Ce mai creez

Întrebări intime pentru bucureșteni curajoși

Am blogul ăsta din 2006, septembrie dacă-mi aduc bine aminte.

Coincide perfect cu anul în care am dat Capacitatea și, evident, începutul liceului.

Nu cred să fi fost vreun an, în toți acești 14 ani sau câți sunt, în care să nu fi scris pe blog NIMIC în primele 4 luni.

Dar hei, iată, e 2020, e anul cu Coronavirus, bun moment de neglijat scrisul pe blog. Sau nu. Că acum regret. Also, fuck, I’m old!


N-o să mă lungesc mult, că avem cu toții multe treburi de făcut p-acasă între șters praf, grădinărit, abdomene și bucătărit.

2020 a început în forță pentru mine. Am găsit o mansardă și cu câțiva prieteni am pus ban pe ban și am închiriat-o. Asta la început de februarie.

Am dat și garanția, evident.

Și-n timpul scurt pe care l-am petrecut acolo am apucat să fac două filmări mari și late.

Una pentru un brand de vin, de care mi-s extrem de mândru, dar care n-a văzut încă lumina zilei pentru că a venit peste noi pandemia. (sper să iasă cândva la suprafață totuși)

Și una pentru sufletul meu, că voiam de mult să fac asta.

Ș-anume să iau oameni, să-i așez în fața camerei și să le pun întrebări intime.

În fine, nu foarte intime, dar întrebări care în primă fază stârnesc un: “Ăăăă…” sau un “Ceeeee?!” sau un “Nuuu… cred că… vreau să… mai răspund.”

Deja cred că am filmat peste o sută de oameni la modul “serios”. Fără caterinci, încercând să scot de la ei, cu răbdare, și cu un patent invizibil cât mai multe vorbe legate bine, fără pauze de vorbire.

Am “reformulat” propoziții și fraze pentru cei filmați de zeci de ori, ca să-mi fac treaba mai ușoară la montare și ca să-i ajut pe ei să dea mai bine la cameră.

Dar de data asta nu voiam să fie așa. Voiam să fie cât mai natural.

Așa că în weekendul din 7 martie am anunțat pe Instagramul meu că vreau să filmez oameni. N-am zis despre ce e vorba, am zis doar că-i scurt și drăguț.

Urăsc întrebările de genul: “Pot să știu întrebările dinainte?“, fie că vorbim de un video serios, fie că vorbim de ceva caterincă.

Nu, nu poți.

Căci dacă le știi, nu mai ești autentic, și asta se vede pe camera instant.

Cea mai mare greșeală când ai un interviu video este să-ți pregătești răspunsurile de acasă. Caci creierul tău se va scurtcircuita când vom filma, și vei duce o luptă internă între răspunsul exersat de acasă și răspunsul care vine acum, spontan.

În fine.

Inițial am zis că vor fi 5 întrebări. Apoi au devenit 7. Am publicat 6. Al 7-lea nu cred că va vedea lumina zilei.

I-am zis “BUCUREȘTENII” pentru că eu filmam în București și, într-un fel sau altul, toți cei filmați sunt și ei mai mult sau mai puțin bucureșteni.

I-am întrebat următoarele:

  1. De ce ți-este cel mai frică?
  2. Câți ani ai și de când în București?
  3. Cum a fost primul tău sărut?
  4. Care este parola ta?
  5. Când ai plâns ultima dată?
  6. Cu cine ai votat sau vei vota?

Primul gând a fost să încerc să filmez 100 de bucureșteni, dar am reuști să filmez aproape 30 de oameni înainte să fim nevoiți să stăm acasă.

Așa că, decât să aștept până mai filmez 70 de oameni, am zis să scot ce am. Și asta s-a și întâmplat.


Acum, încă fiind în carantină sau cu distanțiere socială, cuget asupra unui mod creativ da a continua cumva seria asta, dar reușit să mențin o calitate decentă audio-video.

Și asta-i greu. Că-i greu să convingi pe toată lumea să:

  1. Găsească un perete alb.
  2. Să fie lumina bună de afară când se filmează.
  3. Să vorbească în microfonul căștilor.
  4. bla-bla-bla-etcetera.

Dar da, încă cuget.

Și constant îmi cresc lista de întrebări intime pentru bucureșteni curajoși.

Dar dacă are careva idei de alte întrebări sau moduri de a duce proiectul ăsta mai departe… hit me up!

Pe mail, pe mess, pe oriunde. Mulțam!

Și-n rest sper că toată lumea-i încă sănătoasă și curajoasă. Să ne vedem cu bine pe străzi, poate din nou fără măști pe fețe.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Comentează

Vezi alte comentarii:

Comentează