Idei

Când extraordinarul devine normal

Când extraordinarul devine normal

Eram ieri pe un trotuar din inima Bucureștiului. Trotuarul era atât de lat încât pe el aveau loc două mașini parcate paralel, cu un spatiu de aproape un metru între ele.

Printre cele două mașini se strecurau oamenii pe rând, în șir indian. Veneau și din sensuri diferite și se așteptau reciproc.

M-am enervat văzând toată scena. Și apoi am observat că într-una dintre mașini chiar era un șofer.

“Mă duc să-i zic că-i nesimțit.”, mi-am zis în gând.

Apoi am luat în considerare să mă abțin … că nu se rezolvă nimic.

Dar n-am ezitat și am bătut în geam:

“Nu vă supărați, dar priviți cum se străduiesc prietonii să meargă în șir indian între mașina în care stați dumneavoastră și cea de lângă. Vă rog din suflet să o mutați, căci doar de aceea acesta este un trotuar.”, i-am zis cu cea mai drăguță voce din univers.

Mă așteptam să țipe la mine, așa cum fac adesea șoferii când le bați obrazul.

Dar spre uimirea mea șoferul a reacționat ok, ba chiar și-a cerut scuze.

I-am zis că nu trebuie să-mi ceară mie scuze, ci tuturor oamenilor pe care-i obligă să meargă în șir indian.

Apoi mi-a spus că nu este “parcat”, ci efectiv trebuie să lucreze la stâlpul de electricitate care era așezat, într-adevăr, chiar lângă.

“Înțeleg că trebuie să lucrați aici, dar vă rog din suflet să mutați mașina astfel încât să încurcați cât mai puțin pietonii.”, i-am zis iar.

Și, spre uimirea mea, nu numai că a pornit motorul și a mutat mașina, dar mi-a și mulțumit că m-am oprit să-i atrag atenția.

Unora ar putea să li se pară extraordinar de stupid faptul că am rugat un om să mute o mașină parcată prost. Altora ar putea să lise pară extraordinar de fain faptul că am luat atitudine. Mie mi se pare pur și simplu normal.

Din păcate, mie încă mi se pare extraordinar și chiar am fost uimit de faptul că șoferul parcat a fost înțelegător. … Sper ca pe viitor să mi se pară normal că mă pot înțelege cu un șofer.

Mie se pare normal să-mi salut vecinii din bloc.

Și mi se pare normal să ridic gunoiul de pe jos dacă-mi iese-n cale.

Și mi se pare normal ca un trotuar să fie pentru oamenii cu cărucioare, nu pentru mașini parcate.

Și mi se pare normal să ai o parcare de biciclete. Și infrastructură pentru biciclete.

Și mi se pare normal să anunți dacă întârzii la o întâlnire.

Și mi se pare normal ca pe scările rulante să stai pe partea dreaptă, ca pe stânga să treacă cei mai grăbiți ca tine.

Și mi se pare normal să pot plăti cu cardul pentru că nu am mereu bani “gheață” la mine.

Și mi se pare normal să pot să fiu anormal.

Sunt multe lucruri ce în ziua de azi ni se par extraordinare, dar sper ca curând să devină normale. Aici mai sunt câteva cu care rezonez.

Când extraordinarul devine normal

Cea mai nouă “normalitate” deprinsă este plata cu cardul – dar nu oricum, ci contactless.

În fine, eu-s obișnuiț să plătesc cu cardul de ceva ani. Și an de an sunt iritat de magazinele din străinătate ce nu acceptă carduri. Mai ales prin Grecia. … Grecia este o țară îndrăgostită de plățile cu bani gheață și pe mine, ca turist, mă scoate din minți chestia asta.

Eu nu mai sunt obișnuit să mă duc la bancă să schimb bani cash atunci când plec în străinătate. Plec cu cardul la mine și fie achit cu cardul în țara aia, fie mă duc la un bancomat și scot de pe card bani “locali”.

În ultimul timp, însă, nici măcar nu mai car cu mine portofelul. Prietenii știu că am un portofel imens – dar nu pentru că-i plin de bani sau monede, ci pentru că am în el tot felul de chestii: de la buletin până la cărți de vizită, bilețele, bonuri, un card de memorie … în fine, tot felul!

De vreo săptămână încoace iau cu mine doar cardul, care stă într-o husă lipită de telefonul mobil. Și asta pentru că am început să fac plățile doar cu cardul și doar contactless. Pe scurt: scot telefonul din buzunar și-l lipesc de ecranul POS-ului. (genul de POS din poza de la începutul acestui articol)

Se aude “bip” după o secundă și apoi îmi iese bonul. Asta a fost tot. Instant.

Dacă cumpărătura este de peste 100 de lei, mi se cere și introducerea PIN-ului… dar altfel este I N S T A N T.

Și când mă gândesc că încă există oameni care se duc la ghișeu ca să achite facturi. Chiar acum două zile i-am povestit mamei mele că poate să achite facturile online, prin transfer bancar, chiar dacă e în China sau în Africa.

“Da?! Cum?!”, mi-a zis așa, cumva venită din trecut, teleportată în zilele noastre, zilele tehnologiei.

Mie mi se pare “normal” să pot plăti cu cardul peste tot pentru că-i super-rapid și super-sigur. Orice plată se vede într-un istoric. Nu mai stai să te întrebi: “Dar oare ce-am făcut cu bancnota aia de 50 de lei pe care o aveam azi dmineață în portofel?”.

Și cersetorii n-au ce să mai cerșească… doar dacă-și cumpără POS. Ar fi interesant. (Se pare că există!)

Și aporpos de fascinația mea recentă pentru conceptul de contactless:

O plată contactless durează cu 33% mai puțin față de o plată “normală” cu cardul. A se observa cum mă joc cu cuvântul “normal” și cum conceptul de contactless devine, de fapt, normal, haha!

Iar o plată contactless durează cu 52% mai puțin decât o plată cu bani gheață, în medie. Mai ales dacă, așa cum zicea, cumpărătura este de sub 100 de lei și nu se cere introducerea PIN-ului.


Și dacă tot este vorba de plăți cu cardul, MasterCard împreună cu Asociația Natională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România – InfoCons au lansat o campanie prin care premiază posesorii de carduri MasterCard și Maestro care fac plăți la comercianți de pe teritoriul României.

Premiile au o valoare totală de peste 1.7 milioane lei și sunt acordate lunar în cadrul unor extrageri speciale. Plățile “contactless” au șansă dublă de câștig. Toate detaliile sunt aici.

Când extraordinarul devine normal… Ție ce lucru extraordinar ți se pare că ar trebui să devină normal?


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

4 comentarii

  • Reply
    alice
    19/06/2015 at 18:17

    Probabil aruncatul mucurilor de tigara la gunoi ar trebui sa devina ceva normal. Intotdeauna cand vad pe cineva ca arunca un muc de tigara pe jos ii intreb daca nu ar fi mai ok sa il duca la gunoi, ca niste civilizati ce pretindem sa fim, dar in schimb primesc numai injuraturi si atitudini de “fac ce vreau io”. O groaza de lucruri tin de educatie si multi nu o au…

  • Reply
    Mihaela Roxana
    19/06/2015 at 23:18

    M-am decis sa plec din București când nu am mai putut circula pe trotuar cu căruciorul. Acum 3 săptămâni în timp ce ma chinuiam sa parchez după ce ma învârtisem jumătate de ora, mi-am dat seama ca din cauza mea o femeie cu un cărucior a coborât pe carosabil pentru ca nu avea loc. Am plâns de nervi.

    În Dublin, pe scara rulanta, ca o floare civilizata ce sunt, pe dreapta. Pe la jumătate mi-am dat seama ca sunt vaca. Noroc ca irlandezii sunt buni și înțelegători.

    Normala nu sunt, sunt prea normala.

  • Reply
    Georg W.
    23/06/2015 at 18:18

    In Roterdam, periferie, la 6:30 dimineata, gunoaie, tomberoane rasturnate, grafiti si cate alte. La 7:30, curat tot, frumos :D Liege, murdar ziua, noaptea, dar gauffre delicios :)) Vorba mea: daca vreti sa duceti civilizatie germana la voi, asteptati, asteptati. Mai bine duceti voi acolo :P

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează