Biciclete

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Titlul este exagerat, știu.

Nu am de gând să dau pe nimeni în judecată deși poate n-ar fi imposibil… :)

Mergeam cu bicla, în viteză, ca de obicei, așa facem noi la Tribul, și deodată iadul: bum-bum-bum-bum-poc-poc-poc-poc. Mi-am rupt curul.

Lanțul sărise și fiind pe fixă m-am panicat, căci pedalele-mi stăteau în aer când, de fapt, ele ar trebui să fie într-o continuă mișcare. Am apăsat plăpânda frână de pe roata din față și m-am oprit în vreo 10 metri. Era liber în față.

M-am dat jos de pe biclă, așteptându-mă să văd o roată dezumflată… Când colo, Dumnezeule, ce dracului a intrat în roata mea și a putut cauza atâta damage?

Iată ce-am văzut:

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Chestia aia neagră este apărătoarea mea. Abia mi-o cumpărasem și abia o montasem. S-a făcut țăndări!

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Am făcut o pană. Mi-am distrus o parte din biclă. Pot să dau statul în judecată?

Se pare că … da, Karma’s a biatch. M-am luat cam mult de șoferi și de polițiști prin trafic. Era cazul să fac și o pană d-asta urâtă.

Prima pană pe roata din spate într-un an de zile. E de bine.

Am luat-o pe Pixie (bicicleta mea, desigur) pe umăr și am dus-o acasă câteva stații de tramvai, așa, în brațe, ca și cum era noua mea nevastă și tocmai ne întorceam din luna de miere. Romantic.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

8 comentarii

  • Reply
    Oana
    05/12/2012 at 14:47

    :))) ca ai colectat un adevarat piron de pe strazile patriei, asta e partea a doua :)) bine ca ai avut parte de o portie zdravana de romantism :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      05/12/2012 at 14:50

      așa romantism duce la reumatism. mă doare umărul acum …

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Ioana Sixx
    05/12/2012 at 14:47

    Ah, nu ești singurul care a fost nevoit să facă asta. Am o montană DHS (eram disperată să îmi ia ai mei o bicicletă și de-aia nu am mai așteptat pt. una mai bună :)) ), al naibii de grea. Am cărat-o vreo 2 km :). Totul din cauza unui ciob.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    dojo
    05/12/2012 at 15:29

    Am circulat cativa ani pe biclicleta cam pe orice vreme, niciodata nu am facut pana de genul asta. Dar, din pacate, shit happens. Nu am aparatoare de nimic, totul este minimal (ca decoratiuni) ca am ales mereu ‘montane’. Pe cea oficiala mi-au furat-o, asa ca anul asta mi-am adus un Mongoose full suspension de la obamaland. Era bicicleta prietenului nostru, asa ca am luat-o aproape gratis. Drept ii ca voi mai pune niste zeci de dolari (peste cei 220 dati pe ea si transport), ca e momentan bucati in balcon (nu intra in cutie intreaga). Sper sa tina la drumurile noastre chiar mai bine decat fosta bicicleta.

    Sper sa ti se insanatoseasca bicicleta cat de curand ;)

    Ai grija.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      05/12/2012 at 18:51

      I-am dus azi roata la spital, mergand pe bicla prietenei mele. Woohoo, ce viata e pe bicla de femeie! Bicla de oras! Bicla nefixa si cu aparatori. Ma simteam ca intr-o limuzina. :D

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    tatu adrian
    05/12/2012 at 16:13

    Credeam ca sunt singurul care a facut pana saptamana asta :D

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Alex V.
    05/12/2012 at 21:20

    Ala ii pironu cu care a fost rastignit gizas! trebuia sa ajunga la biserica sa il pupe lumea dar l-au pierdut pe drum!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Alin
    07/12/2012 at 00:01

    uat da fac ? cum naiba ai nimerit-o atat de bine :)) ? asta imi aduce aminte de o poveste mai veche , taicamiu tot timpul spune sa nu merg cu masina pe prima banda ca adun toate cuiele de pe marginea drumului… de parca ies tractoristi frustrati noaptea si arunca cuie pe drum :P … in fine, te-ai intreba ce ar cauta un cui prin bucuresti, insa intr-o seara mergeam pe jos si cand ma uit in talpa … DITAMAI CUIUL o_O !!! The legends were true …

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează