Peste mări și țări

Cum am fost primit în Londra – pe scurt

Cum am fost primit în Londra - pe scurt

De 10 zile n-am mai scris nimic pe blog pentru că am fost plecat în Londra, în ceea ce îmi place să numesc “vacanță”. Acum câteva ore am revenit în România și vreau să scriu puțin despre ziua în care am aterizat în Londra și ce ciudat a fost. O să fie pe scurt.

Cert este că între București și Londra sunt diferențe foarte mari din anumite puncte de vedere. Suntem cu peste 50 de ani în urma Londrei… DAR, uneori asta nu-i un lucru rău. Bucureștiul are plusurile lui, desigur, cum Londra are minusurile ei.

Dar să povestesc doar de primire:

Am luat un Ryanair (am prins o ofertă faină cu 100 de euro două persoane dus-întors) de pe Otopeni la Stansted.

Ryanair-ul a decolat cu întârziere de vreo 15-20 de minute, ceea ce este foarte-nasol pentru că de la aeroportul Londonez plătisem deja 12 lire pe un autobuz ce avea să ne ducă spre Londra (făcea vreo 40 de minute până la cea mai mărginașă stație a orașului).

Când am aterizat pe Stansted mai aveam 15 minute până la plecarea autobuzului la care aveam bilet. Dar mă consola faptul că stăteam pe rândul al doilea al avionului – deci urma să ieșim rapid.

Am ieșit din avion și am mers vreo 100 de metri spre aeroport. Apoi am urcat niște scări rulante în grabă, cu gândul doar la autobuz. Am coborât alte scări rulante. Am virat la stânga. Am virat la dreapta, apoi iar la stânga. Am urcat iar niște scări rulante – nu glumesc, așa a fost! Și apoi, după altă dreapta, am urcat iar niște scări rulante. Apoi am văzut vreo o mie de oameni stând la cozi șerpuite pentru controlul pașapoartelor.

Și atunci mi-am dat seama că am pierdut autobuzul. În cele 30-40 de minute state la coada aceea am căutat Wi-Fi și n-am găsit. Așa că am intrat pe 3G-ul meu prin romaing. Am căutat site-ul firmei de la care aveam bilete la autobuz și, șoc, scria că pot lua și următorul autobuz în baza aceluiași bilet. Few!

Am prins următorul autobuz, am băgat valizele la cală și am hotărât că trag un pui de somn. Somn care, la cinci minute după plecarea autobuzului, a fost întrerupt brutal de o spanioloaică care a început să zbiere: “OH MY GOD STOP, PLEASE STOP!”

Panică totală. S-au ridicat toți pasagerii și au început să țipe la șofer să oprească.

De ce? Aveam să aflu că într-o curbă au început să cadă bagajele din cala autobuzului și spanioloaica văzuse pe geam. Am tras autobuzul pe stânga și, în bezna nopții (era 1 și ceva noaptea) câțiva cetățeni și șoferul au adunat bagajele de pe jos. Am stat pe loc vreo 20 de minute. Minute în care cei ce nu apucaseră să coboare din autobuz erau lipiți de geamuri, întrebându-se dacă bagajul lor a căzut sau nu. Șoferul nu voia să ne lase să mai ieșim. :)

La RedBridge (stația de metrou la care ne-a lăsat autobuzul) am găsit un taxi fără însemne de taxi. Era un fel de black cab. I-am zis până unde vreau să merg și l-am rugat să–mi zică cât mă costă înainte să bag bagajele în mașină.

A fost un fel de: “Zi-mi întâi câți bani îmi iei și vedem dacă te iau sau mă duc pe jos.”

Și londonezul meu, un tip de vreo 22 de ani, spaniol, a fost foarte de treabă, a calculat distanța, mi-a zis că-i șapte lire și m-a întrebat dacă sunt de acord sau nu să mă ducă.

7 lire pentru 8 km … Adică două stații de metrou. Adică 40 de lei, cât îmi ia un taxi în București pentru o cursă de o oră, de la Otopeni la Pantelimon. Dar na’, e chiar ok, mă așteptam să ceară 10 lire, iar 10 lire era maximul ce aveam de gând să-l dau pe taxi.

Am urcat, mașină de lux, șofer de treabă, engleză de baltă, poveste de viață interesantă, discuții faine cât pentru o cursă de 10 minute.

Spaniolul zicea că în Londra e bine, că face bani lucrând… că în Spania, acasă la el, putea să facă bani doar ca dealer de droguri și nu mai voia să facă asta. Te uitai la el și nu ai fi crezut că știa să-ți zică pe nume trei droguri…

I-am lăsat 10 lire pentru că am simțit că-i fain omul. M-a certat și mi-a zis că în UK nu se lasă niciodată așa bacșiș… I-am zis că de unde vin eu așa se face: la 7 lei cursa, lași 10, ca să nu te scuipe șoferul… Prinsese gluma.

Deci în Londra nu-i totul chiar roz, deși e clar că sunt cu mult în fața noastră ca servicii, standarde etc.

Am mai pus poze din Londra pe contul meu de Instagram și am mai scris despre cum este acolo aici.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Iustin Negru
    28/10/2014 at 16:20

    Și eu am fost plecat în State anul trecut și am constatat aceleași diferențe în ceea ce privește serviciile (și nu numai). În primul rând mentalitatea oamenilor este diferită, ceea ce are ca și rezultat și standardul de viață diferit al oamenilor.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează