Bălării

Am plecat pân’ la Vama Veche pe biciclete şi am pedalat 300 de km în 20 de ore!

Am plecat pân' la Vama Veche pe biciclete şi am pedalat 300 de km în 20 de ore!Eram într-o noapte cu Andrei (ăstamicu) prin Bucureşti şi i-am zis că ar trebui să facem ceva extrem pe bicle şi anul acesta (după ce anul trecut am ajuns în Budapesta… bine, n-am ajuns, căci am eşuat pe drum). Aşa am decis să ajungem în Vama Veche din Bucureşti.

Zis şi făcut. Am plecat cu Andrei, Călin, Levi şi Mihai (băieţi din Trib) şi 20 de ore mai târziu, după 2 căzături, 2 pene, 300 de km, un căţel călcat de mine la 40 km/h, muuuulte dealuri urcate şi coborâte … am ajuns!

Ce-i de zis? Extrem de multe! A fost o experienţă pe cinste. Mulţi ne-au zis înainte să plecăm că-i un drum imposibil de făcut într-o singură zi… Dar am dovedit contrariul. La 4:30 plecam din Bucureşti (Piaţa Sudului) ca să ajungem la 00:40 în Vama Veche. Practic, ziua trecuse, dar nu trecuseră 24 de ore, nu?

Am trecut prin nişte sate parcă părăsite. Cu 10 case, 20 de case, cu oameni care au doar căruţe… Am trecut prin sate de ţigani (care ne-au şi înjurat/alergat puţin), dar şi prin sate cu oameni care ţipau după noi “HELLO!!!”.

Viteza maximă pe care am prins-o eu (care am mers încet, pe o bicicletă cu pinion fix – juma de drum – şi un pinion liber puţin cam mare pentru coborâri alt juma de drum) a fost de 70km/h (şi da, aparatul e setat bine). Deci băieţii au prins mai mult ca mine pentru că mă întreceau lejer la coborâşuri.

La un moment dat, pe la ora 21:30, în toiul nopţii, pe o stradă pustie, lipsită de orice fel de felinar sau maşină, domnul Mihai s-a găsit să facă o pană. Şi atunci cred că mi-am dat seama cât de mult înseamnă să ai lângă tine nişte oameni super-tari. Într-un timp foarte scurt am reuşit să reparăm pana şi să dăm mai departe din pedale, deşi moralul nu era tocmai sus şi singura noastră sursă de lumină era luna… am lucrat pur şi simplu ca un ceas elveţian!

Acum îmi vine să scriu: “Aş mai face asta cu băieţii din Trib! Am învăţat nişte lucruri pe care stând degeaba în oraş nu o să le învăţ curând…”, dar îmi amintesc că pe la jumătatea drumului m-am lăudat că “Nu regret că am plecat la drum, dar jur că nu voi mai face asta niciodată!”.

Acum, că mă gândesc, chiar aş mai face-o.

Câteva date pentru alţi biciclişti: traseul a fost acesta. Aparatul a indicat ~310 km. Plecând la 4:30 din piaţa sudului, la ora 12:00 eram la bac la Silistra. Drumul e drept şi se face foarte repede, fără urcuşuri sau coborâşuri, doar o porţiune cu ceva vânt nasol (pe un pod). Partea a doua de drum (la Ostrov) e oribilă. Urcări mari şi coborâşuri abrupte… cu drumuri pietruite (piatră cubică) ce pot strica lejer cursiere. De pe la ora 14:30 până la 00:40 am pedalat pe traseul Ostrov – Vama Veche.

PS: Cu ocazia asta îl salut şi pe Cristi din Galaţi care a venit la mine prin Vamă şi mi-a zis că îmi citeşte blogul! Omul e un dreados tare simpatic care m-a strâns în braţe în toiul nopţii. Mi-a dat un vibe tare pozitiv! Salutare, omule!

Cei mai lungi 5 km din viaţa mea (e clar foarte greşit panoul ăla...). Eram aproape de bac, entuziasmaţi că suntem în program.

Cei mai lungi 5 km din viaţa mea (e clar foarte greşit panoul ăla...). Eram aproape de bac, entuziasmaţi că suntem în program.

Dealurile urcate şi coborâte n-arată rău în poză...

Dealurile urcate şi coborâte n-arată rău în poză... Dar fără nicio jenă eu i-aş numi munţi!

Iacătă cum arătam după dealurile din poza anterioară. Eram mort. Încă puţin şi se întuneca. Trecusem de mult de jumătatea traseului. Între picioare aveam ultima felie de pizza din cele 4 cu care am plecat la drum.

Iacătă cum arătam după dealurile din poza anterioară. Eram mort. Încă puţin şi se întuneca. Trecusem de mult de jumătatea traseului. Între picioare aveam ultima felie de pizza din cele 4 cu care am plecat la drum. Urma să fie devorată!

Şi iacătă cum arătau curierii la 00:40 în Vama Veche (care, apropos, era pustie când am ajuns noi... sau aşa părea). Şaorma şi bere! Eu nu apar în poză. Cred că deja dormeam mai la dreapta, pe trotuar.

Şi iacătă cum arătau curierii la 00:40 în Vama Veche (care, apropos, era pustie când am ajuns noi... sau aşa părea). Şaorma şi bere! Eu nu apar în poză. Cred că deja dormeam mai la dreapta, pe trotuar. Îmi amintesc că atunci când am mers pe strada asta principală din Vamă ne-au salutat roackerii beţi morţi în toate limbile pe care le ştiau! :)

Uite şi un video cu câteva poze.

Şi ceva ce-am filmat eu…


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

16 comentarii

  • Reply
    ina
    23/08/2011 at 23:43

    Bravo Ariel!!!! Sunt super mandra…de tine si in general de biciclete! intr-o zi ajung intamplator la jcc si dau de ron care imi poveseste asa amuzat in stilul lui caracteristic cum ai plecat tu in vama…cum ati modificat bicicleta…m-ai lasat paf.

    Mai omule, BRAVO!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Câteva linkuri din online (cum sună asta…) | Chinezu
    24/08/2011 at 07:52

    […] dintre noi sunt loviți rău cu pucul. Dar într-un mod atât de fain, încât țin să îi aplaud și pe această cale și să le doresc […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Mariciu
    24/08/2011 at 11:37

    Eu am făcut traseul ăsta cu maşina şi mi s-a părut extraordinar.. sunt convins că pe bicicletă este infinit mai tare (şi mai greu).

    Felicitări maxime pentru ce aţi făcut!!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Gabriel.GMC
    24/08/2011 at 11:44

    Băi la cât de tâmpiți sunteți, e normal… adicătelea… și eu sunt la fel! Ultima mea tură spre VV s-a terminat la Băneasa din cauze relativ necunoscute, pe același traseu…
    Pentru toată tura asta, meritați felicitări și un mare BRABO! Mă bucur că ați reușit și sper să mai aud de ieșiri așa de lungi în timpi așa de scurți ;)
    Drum bun și vânt din spate!,)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      24/08/2011 at 12:07

      Mulţam, mulţam…

      Într-adevăr, drumul pân’ la Băneasa părea să nu se mai termine. Şi apoi pân’ la Negru Vodă…

      Oricum, dacă mai plec vreodată spre VV, folosesc alt traseu, clar. :D

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

      • Reply
        Gabriel.GMC
        24/08/2011 at 15:09

        OK. îți recomand să mergi prin Ion Corvin, Adamclisi, Deleni, Pietreni, Amzacea, Osmancea, Ciobănița, Mangalia. L-am făcut și e super, pe lângă faptul că ai și ”chestii” de vizitat… :)

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Valy
    24/08/2011 at 12:17

    Bravos ma! BRAVOSSSS!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Stefan
    26/08/2011 at 16:29

    Bravo! Sunteti tari. Nu stiu cum ati reusit sa rezistati 20 de ore pe drum, dar sunteti niste eroi. :D

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    O săptămână am fost şefă la Tribul.eu : Chaika
    29/08/2011 at 21:33

    […] săptămâni mi s-a oferit ocazia s-o şi fac. Ariel, un foarte bun prieten, a avut îndrăzneala de a pleca la mare pe bicicletă şi mi-a lăsat pentru câteva zile firma de curierat Tribul.eu pe mână. Am răspuns la comenzi, […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    TIM
    31/08/2011 at 19:09

    Eu am mers pe jos aprx 68 km pentru a scapa cu viata dintr-un spital de nebuni… in 12 ore de mers constant… Spital unde am fost internat cu forta… ca in vremurile bune naziste… stii ca doar ei au inceput cu noi astia de nu avem dreptul sa facem puscarie ci oar la tratament sau o solutie… S.O.S ! SI NU E O GLUMA.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Dacă tot am făcut 20 de ani hai să pedalez 20 de ore că va fi fun! « FlawMors
    06/09/2011 at 23:45

    […] multe de povestit şi Ariel a făcut-o mai bine ca mine (vedeţi acolo filmuleţe) aşa că eu doar le mulţumesc pentru acest […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Electricitatea, apa de la robinet, căldura de la calorifer şi înternetul sunt un privilegiu... Dar noi uităm treaba asta adesea. | Ariel Constantinof Blog
    23/09/2011 at 04:29

    […] Când am plecat pe biciclete spre Vama Veche mi-am dat seama că noi în oraş nu prea mai suntem oameni. Sau, culmea, poate suntem de fapt mai oameni ca niciodată. Instinctele noastre s-au dus dracului. O foarte mare parte din noi n-am simţit niciodată cu adevărat “foamea” şi “setea”. În oraş totul e frumos, totul e la dispoziţia noastră. […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Premiile DreamTeamRo pentru luna august 2011 - #DreamTeamRO
    28/09/2011 at 13:14

    […] Premiul special al lunii merge către Ariel Constantinof, căruia îi place să facă lucruri tare faine, știți deja de BikeWalk sau Tribul.eu. Cu echipa din urmă au mai făcut o ispravă luna trecută, reușind să meargă 300km până în Vama Veche pe biciclete într-o singură zi (mai exact în 20 de ore) http://arielu.ro/am-plecat-pan-la-vama-veche-pe-biciclete-si-am-pedalat-300-de-km-in-20-de-ore.html […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Când vine vorba de efort fizic trebuie să numeri... | Motivonti
    26/10/2011 at 15:27

    […] m-am înşelat! Căci în vară am hotărât să plecăm cinci oameni pe biciclete din Bucureşti în Vama Veche. Asta înseamnă puţin peste 300 de km de pedalare peste dealurile din Dobrogea, fără prea multe […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Alin
    13/07/2012 at 18:03

    Heheee, ma baieti, pai ne-am luat si noi dupa voi si am ajuns cu MTB uri in 48 de ore, avem clip : http://youtu.be/MNko7EIdQSg
    Cinste voua , ne-ati fost sursa de inspiratie si curaj !!!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Uneori, când merg pe bicicletă, vreau să închid ochii... dar mi-e frică. | Ariel Constantinof Blog
    23/07/2012 at 17:36

    […] în ceva sau iau vreo groapă. Când pedalezi cu ochii închişi parcă zbori. Parcă pluteşti. Când am pedalat până în Vama Veche am trecut prin porţiuni unde singura sursă de lumină era Luna… sau mai bine zis, lumina de […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează