Bălării

Ariel pierdut în Praga…

Ariel pierdut în Praga...

Am ajuns în Praga. Cei de la MaiMultVerde sunt “vinovați”. M-au trimis la un soi de “conferință” mișto despre biciclete ce va dura patru zile. (Urmează articol și despre asta…)

Buuuun. Sunt în Praga de maxim două ore. … Două ore în care s-au întâmplat atâtea!

Deci știam că de la aeroport pot să iau un taxi până la cazarea mea din centrul vechi, dar m-ar fi costat aproximativ 20 de euro. Evreu, evreu, dar să fim serioși…

Astfel că am aflat că pot lua un autobuz (119) până la prima gură de metrou… Și cu metrou să ajung în centru. În poza de mai sus apare exact traseul făcut de mine, scris cu pixul ca să nu uit denumirile astea ciudate.

Ieșit din avion, mi-am luat bagajul și am început să caut un loc în care să iau un loc, în aeroport, ca să deschid un Google Maps. Rahat. Internet moka nu există.

Sau, ba da, după un mic research (întreb un chinez ce tasta voios pe lângă mine) aflu că există o rețea de wireless care îți oferă fix 15 minute de “high speed net” și apoi îți vrea cardul de credit să te taxeze cu o coroană pe minut.

Buuun. Încerc să mă conectez la rețeaua asta și eșuez. Mă gândesc să nu pierd vremea, pot și fără Google Maps. Scot niște bani la un ATM ca să pot să-mi cumpăr bilet de autobuz și metrou. ATM-ul îmi dă numa’ bani mari. Ies din aeroport pentru a căuta autobuzul. Găsesc două săgeți, fiecare arată altă direcție, ambele spre autobuz.

Găsesc o stație pentru autobuzul 119 dar habar n-am cum să-mi cumpăr bilet. Aparatul aveam 150 de butoane și accepta numa’ și numa’ monezi.. eu având bancnote. Un tip din stație îmi zice că pot să cumpăr și de la șofer bilet, deci nu tre’ să mă panichez cu aparatul, dar îmi sugerează să schimb banii în ceva mai mic, căci bancnotele mele sunt prea mari.

Bun. Prima chestie “ok”-ish care-mi sare în ochi este McDonald’s-ul. Îmi iau o cafea ca să sparg banii, reușesc după chinuri apocaliptice să mă conectez la internetul ăla de 15 minute și, în fine, după toate astea, prind și autobuzul 119. Șoferul nu știa nicio boabă de engleză. Ne-am înțeles prin semne că vreau un bilet.

Din portofelul lui personal a scos un bilet și mi l-a dat. M-a costat 40 de coroane. Ne-a luat mult să ne înțelegem la bani.

Pam-pam, am mers cu autobuzul pân’ la ultima sa stație: DEJVICKÁ. Acolo m-am ținut după mulțime și m-am trezit în metrou. La metrou intra cine voia, trecând printre niște aparate de taxat care nu aveau barieră. Deci, ca să fie clar, e ca la metrou din București, dar nu există barieriă. Dacă vrei să treci, treci și fără bilet. Nu există badigarzi sau ceva.

Am vrut să-mi iau bilet de metrou: din nou, aparate cu 150 de butoane! Un tip care nu știu din ce oraș era îmi sugerează să merg la un magazin de prin stația de metrou că acolo sigur au bilete. Într-adevăr, m-am dus la chioșc și mi-au dat bilet de metrou.

Bă, în Praga toată lumea are bilete?!?!?!

Cu metrou am mers 3 stații cred. A fost lejer.

Dar partea amuzantă abia acum a venit: am ieșit din metrou și știam că trebuie să ajung pe strada Liliova, la numărul 15. Un fel de “Strada Blănari” din centrul nostru vechi.

Buuuun. Neavând nicio hartă la ieșirea din metrou încep să întreb orice tânăr care-mi iese în cale: “Sorry, do you know english?

Toți au știut. Și dacă nu știau bine, ziceau: “A little…” și știau mai multă engleză ca profa mea din liceu…

Și am întrebat așa vreo 15 persoane de strada Liliova și toți mi-au zis că habar n-au unde-i această stradă. Pe Google Maps strada era la 400 m distanță de gura de metrou. Daaar în ce direcție?!

Și mai mergeam 10 metri și mai întrebam de stradă.

Toți cei pe care i-am întrebat, tipe și tipi, au fost mega-drăguți, cu zâmbetul pe buze, au încercat să ajute dar au eșuat.

Un moș taximetrist mi-a explicat mi-a zis că știe unde-i Liliova. “I know.” mi-a zis. Iar apoi mi-a explicat pe cehă cum se ajunge. “I know” erau singurele cuvinte pe care le știa. În fine, prin semne mi-a explicat direcția.

Am mai întrebat și am mai mers și am mai întrebat și am mai mers până când întreb un tip, pentru a 15-a oară, pe numărate, unde-i strada Liliova. Tipul îmi răspunde că suntem pe Liliova. Avea dreptate.

D-acolo am găsit ușor numărul 15. Cazarea-i faină și oamenii de la recepție sunt de treabă. Acum trebuie să mă aventurez până la locul de “optional beer”. Conferința începe mâine, dar în seara asta există o bere opțională de socializare. Speeer să ajung unde trebuie.

E amuzant să fii străin. Și e super-amuzant să ajungi la destinație mergând haotic și semi-instinctiv printr-un oraș străin.

Oamenii d-aici îmi plac, momentan, mult de tot. Orașul, deși în ceață, pare fain de tot. E frig rău, dar nu contează, am calorifer șmecher în cameră.

Plănuiesc să stau până târziu în cafenelele din centrul vechi. Revin. :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

7 comentarii

  • Reply
    Oana
    14/11/2012 at 21:55

    http://www.expats.cz un site util;)

  • Reply
    Kinga Benedek
    15/11/2012 at 01:18

    Ăsta e un intertitlu excepțional !!: „Bă, în Praga toată lumea are bilete?!?!?!”
    Bucură-te mini-vacanță până în ultima secundă în care mai ești acolo!

    • Reply
      Ariel
      15/11/2012 at 02:30

      Mă bucur, mă bucur! :D

  • Reply
    Dana
    16/11/2012 at 16:42

    Bafta la treaba, dar, ca si antevorbitorii, iti urez sa te bucuri de locuri. Si, da, praghezii nu prea stiu engleza. Partea neplacuta a turismului.

  • Reply
    Anca
    17/11/2012 at 20:40

    Enjoooy, Praga e foarte faina! :)

    P.S. Gasesti harti gratis la centrele de informatii.

  • Reply
    luizadaneliuc
    21/11/2012 at 01:00

    Praga e draguta. Cam frig in perioada asta.
    Conferinta placuta!

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează