Interesant

Cum ar arăta tabăra mea perfectă (concurs)

Copii pe care i-am învățat să pedaleze într-o tabără de vară, acum doi ani.

Copii pe care i-am învățat să pedaleze într-o tabără de vară, acum doi ani.

Zilele trecute ziceam că eu am crescut în tabere de vară. Și mereu mi-a fost greu să explic ce fac eu în acele tabere de vară. Prietenii mei “de afară” (căci da, am prins perioada în care ieșeai afară, în spatele blocului sau, după caz, în scara blocului dacă era iarnă) mereu mă întrebau ce fac și de ce merg atât de des în tabere de vară … și mereu mi-a fost aproape imposibil să le explic.

În taberele de vară în care am mers eu se făceau multe activități. Dintr-o zi întreagă, cam două ore erau 100% “educative” – adică învățam istorie, în mare, în moduri cât mai ingenioase.

În rest aveam parte de tot felul de activități ce implicau creativitate și, mai ales, competitivitate.

Într-un mod indirect toate activitățile erau educative. Chiar și orele de pictură aveau legătură cu subiectul istoric al zilei.

Zilnic aveam parte de sport, acces la piscină, arte plastice, ore de muzică și dans și, mai târziu, au apărut și orele de dat cu bicicleta. Anii trecuți am fost în această tabără profesor de biciclete. Am niște fotografii demențiale din cursele făcute cu copiii din tabăra de anul trecut. Mai ales din cursele matinale, făcute pe răcoarea de la 5-6 dimineața…

Uite una:

 

Bicycle ride at 5AM in Hungary :) #peoplebikingpastwalls

A photo posted by Ariel Constantinof (@arielconstantinof) on

Am scris și aci câteva rânduri despre cum a fost să învăț copilași din jurul lumii să pedaleze… vorbind cu ei mai mult prin semne. Demențial.

Cum ar arăta tabăra mea perfectă, din copilărie?

Mult timp chiar m-am gândit că atunci când “mă voi face mare”, voi dori să creez o tabără pentru copii în care să-i învăț despre ecologie și frumusețea naturii. Ideea n-a dispărut niciodată. Încă o rumeg… și peste ani poate voi avea oportunitatea să schimb niște tineri.

Prietenii de la IntegralEdu, care oferă tabere educaționale în jurul lumii, m-au întrebat cum ar arăta tabăra mea perfectă.

Ei bine, mai mult ca sigur ar trebui să fie internațională! Îmi place la nebunie să cunosc oameni din medii diferite și să învăț spontan despre cultura lor. Ah, și-mi place la nebunie că apoi, când ajungi prin țările lor, poți să-i rogi să facă pe ghizii prin orașele lor sau chiar să te cazeze. Am mulți prieteni, cunoscuți prin tabere, care au avut grijă de mine prin țările lor.

În al doilea rând ar trebui să fiu constant angrenat în mici competiții – nu neapărat fizice și nu neapărat intelectuale – ci un mix bun între cele două. Când eram mic iubeam competițiile ce aveau loc între țările participante la tabără. Erau competiții mai mult bazate pe creativitate. Într-un an am dansat pe Michael Jackson vreo 120 de copii, deodată. Mi s-a părut așa o nebunie… Aveam coregrafie pusă la punct, desigur.

În al treilea rând ar fi fain să putem, la alegere, să ieșim în fiecare dimineață la o plimbare pe biciclete. Cred că pedalatul dimineața, înainte de micul dejun, pe la 5-6 dimineața, e mai puternic decât orice cafea de pe planetă. O oră de pedalare și explorare prin natură…

Cum ai vrea să fie tabăra ta perfectă? (concurs)

Acum zi-mi tu, într-un comentariu, cum ai fi vrut să fie tabăra ta?

Poți să-ți imaginezi orice… de la sporturi extreme la limbi străine și muzică clasică. Orice! Dar trebuie să fie o tabără educațională, desigur…

Deci, liber la imaginație și creativitate – aștept comentarii până la 24 mai 2015, 23:59! Text, imagine, orice este permis…

Cele mai faine și creative și “imposibile” 10 idei de tabere pentru copii vor fi premiate cu un kit “de om creativ”. Promit că-i un kit fain. :)

Regulamentul oficial îl poți găsi aici.


Câștigătorii concursului sunt următorii:

Oana, Cornelia, Stefana, Alex Cosmin, Dragos, Andreea, Tudose Ionut, Diana, Doru și Valcescu Doina.

Vă rog să-mi dați un e-mail la ariel.constantinof@gmail.com cu următoarele date:

1. numele complet.
2. un număr de telefon.
3. adresa de livrare a premiului.

Vă mulțumesc pentru implicare! <3


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

23 comentarii

  • Reply
    Oana
    11/05/2015 at 16:35

    Tabara mea ideala ar incorpora musai lectii de gatit din bucataria internationala. La facultate in alt oras mi-am dat seama ca studentul roman nu prea stie sa se descurce cu gatitul din resurse putine (aveam colegi ce primeau canistre cu ciorbe si cutii cu strudele). Cred ca lectiile de gatit, in joaca te responsabilizeaza (lucrezi cu foc poate) si iti si dezvolta creativitatea (participantii ar trebui sa aleaga ingredientele).

    Apoi as vrea ca la sfarsitul taberei fiecare sa poate spuna ca a invatat ceva cap-coada: sa repare o bicicleta (pana, frana, schimbat lant – chestii mai elaborate), fetele poate sa isi faca o oglinda de machiaj cu becuri incadrate in rama (deci sa stie sa lege un circuit in serie sau paralel), toti sa stie sa schimbe RAM sau se inlocuiasca un hard la un comp si in principiu lucruri pe care le vor folosit cu siguranta mai incolo.

    Comentariu fain. Thumb up 6 Thumb down 0

  • Reply
    Cornelia
    12/05/2015 at 10:21

    Mereu mi-am dorit să am și in Romania o tabără “ca afară”, o tabără care să țină toată vara, in care pleci prin iunie și ajungi acasă in august (cam imposibil dar este gratis să visăm, nu?). De mică mi-am dorit să invăț să călăresc, mi-am dorit să pot lua contact cu caii, cu natura, să mă conectez la tot ceea ce inseamna viață-viteză-aventură. O tabără in care fiecare are “grijă” de calul lui, cu ajutorul instructorilor. Acest lucru ajutând și la dezvoltatrea organizării timpului nu doar in functie de tine, ci in funcție de nevoiele și sarcinile celorlalți.

    Comentariu fain. Thumb up 6 Thumb down 0

  • Reply
    Ștefana
    12/05/2015 at 14:42

    Îmi amintesc, de mică fiind cât de mult visam la acele tabere mărețe. Uneori îmi imaginam cum ar fi ca eu să fiu acolo, imaginația mea oferindu-mi acest prilej.
    Visam și încă visez, la acea tabară în care toți se vor cunoaște, în primă fază fiind speriați de ceea ce se întâmplă în jur, dar scăpând de emoții cu ajutorul coordonatorilor și cu ajutorul prietenilor pe care îi cunosc pe parcurs. Îmi creionam ușor în cap acele căbănuțe de 2-3 persoane și acea cantină, unde toți vor face pe rând la servire.
    Ajugând la partea importantă, îmi amintesc că în capul meu totul era plin de culoare. Un mic lac în apropierea taberei pentru înnot sau canoie, mici concursuri la sfârșitul zilei. O mică scenă unde unii învață să cânte vocal sau la instrumente, seara dând mici “concerte” pentru a scăpa de emoții.
    Să fie câte un loc pentru fiecare plăcere a omului. Să fie teatru combinat cu muzică și istorie; să fie pictură combinată cu matematică și natură. Să fie jocuri pentru dezvoltarea personalității și a încrederii în omul de lângă.
    Mi-aș dori o tabără în care toți și toate să fie într-o armonie plăcută, unde la 4 dimineața se plimbă în natură, unde la ora 8 se ajută unul pe altul, unde la ora 12 coordonatorul face glume și tot așa. Mi-aș dori o tabără unde focul de tabară este nelipsit, unde toată lumea este tristă pentru că tabăra s-a încheiat și unde toți vor spune că vor revenii.
    Aceasta este tabară mea perfectă.

    Comentariu fain. Thumb up 4 Thumb down 0

  • Reply
    Diana M.
    12/05/2015 at 19:41

    Tabara mea ideala este in primul rand lunga. Minim 2 saptamani. Este un circuit,imi place diversitatea. Imi ofera timp si pentru a explora natura, dar si de a descoperi partea urbana. Poate sa inceapa la noi, la romani si sa continue in scurt timp, oriunde afara. Unde sunt un nou eu, gata sa ma redescopar, gata sa sorb fiecare moment. Tabara mea ideala nu ma leaga de grup, imi da timp si pentru mine, alaturi de gandurile mele. Fac yoga, alerg pe racoare, stau in vant, dansez in ploaie, ma bat cu apa, ma stropesc cu vopseluri si prafuri colorate, merg desculta, cunosc localnici, imi rezum viata in 5 minute de conversatie unui strain caruia poate nu ii va pasa sau care poate nu va mai uita vreodata asa o poveste. Ma imbrac cat mai diversificat, joc roluri. Cant, sperand sa imi iasa :)). Pictez pe pietre si pe asfalt, ma catar in copaci fara sa cad. Ma imprietenesc cu animale dragute, privesc stelele, scriu in jurnal si apoi traiesc in pielea unui personaj dintr.o carte. Fac poze. Multe, oricui, oriunde. Ma plimb pana imi tocesc pantofii. Vizitez muzee, ascult muzica. De la jazz si rock pana la dance. Ma simt o vedeta. Imi cumpar cele mai originale suveniruri. Apoi evadez in magazinele de shopping serios. Probez tot ce imi face cu ochiul. Defilez prin tot magazinul. Fac piruete. Zambesc. Vad filme proiectate pe cladiri. Rad pana imi apar patratele. Gasesc un leagan intr.un copac si ma dau in el pana termin de mancat toata ciocolata. Ar fi ideal pentru mine. Totul.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

  • Reply
    Alex Cosmin
    12/05/2015 at 23:11

    tabăra mea s-ar numi: NO FEAR CAMP
    cu câteva săptămâni înainte aș face un sondaj printre copii pentru a afla care sunt cele mai mari frici ale lor și în funcție de răspunsuri aș organiza activitățile.
    Printre care:
    – alergare pe un traseu cu obstacole
    – spălat cu apă rece
    – mesaj video pentru părinții de acasă
    – activități despre nutriție, protejarea naturii
    – jocuri de forță pe echipe
    – căutarea comorii
    – cântece în fața focului
    – momente de socializare
    sau orice activitate i-ar scoate din zona de confort.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Dragos
    13/05/2015 at 15:04

    Indiferent daca ar fi o tabara internationala sau nu, mi-ar place sa fie structurata in trei parti: dimineata cursuri de limbi straine, stiinte exacte etc, iar dupa-amiaza as propune activitati tematice in aer liber, fiind coordonate de alt copil in fiecare zi, in asa fel incat in final sa se poata atinge obiectivul propus. Bineinteles, profesorii vor trebui sa acorde intreg suportul celui desemnat, dar sa nu aiba nicio implicare in partea decizionala. Practic “alesul” va trebui, plecand de la tema, sa propuna si sa implementeze mai multe activitati pe durata a trei ore. Seara as gandi-o la un foc de tabara la care fiecare ar fi provocat sa povesteasca intamplari nastrusnice deci multa, multa comunicare.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    IntegralEdu
    13/05/2015 at 17:03

    Ariel, daca ne permiti, vrem si noi sa ne jucam :)
    Vom incerca sa gasim tabere de vara care sa se potriveasca cu ce isi imagineaza cititorii tai.

    Oana, am gasit o tabara de vara care combina cursurile de arta culinara cu cursurile de limba engleza: http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=545

    Cornelia, pentru tine am gasit o tabara de vara unde poti practica echitatia: http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=318

    iar pentru Stefana avem chiar 3 variante :)
    http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=268
    sau http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=270
    sau http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=277

    Vom incerca sa venim cu variante pentru toate ideile de tabere pe care le vom intalni in acest concurs, asa ca asteptam si noi cu interes propunerile voastre.

    Comentariu fain. Thumb up 6 Thumb down 0

  • Reply
    Andreea
    14/05/2015 at 20:19

    Întotdeauna am considerat taberele ca fiind o evadare din rutina,acea rutina care încetul cu încetul devine indispensabila,te trezești la o anumita ora,iar după o rutina de dimineață trasa la indigo te vezi nevoit sa pleci la liceu sau școală unde ești obligat sa Îți petreci nenumărate ore pe scaun.
    Tabăra reprezintă o evadare scurta,o gura de aer luată după o lunga perioada în care ne-am ambiționat sa nu scoatem capul la suprafață.
    Tabăra ideala?Nu știu în ce consta idealul,aici depinde foarte mult și de persoanele din jurul nostru,dar mi-ar face o deosebita plăcere sa fac parte dintr-un grup capabil sa poarte un dialog cel puțin decent,sa am subiecte de discuție,iar apoi ar urma și activitățile recreative care din punctul meu de vedere ar trebui sa se bazeze pe munca în echipa din moment ce în viața se pune un accent extraordinar pe sarcinile realizate în grup cerințele fiind peste puterile unui singur om.
    Mă văd în acea tabăra în care va exista întotdeauna muzica buna,în care as putea sa îmi dezvolt aptitudinile,iar cum câteodată rutina nu reprezintă neapărat ceva grotesc eu una nu as putea renunța la focurile de tabără pe care sincer chiar le ador,nu am cele mai mari pretenții ci îmi doresc sa mă destind și sa evadez din acel tumult de stres cauzat de un an încărcat undeva în tara,cel mai precis pe litoral,sa ascult seara valurile care se ciocnesc intermitent de stafilopozi,sa văd răsăritul și sa simt apusul,sa mă bucur de o parte din vara așa cum ar trebui.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    raresm
    15/05/2015 at 08:27

    Mie mi-ar plăcea o tabara de supravietuire cu:
    -dormit in cort
    -mâncat conserve
    -spălat in rau
    -pescuit in rau
    -facut focul
    -urcat pe munte

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Tudose Ionut
    15/05/2015 at 18:19

    Ar fi simplu si in acelasi timp greu sa detaliez o tabara PERFECTA cu gusturile mele.
    In primul rand , vreau sa stiti ca nu am fost in nici o excursie, in care sa stau mai mult de 1 zi si nici in vreo tabara sau ceva de genul . De mic copil visam sa merg , cum merg americanii . Visam sa fiu cercetas , sa fac focul singur , sa primesc insigne si sa invat multe lucruri noi . Insa nu.. Nu am avut niciodata ocazia sa merg in vreo astfel de “vacanta” interesanta. Mereu am vrut dar nu am avut posibilitatea iar parintii mei sunt FRICOSI RAU ! Parca cineva ar profita de mine pe acolo .. Mai sunt si baiat , ceea ce ar insemna ca mi-ar cam place sa ma agate o tipa si sa ma invete .. lucruri de tabara ;)
    Pentru mine , o tabara perfecta ar trebui sa contina cat mai multe activitati educative dar in acelasi timp , sa ne fie utile in viata . Sa stiu ca am iesit dintr-o situatie in care credeam ca va fii imposibil sa ies , doar datorita taberei in care am fost.
    O tabara perfecta ar trebui sa aiba in primul rand , o organizare cat mai bun , incepand de la organizatori pana la cadrele medicale. Orice lucru neprevazut trebuie sa fie prevazut cu cateva masuri .
    O tabara perfecta ar trebui sa aiba jocuri si concursuri cu premii care sa te faca sa “muncesti” . Concursuri la bazinul cu apa , Trasure Hunting , jocuri in echipa si multe altele.
    Un model ar fi Tabara de la Leaders. Niste oameni minunati care stiu sa organizeze o tabara cu adevarat tabara. Imi pare rau ca nu pot participa anul acesta, dar la anul sigur voi fi acolo ! Si v-o recomand si voua !
    Tabara perfecta ar trebui sa fie Tabara in adevaratul sens al cuvantului !

    Comentariu fain. Thumb up 9 Thumb down 3

    • Reply
      Victor
      17/05/2015 at 08:53

      Exact. Sa invatam chestii care ne vor fi utile in viata. Sa ne pregateasca pentru situatii criza si etc. O tabara trebuie sa devina o experienta de viata, nu doar un voyage si o amintire.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Diana
    16/05/2015 at 08:37

    Mi-ar plăcea o tabără de o săptămână la care să participe posesorii de câini împreună cu patrupedul lor.

    Ar fi interesant ca animăluțele să fie dresate și să existe mai multe multe programe la care acestea să fie înscrise (Obediență, Pază și Protecție, etc). În felul acesta stăpânii vor putea să aibă un spațiu special în care să pună în practică cele învățate de la dresori și câinii vor putea astfel să socializeze între ei, o etapă importantă de altfel în dezvoltarea lor.

    După perioada de antrenare, câinii, alături de stăpâni, vor da o probă pentru a vedea evoluția acestora.

    La final se pot organiza tot felul de competiții, unde animalul de companie poate câștiga ”Scooby Snacksuri”.

    Mă gândesc că o astfel de tabără, departe de oraș, ar fi o pauza de la stresul cotidian și ar crea o legătură mai puternică între câine și stăpân. În plus, prietenul necuvântător ar putea fi disciplinat sub supravegherea unui specialist, îmbinând învățatul cu joacă și recompense.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    doru
    17/05/2015 at 16:29

    Tabăra mea îi simplă.

    Iei 3 instructori, n prunci și îi “arunci” din elicopter în Parcul Natural Apuseni.
    Instructorii trec pe la ei pe acasă, surpriză, și le dau pruncilor 10 minute să își facă un bagaj.

    Au misiunea, să ajungă la civilizație :)) (instructorii intervin doar la nevoie)

    Un fel de cercetași dar mai extrem :D

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    raresm
    18/05/2015 at 11:05

    Nu facem campuri de supravietuire la Cercetasi. In cel mai bun caz iesim cu cortul organizat si mancam supa la plic

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

    • Reply
      dvp
      29/05/2015 at 22:16

      Ieșitul cu cortu și supă la plin se numește grătar cu buget redus :))

      Pentru clasa a 2-a am mers pe jos 60 de km dus-întors, am dormit afară (fără cort) o noapte și am revenit în bază, la 15 ani. Cercetășia îi o clasă de supraviețuire, că unde ești tu nu se respectă lecția lui BP asta îi altceva.

      :D

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    IntegralEdu
    18/05/2015 at 17:04

    Asa cum am promis, am mai revenit cu cateva tabere care sa se apropie cu cele descrise de catre cititori:

    Diana M.:
    http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=642
    Alex Cosmin:
    http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=189
    sau http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=87
    iar pentru Dragos:
    http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=45

    Ne-am apucat de cautat si pentru celelalte idei de tabere, revim cu propunerile noastre.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    vilcescu doina
    18/05/2015 at 17:45

    Eu pot sa va spun cum as dori sa fie tabara perfecta pentru fetita mea—asta daca las deoparte emotiile si ingrijorarea pe care fiecare parinte le simte in astfel de cazuri.Sunt constienta ca “parintii trebuie sa-si lase cat mai devreme copiii sa plece din cuib,bineinteles ca nu de tot”,indiferent de trairile lor.
    Mi-as dori ca in urma unei astfel de experiente ,copilul meu sa invete sa traiasca alaturi de ceilalti,responsabil si independent,fara a-i avea mereu aproape pe “mama si tata” ,sa devina o tânără capabilă să ia decizii personale, să îşi organizeze
    viata şi să-şi asume consecintele propriilor decizii si fapte, să-şi respecte şi să ducă la bun sfârşit angajamentele.
    Mi-as dori sa-i fie testate de catre cadre specializate diverse aptitudini-abilitati :desen,muzica (in prezent ia lectii de chitara-asta ne-a placut ,noua,parintilor dar si ei -in conditiile in care nu am testat alt instrument-este dificil sa incerci mai multe).
    Cred ca ar fi folositor sa urmeze si un curs de autoaparare-ca orice mama de fata sunt foarte tematoare,cursuri de orientare si supravietuire-nici nu stii cand poti avea nevoie,cursuri de dans-o fata trebuie sa fie gratioasa,cursuri de prim-ajutor-poti salva vieti.
    In ceea ce priveste sportul,ar fi util de asemenea sa incerce sporturi variate:baschet, volei,handbal,tenis…..in general ,la scoala ,se practica sportul preferat al profesorului.
    Cursurile de limbi straine,informatica nu ar trebui de asemenea sa lipseasca.
    Cam asta mi-as dori eu -de la o tabara de vara pentru copilul meu:sa devina independent,sa socializeze,sa lege prietenii,sa incerce lucruri noi,sa-si testeze aptitudini-abilitati dar intr-un cadru relaxant,sa nu existe constrangere ci doar competitie.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    IntegralEdu
    19/05/2015 at 16:32

    Am mai gasit cateva tabere care se potrivesc celor de mai sus:

    Pentru Rares si Doru avem 3 variante: http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=87
    sau http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=195
    sau http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=189

    Pentru Diana: https://www.youtube.com/watch?v=YdDcPP-XV9o

    iar pentru Andreea: http://www.integraledu.ro/?mod=language_courses_item&show=596

    Sper ca am reusit sa ne apropiem de ideile de tabere expuse aici :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

  • Reply
    Oana Mancu
    20/05/2015 at 19:30

    Ideea de tabără e, de cele mai multe ori, asociată cu natura. Dar ce-ar fi dacă am face o tabără în inima unui oraș? Și pentru că tot ne mutăm la oraș, ar trebui să încercăm să învățăm cum am putea noi, cetățenii, să ajutam organismul să funcționeze mai bine. Tabăra mea perfectă ar fi una în care fiecare participant ar prelua un rol al unei categorii discriminate într-o măsură mai mica sau mai mare- persoane cu deficiente de auz&vorbire, de vedere, motorii,membri ai comunității LGBT. Construite sub forma unui joc de rol (cu o documentare consistenta), cred că ar fi o experiență total nouă de văzut lumea prin ochii altcuiva. În felul ăsta, poate că taberele ar fi lecții de viață.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Andreea Berindei
    21/05/2015 at 15:03

    Arta. Noi suntem arta. Suntem vibratie si avem nevoie de arta sa putem supravieţui, pentru ca pana la urma viata este o arta.
    Exista tabere pentru muzica, pentru actori, desen, pictura, etc. Dar separat.
    De ce sa nu se adune la un loc oameni frumoşi, de la licee si universităţi de arte (nu fac discriminare, dar ar fi strict pentru îmbogăţirea unui bagaj deja existent ), artisti boemi, cu aspect junkist sau extrem de eleganţi, cu chitara, tobele, flautul, sevaletul sau măştile pe care le pot afişa si sa creeze, sa fie arta.
    Toti la un loc, haotic, dar pana la urma arta nu este neaparat doar ordine si frumusete.
    Fiecare ar învaţa de la ceilalti, cei de la muzica vocal ar putea sa cunoascasa instrumentisti din orasul lor si sa intocmeasca o trupa sau actorii sa lucreze la piese impreuna.
    Fiecare ar avea ceva de castigat, mai ales daca ar fi si studenti, care ar putea împărtăşi cu ei mult mai multe, ajungand la ceilalti mai uşor decat unii profesori, poate.
    Si la final, munca depusa in tabara, pentru ca exista un scop, sa existe un spectacol uriaş, comun – decoruri pictate sau modelate, de cei de la arhitectura sau sculptura, muzica de fundal pentru piesele de teatru sau monologuri, fiind realizat de cei de la muzica clasica (vioara, flaut, violoncel etc.), un mini concert pentru spiritul rock al taberei sau pop-rock.
    Nu se pot uita nici nopţile de jazz sau folk la focul de tabara, plus multitudinea de impresii si lărgire a orizontului fiecaruia – un monolog nou, un nou stil de interpretare, o noua tehnica de a picta in ulei, o noua arie antica sau o bucăţică de vaccai.

    Ar fi necesare mai mult de 7 zile, cel putin doua, pentru un program lejer de repetiţii, plimbari, jocuri, (locaţia gasindu-se relativ uşor, avand in vedere ca sunt inca locuri speciale pentru orice fel de tabere).
    Nu vreau sa o dau in High School Musical sau Camp Rock, dar tot ce vad si simt este arta, iar tinerii ar trebui sa poata sa se exprime intre ei si sa înveţe unii de la altii, pentru ca fiecare vine cu ceva nou si cine ne intelege mai bine pe noi adolescenţii, daca nu noi înşine?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Andreea Berindei
    21/05/2015 at 15:12

    Iarasi eu. Dar filozofia? Psihologia? Cui le lasam?
    Imaginati-va ca e apus si stai cu cafeaua in mana si iti vine in minte o idee conspirationista. Si vrei sa ştie lumea ce gandesti. Esti genul de persoana care urla dupa cunoastere si care “suferă de inteligenţă”. Suferă pentru ca vrea sa ştie, vrea sa inteleaga sensul si adevarul, dar in acelasi timp realizeaza ca nimic nu e cu adevarat adevarat. Totul e relativ.
    Cum ai aplica pentru o asemenea tabara? Cum altfel decat scriind o scrisoare de intenţie, spunând ce te măcina, ce fel de persoana esti si la ce te gandesti cand auzi cuvantul “suflet” sau “adevăr”?
    Imi imaginez aceste persoane -adolescenţi si tineri studenti, care vorbesc si aprofundeaza mintea umana, reacţiile noastre, de ce suntem asa cum suntem, ce este dupa viata si pana la urma de ce discuta ei despre asa ceva?
    Intrebarile care ii măcina pe toti, dar nimeni nu le spune, ar fi spuse. Sedinte pe teme propuse de fiecare, scaune in cerc, fiecare dezbatand si aprofundand tema data.
    Si serile, la focul de tabara s-ar uita pe cer si ar spune- de ce suntem noi aici?
    Mă gândesc doar la intruderi, la oameni cu o anumita aroganta conştientă si o superioritate a gândirii.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Ana Gîlcescu
    25/05/2015 at 21:56

    Tabăra perfectă pentru mine ar fi undeva în mijlocul naturii, cel mai probabil la munte și ar fi plină de activități culturale și de oameni pasionați de artele frumosului. Mi-ar plăcea ca această tabără să implice și câteva drumeții și plimbări cu bicilclete, dar în special mi-am plăcea o noapte la cort pe vârful unui munte, iar la răsăritul să fie o lecție practică de fotografie.
    Prefer taberele de artă, în care tinerii pasionații de diferite părți ale artei se întâlnesc, discută și reușesc să facă ceva frumos din muzică, fotografie, poezie și altele. Pentru că sunt pasionată de fotografie și filmologie mi-ar plăcea ca tabăra să conțină și câteva workshop-uri legate de aceste domenii și apoi să fie o mulțime le lecții practice și la final un concurs. De asemenea, workshop-urile trebuie să aibă ca subiect domeniile menționate mai sus pentru ca toată lumea să își dezvolte cunoștințele și abilitățile artistice. Serile ar fi în jurul unui foc, cu muzică și cu opinii despre ziua ce a fost.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Ariel
    28/05/2015 at 15:24

    Salutare tuturor,

    Câștigătorii concursului sunt următorii:

    Oana, Cornelia, Stefana, Alex Cosmin, Dragos, Andreea, Tudose Ionut, Diana, Doru și Valcescu Doina.

    Vă rog să-mi dați un e-mail la ariel.constantinof@gmail.com cu următoarele date:

    1. numele complet.
    2. un număr de telefon.
    3. adresa de livrare a premiului.

    Vă mulțumesc pentru implicare! <3

    Comentariu fain. Thumb up 5 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează