Ieri a fost ziua mamei mele și i-am trimis flori în Anglia fără ca măcar să știu adresa la care locuiește acolo deja de câteva luni bune.
Nu vreau să trag nicio concluzie radicală, dar am gândit chestia asta deja… așa că o voi și scrie: în România dacă sunam la un serviciu de livrat flori și aveam doar numărul de telefon pun pariu că ar fi fost o mare problemă. Ce să facă ei fără adresă? Să sune ei? De ce să sune ei? E responsabilitatea lor? E treaba mea să fac rost de adresă… Ce dacă n-ar mai fi surpriză? Nu e vina lor!
Credeam că așa va fi și când voi suna la o florărie din micul oraș în care locuiește mama. Dar nu, n-a fost deloc așa, tipa de la telefon a fost super-drăguță, a înțeles situația și s-a ocupat de tot ce era necesar.
Asta-mi amintește de lecția de bunăvoință de acum câteva luni pe care am dat-o unei doamne de la o pizzerie din București.
Iată vlogul de ieri:
Comentează