BrandLeft
BrandRight
România

“Nu știai că nu primim ȚIGANI?”

Nu știai că nu primim ȚIGANI?

”(…) și apoi veți observa niște steaguri colorate și doi vulturi care încadrează intrarea, și mna… ne găsiți dumneavoastră”. În dimineața aia mă îndreptam spre sediul SPS (aici este site-ul lor), (SePeSe, nu eSPieS pentru că sună așa… dubios, avea să mi se spună cîteva zile mai târziu) și habar nu aveam la ce să mă aștept.

Din ce citisem pe net despre companie, eram puțin sceptic, recunosc, dar cine nu ar fi când ți se spune că dacă ții un fier în mână 5 minute, ei îți scanează, așa, cam tot corpul, după care îl iau încet, dar ferm, de jur împrejur, câte 3,2 cm adâncime, total neinvaziv, cu niște lumină biokriptotripolarizatoare și TA-DAM!, ridică-te și mergi, ești ca nou (*Doar dacă ai posibilitatea să arunci în ei cu niște bani, că plasticu-i al naibii de scump, și dacă mai pui și un bec, hopa, ”șaijdămilioane – dar și în rate, bineînțeles, doar suntem oameni, va costa puțin mai mult, dar, ne înțelegem noi.”).

Parcă o aud pe pițipoanca ce m-a intervievat ridicându-se în sprâncene și frecvențe spunându-mi ”Păi ș-atunci cam dă ce mai ai venit tu la noi?”. De prost, fă, și de naiv! … i-aș spune acum, dar trebuie să recunosc că am încordat tare din maxilare și am făcut ceva mici compromisuri de-a lungul a 6 zile extenuante în care mi se tot reproșa când mai scăpam câte o întrebare care le punea procesorul la overdrive și o dădeau, adeseori, direct în BSoD. (Pentru cei neinițiați, am sugerat că sunt cu toții niște roboți, și încă niște modele al naibii de depășite.)

Am continuat pacălindu-mă că exagerez eu (că până la urmă poți testa porcăria timp de 3 zile, și, dincolo de discursul șarpelui din Eden, nu te forța nimeni să achiziționezi niciunul dintre produsele pe care ei le iau la rândul lor cu 2% din cât ai plăti tu, indiferent de faptul că ți-au oferit discursul cu ”pentru că sunt consultant în această companie, am posibilitatea de a oferi o reducere de 50% numai membrilor familiei mele, dar îmi sunteți ca o mamă deja, vă jur”. Retroactiv, e ca și cum aș fi nimerit pe un platou de filmare, în care se parodiază capitalismul. Nu am mai auzit atâtea clișee/zi de când aveam 13 ani și citeam Coelho.

Și așa au trecut, vă spuneam, cele 6 zile în care mă vedeam, deja, vreun fel de lupișor de ZidStreet. Totul se mișca haotic, dar nu era nimic destul de interesant încât să îmi capteze interesul (în afara tonelor de bani pe care mi se sugera că va urma să îi fac). Singura parte bună din toată afacerea asta a fost, însă, trainingul.

Căte două ore în fiecare început de zi, în care, dincolo de prezența unor tipe simpatice, îl ascultam pe un domn al cărui nume nu cred că are importanță în povestea asta. Domnul acesta era singura persoană din toți cei pe care am apucat să îi cunosc în această companie, care era cu adevărat pasionat de ceea ce făcea și a avut singurul discurs care mi-a captat atenția. În rarele momente de genul ăsta, când dau de un pedagog adevărat fac, cred eu, cel mai enervant lucru: îl bombardez cu întrebări. Genul acela de om care, indiferent de povestea pe care o are de spus, te face să fii sincer și subit interesat de ce are el de spus. Ei bine, tot analizând retroactiv văd cât de amuzantă a fost treaba. Proful era Lupul, în felul bun al cuvîntului, toți ceilalți erau niște escroci care se mințeau urlând la lună.

După prezentarea contextului general, hai să vă spun cum a decurs a șaptea și ultima mea zi de ”consultant medical”.

Ziua a început la fel de banal precum celelalte 6. Fișa postului consta, mai mult sau mai puțin, în a suna oameni din liste, a le spune un discurs, cât de personalizat posibil, (fără a ieși, însă, din limitele lor idioate, găsite în cine știe ce citate de pe net, sau studii psihologice de pe referate.ro), a aduce clientul la sediu, a-i face analizele, și a-i băga ceva, cumva, cât mai rapid, pe gât. Repet, nimeni nu era obligat în mod direct să cumpere nimic, și sunt convins că există pe undeva chiar și câțiva clienți mulțumiți. Nu îi condamn, nici pe vânzători nici pe cumpărători. Ce am scris mai sus este simpla mea viziune asupra faptelor petrecute în cadrul SPS-Health România. Ceea ce condamn, în schimb, este ceea ce urma să se petreacă.

Reușisem, în ziua cu pricina, să fac două programări. După ce primul programat a sunat să spună că nu poate ajunge, am continuat să dau telefoane așteptând ora 17 când urma să preiau cea de-a doua programare.

Pe la 16 și jumătate, clientul programat mă sună să mă anunțe că este deja prin zonă și dorește să îl direcționez către sediu. Nefiind familiarizat cu zona, am ajuns la înțelegerea că voi merge eu să îl iau din fața unui hotel cunoscut cu nume de ceva ce citești prin ziare dacă ești superstițios și crezi că zodia ta spune ceva despre tine. Ne întâlnim acolo cu 25 de minute înainte de începerea analizelor și a testării – 5 persoane: un bătrân care abia pășea, soția și fiul, care țineau loc de cârje, fiica bătrânului și cu mine.

În mod normal nu aș fi menționat, dar fiind esențial în contextul dat, o voi face. Cei 4 domni și doamne, erau două generații de țigani tradiționaliști, bărbații purtau pălării, femeile fuste lungi și înflorate, și cei bătrâni aveau ceva grame de aur în zâmbet. Au părut circumspecți pentru câteva secunde, până când le-am explicat cum stă treaba și că dacă tot au venit cu toții, le vom face analize tuturora, gratuit, desigur. I-am citit imediat că sunt oameni cumsecade.

Domnul în vârstă ascundea sub borul pălăriei doi ochi înlăcrimați și plini de recunoștință. Soția sa mă întreba mirată cum de le ofer ”tocmai lor” acest pachet gratuit de analize. M-am simțit jenat, știind, în sinea mea, că mare lucru nu le ofer și, mai ales, că nu merit nimic din recunoștința acestor oameni care, a-propos, nu mă scoteau din ”domnule doctor” deși le-am spus încă de la început că sunt, cel mult, un consultant în vânzări.

Știind că mai durează cel puțin două zeci de minute și că soarele era încă deranjant de arzător, le-am sugerat să ne așezăm în parcul de lângă intrarea în sediu, să se odihnească puțin la răcoare și ”ăl bătrân”. I-am rugat să mă aștepte puțin și am dat o fugă în clădire să vad dacă îi pot aduce în sala de prezentare. După un răspuns pozitiv, am plecat înapoi către ei, bucuros că nu vor trebui să mai aștepte.

A durat ceva să îl ajute pe bătrân să urce cele douăsprezece trepte până la primul etaj, dar și mai mult a durat perioada umilitoare în care, înghesuiți într-un hol strâmt, oamenilor nu li se permitea încă intrarea în sală. Nedumerit, o întreb tocmai pe domnișoara care îmi daduse acceptul ce este în neregulă. Nu răspunde nimic.

După câteva schimburi de priviri uimite, șușoteli și intrări și ieșiri din sala de consultație/prezentare, duduia iese și le spune oamenilor că pot intra să ia un loc. După ce intră, cu greu, toți patru, ”colega mea” iese, și pe un ton alarmat îmi spune ”Da’ tu ești NOU? Nu știai că nu primim ȚIGANI? Să știi că nu le facem nicio analiză și nu stau nici la prezentare, crezi că înțeleg ăștia ceva?”.

Din acest punct al poveștii, nu vă mai pot garanta coerență ori ordine în cronologia faptelor pentru că am fost propulsat într-o transă ușor violentă din punct de vedere verbal (complet justificată, zic eu). Spun ușor pentru că orice oi fi urlat pe acolo este nimic pe lângă cât de strigătoare la cer mi s-a parut afirmația creaturii din fața mea. Țin minte, amestecate anapoda, următoarele: eu spunându-i că este o rasistă jegoasă și strigându-i să intre și să le spună ea invitaților mei care este motivul pentru care nu pot participa.

Ea, revoltată, încercând să se impună și întrebându-mă cu tupeu ”da’ al cui ești tu, mă?”, eu spunându-i că nu-i treaba ei. Posterior discuției, rețin cum managerița mea vine după mine apelând la dialog civilizat, eu întorc spatele și plec de teamă să nu spun sau să fac ceva ce voi regreta ulterior.

Am ieșit cât de repede am putut, transpirat, roșu la față și cu lacrimi de indignare în ochi, căutând un magazin de unde să îmi iau țigări în timp ce sunam diferiți amici pentru ajutor (mai mult psihic, pentru că începusem să cred că eu sunt cel care exagerează) și mă gândeam la toate modalitățile prin care pot să fac ca acest lucru să nu se mai repete niciodată nicăieri și la cât de mult îmi doresc ca oamenii responsabili de ce s-a întâmplat să simtă înzecit umilința creată. Judecați-mă cît vreți, dar așa sunt eu, și în mojicia mea, ceea ce îmi doresc cel mai mult este ca oamenii ăștia să plătească cu vârf și îndesat.

După ce m-am mai calmat puțin, m-am întors în birou și le-am cerut ”șefelor” să îmi dea copia mea după contract (pe care în mod normal/legal ar fi trebuit să o am deja). Nu am obținut niciun răspuns nici la cereri nici la întrebările puse.

Rezultatul este că nu mai putem colabora pentru că nu se poate ca ”un puțoi ca mine” să vină după o săptămână de muncă să schimbe regulile firmei. Am încercat să îi explic pițipoancei tupeiste că rasismul nu poate fi regulă nici în cea mai privată dintre companiile private, dar aș fi avut mai multe șanse să fac, singur singurel, cu cunoștințele mele de umanist, produsele lor să funcționeze.

Încă o dovadă că Omul, nu era cel cu pielea mai deschisă și sprâncenele pensate prost din spatele biroului este că, la scurt timp, domnul ”țigan” mă sună să mă întrebe de ce a durat atât de puțin consultația (eu spunându-le în prealabil că vor asista și la o prezentare de o oră și ceva). Le-am răspuns că au fost trimiși la plimbare din cauza etniei lor și că eu voi înceta orice contract cu această ”companie” din acest motiv. Mai primiseră și un cadou de la mojici. Răspunsul lor? ”Lăsați dom’ doctor, noi suntem obișnuiți cu răutățile, nu vă faceți dumneavoastră probleme pentru noi.”

Nu, nu îmi fac probleme, eu sunt fericit că nu am pierdut mai mult timp în cloaca asta de țepari rasiști, dar lor vreau să le fac. Vreau ca, fie să îsi asume faptul că o anumită etnie nu are voie să le treacă pragul și să pună bannere mari pe site și la intrare în acest sens, fie să își ceară public scuze și să le ofere daune morale oamenilor pe care i-au umilit.

Menționez că în urma acestei întâmplări și a refuzului de a îmi da demisia, am fost concediat. Cum le-am promis și lor, eu nu mă voi opri aici, și vă cer ajutorul tuturor. Consultanță juridică, sfaturi, publicitate, orice poate ajuta. Haideți să facem ca mojiciile de genul acesta să stea unde le este locul (deși, fie vorba între noi, nu ar trebui să își aibă locul nicăieri) – în istorie.


Acest text este scris de Adi, un prieten vechi, care m-a sunat extrem de nervos ieri. Era nervos pentru că mă sunase la câteva minute după întâmplarea relatată chiar de el mai sus. Mi-a spus la telefon tot ce-a trăit și nu îmi venea să cred. Am fost, pe moment, șocat. Acum sunt doar întristat.

Adi m-a întrebat ce poate să facă, cum să acționeze… M-am gândit că cel mai simplu este să povestim întâmplarea. Și iată, asta s-a întâmplat aici.

Ce putem face mai mult? Nu-i vorba despre a-l ajuta pe Adi, ci despre a ne ajuta pe noi, să ne educăm, să tragem un mic semnal de alarma, să ducem vorba … Orice acțiune, oricât de mică, ajută.

Pe Adi îl veți găsi la adresa de e-mail adrianvalentinnita2 [@] gmail.com sau la telefon – 0729 918 950.


Se pare că nu era o firmă prea drăguță oricum – uite aici un articol.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

6 comentarii

  • Reply
    Stefan
    29/07/2015 at 01:54

    Imi pare sincer rau pentru ca au loc astfel de incidente.E strigator la cer ca,datorita faptului ca esti altfel,lumea sa te marginalizeze si sa te trateze asa.
    Schimbarea va avea loc.

  • Reply
    Paladin
    29/07/2015 at 07:29

    cncd?

  • Reply
    Maria
    29/07/2015 at 08:39

    Mda…relatarea este de o tristețe copleșitoare…..asta este realitatea românească. Nu mi-e teamă să generalizez pentru că știu din experiență că asta este sport național: aplicatul ștampile după prejudecăți! Mai ales când e vorba de țigani, romi sau cum vreți să le spuneți! Și culmea, abordarea rasistă are loc intr-un mediu urban, unde te-ai aștepta ca oamenii să fie mai open mind…. N-am cuvinte

  • Reply
    Bogdan
    29/07/2015 at 13:21

    CNCD clar! Asztalos Csaba a facut institutia asta sa functioneze foarte bine. Cu detalii si dovezi, sigur se mai pot scoate niste bani de la tzepari pentru buget.

  • Reply
    cristi
    20/08/2015 at 17:41

    hahaha :))))) postezi articole despre rasism si iata ce imi sugereaza blogul tau http://arielu.ro/noi-nu-suntem-rasisti-tiganii-sunt.html
    un alt articol scris tot de tine
    te hotarasti? :))))

    • Reply
      Ariel
      20/08/2015 at 18:14

      Știu asta. E o chestie veche. Oamenii se mai schimbă … iar când ai blog poți să vezi exact cum și cât te-ai schimbat. :)

    Vezi alte comentarii:

    Comentează