresie degeaba…

  • Reply
    dalia
    12/04/2011 at 21:06

    Macar tu vezi un curcubeu, eu “vad” intuneric.
    Imi mai pun intrebari din astea existentiale cand ma uit la documentare despre univers.. imi dau seama ca suntem atat de mici incat nu are nicio relevanta nimic din tot ce realizam sau pentru ce ne zbatem.

  • Reply
    Ramona
    12/04/2011 at 22:23

    Si eu care ma gandeam ca eu sunt singura care se gandeste la asta:))
    Si in general mi se intampla cand eram singura si nu aveam ce face,si imi venea deodata in minte.Si ma ingrozeaaaa
    Tu macar vedeai in curcubeu,eu vedeam nimic! sau cel putin era ceva efemer

    Oricum,in ultimul an am incercat sa nu ma mai gandesc la asta:D

  • Reply
    Leapsa cu o carte - Concediaza-ti seful!
    13/04/2011 at 14:26

    […] voi oferi chiar azi o carte lui Ariel Constantinoff (credeţi-mă că este foarte dificil să alegi dintre sute de prieteni dar sper că suntem de […]

  • Reply
    Cannabiss6
    20/04/2011 at 09:40

    Îți zic eu: după moarte e lafel cum era înaijte să te naști.

  • Reply
    netics
    26/04/2011 at 16:17

    Simplu.
    Ai facut fapte bune, ajungi in Rai si stai pe genunchii lui Dumnezeu in timp ce va iubiti.
    Ai facut fapte rele, ajungi in Iad si stai sa arzi intr-o cratita cu lava in timp ce dracii te vor impunge cu o furca.

    Doar n-ai vrea sa crezi ca exista reincarnare, Doamne fereste!

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează