Tot din tabara…

Am supravietuit inca un Shabbat fara calculator…

Azi am fost trezit din patut la 6 dimineata pentru numele lui Mesiah! De ce? “O sa vedeti” mi s-a raspuns…

Dupa ce am fost trezit mi s-a spus sa iau ceva gros pe mine, niste bani, si la 6:30 sa fiu la poarta.

L-am luat pe Zeffy de o aripa si la 6:32 eram la poarta… In blugi, hanorac gros pe noi, el cu un ghiozdanel in spate, eu nu, crezand ca doar mergem la o plimbare prin padure… La poarta ni se dau 2 baxuri de apa si la un moment dat apare un microbuz. Urcam, ne facem comozi si plecam… Destinatia? “O sa vedeti”.

La unguri nu scrie nimic pe strazi, nici o pancarda, nici un nimic… La un alt moment dat apare o pancarda mare, verde, in fata microbuzului… pe ea: “BUDAPESTA”.

GENIAL… ce chef aveam eu de Budapesta acum…

Ne afundam in capitala celuilalt Bucuresti si brusc, microbuzul se opreste, se deschide usa, noi ne ridicam dar… instructorii (ca nu stiu cum sa traduc altfel) coboara repede, inchid usa, si microbuzul pleaca cu viteza inainte.

“What the hell is going on?!”

Dupa alte cateva minute de mers, microbuzul se opreste pe niste stradute inguste. Ne dam jos, luam cele doua baxuri cu noi, soferul ne da un plic si un sac mare cu mancare pentru toti.

Deschidem plicul si in el un text maricel care ne spunea ce avem de facut si ce s-a intamplat. Tocmai incepusem un alt treasure hunt, al 3-lea pe vara asta. Dupa ce mancam in comunitatea evreilor din Budapesta si facem un sandwich gardianului, primim un telefon mobil, un aparat foto, niste bani si alte instructiuni.

“Mergeti in locul in care se canta de obicei “O sole mio” si faceti o opera. Nu uitati sa va filmati!” Am facut o opera (baby shark – pentru cei ce cunosc) iar turistii s-au strans in jurul nostru, mai aveau putin si ne dadeau si niste forinti. Eu am filmat totu’ – sper sa fac rost de film.

Apoi totul a continuat… am ajuns la metrou, ne-a luat 30 de minute sa ne hotaram sa mergem fara bilet (pentru ca aparatu’ care vindea bilete era defect, iar fiind duminica nu aveam de unde cumpara bilete manual). Apoi, ca un grup de est-europeni ce suntem, am continuat sa mergem fara bilete cu tramvaiele si metrourile budapesciene :)).

Am mai fosti pusi in situatii penibile in care lumea iar s-a uitat ciudat la noi dar pana la urma am reusit sa facem toate taskurile.

Nu mai vreau niciun treasure hunt anul asta. M-am saturat. Mai am 3 zile si ceva si ajung acasa. De abia astept sa dau drumu’ la ProTV si s-o aud pe Esca cum ma anunta ca a mai fost violata o baba (Ideea e ca vorbeste in romaneste, nu in maghiara. Si aporpos de chestia asta, azi, in mijlocul capitalei am intrebat niste skateri gauriti pe toata fata ceva in engleza si nu stiau decat “nem tudom” – sau cum se scrie. ).

---