Eu am o admirație incontrolabilă și nejustificată pentru oamenii ce pot cânta. Adică, în fine, sunt sigur că nu sunt singurul om care admiră alți oameni ce pot cânta … dar admirația mea incontrolabilă e combinată cu respect și dragoste.
Vorba fie între noi, eu așa m-am îndrăgostit de Corina, tipa cu care am ajuns acum să împart un apartament. Cânta la chitară. Și cânta superb.
Îmi amintesc și acum că la un moment dat, până să avem de-a face unul cu altul, am făcut un mic mișto de ea – ceva legat de faptul că ea cânta la chitară și noi, ceilalți oameni din cameră, vreo 5-6, n-o ascultam … dar cu toate astea, tuturor ne plăcea să avem muzica de fundal. Cred că am comparat-o cu un televizor lăsat deschis ca să “fie zgomot”.
În fine, n-am zis-o cu răutate, am zis-o ca să mă bag aiurea-n seamă cu ea.
Culmea, a mușcat… și a făcut pe supărata.
Din păcate fraiera acum nu mai cântă la chitară. Am eu o chitară, a mea, pe care zdrăngăn rar. Și prost. Eu uneori îi mai fac poftă de pus mâna pe chitară… dar se oprește repede. Corina, ești fraieră.
Acestea fiind zise, nu știu dacă le-ați ascultat pe fetele astea, dar sunt absolut geniale!
1 comentariu
Stefan
20/08/2015 at 11:02Aww… Ce declarație de dragoste ;))