Fiecare cu problemele lui

Coboram azi de dimineaţă din tramvai… şi cum era coadă la coborăt, adică toţii moşii se grăbeau să coboare, eu am rămas mai la urmă.

Vine rândul meu, dau să cobor, iar o băbuţă sărmană care cobora paralel cu mine îşi întinde bastonul înainte şi zice: “Stai maică, stai!“.

Mă întorc şi “o calmez” cu: “Stau…“.

Îşi reia coborârea pe scări şi-mi explică: “Să nu închidă iar uşile peste mine, maică.“, oarecum disperată.

Adevarul e că doar ea mai avea de coborât, şi fiind la ultima uşă, mai mult ca sigur că vatmanul n-ar fi văzut-o. I-am zis că nu o să-i închidă uşa şi am stat până a coborât. Nu văd cum aş fi putut s-o ajut să coboare… Deci mai mult de “păzitul” uşii n-aveam ce face.

Mi-a mulţumit, maică, şi a plecat mai departe pe mijlocul străzii, căci era staţie din aia fără refugiu.