Peste mări și țări

Grecia este despre siestă

Grecia este despre siestă

Adevărul este că până să ajung pentru prima dată în Grecia, la începutul lui 2013, m-am tot întrebat ce-i cu disperarea oamenilor din jurul meu de a merge în Grecia…

În 2013 am ajuns pentru prima dată acolo alături de alți 4 oameni. Unul dintre oameni era Lucian Mîndruță. Urma să filmăm un pilot de emisiune despre biciclete și eram super-panicat. Aveam emoții maxime. Din păcate proiectul nu ne-a ieșit niciodată, însă există un trailer online și tocmai l-am revăzut. Mi-este jenă cu el… Să vă dau link sau nu? Parcă nu v-aș da. Oh, veți râde de mine! Bine, vă dau. Poftim.

Știu că ne-am cazat atunci la un hotel și nu era sezon – era frig rău-rău. Probabil că era februarie? Noi când am plecat din București știu sigur că încă era zăpadă pe șosea.

Lucian era “șeful de grup” și ne coordona. Am impresia că în prima seară ne-a dat o oră de întâlnire în lobby ca să mergem prin Thessaloniki ca să luăm cina și să vadă și ochii mei orașul. Pe drum m-a prevenit Lucian că o să-mi placă la nebunie mâncarea.

Nu l-am crezut. De fel nu prea mă omor cu mâncarea… Mai ales cu caracatițe.

Ne-am așezat la masă și de acolo totul a fost tipic grecesc: un chelner puțin burtos ce ulterior s-a dovedit a fi chiar proprietarul tavernei ne-a servit zâmbind constant, făcând glumițe, zicând câteva cuvinte în română periodic.

Mâncarea? Să-i dea Domnul sănătate celui care a inventat pâinea aia numai puțin prăjiță, îmbibată oleacă cu ulei … Pâinea aia + tzatziki egal love!

Și, în fine, eu știam ce-i ăla tzatziki … Că mai găsești în comerț. Dar ăla de la taverna aceea… și, în fine, în general tzatziki-ul de la tavernele din Grecia este incredibil. De nereplicat. Asta-mi amintește de dragostea mea pentru humusul din Israel… care nu poate fi comparat cu niciun alt humus mâncat în România. Din păcate.

Atunci, în expediția cu Lucian și gașca, n-am cunoscut Grecia prea bine. Dar am rămas cu o fascinație mică pentru stilul grecilor și mâncarea lor.


Câteva luni mai târziu am aflat că există o tabără foto pentru bloggeri și mai sunt două locuri disponibile. Tabăra avea loc în Thassos. Am participat, am câștigat unul dintre cele două locuri și atunci am înțeles ce înseamnă, cu adevărat, Grecia.

Am scris multe texte din Thassos și am făcut MUUUULTE poze. Știu că mi-am luat și unfriend pe Facebook de la câțiva prieteni pentru că cică-i agasam cu pozele mele din vacanță. Uite, aici am scris povestea pantofarului din Theologos de pe insula Thassos.

Povestea cu chelnerul-proprietar este replicabilă în Grecia la infinit. Dacă ieși din zona “turistică” găsești cu ușurință oameni simpli cu afaceri mici din care trăiesc de-o viață, gata să-ți zâmbească și să te servească cu cea mai bună mâncare pe care o au.

Îmi amintesc că la un moment dat am găsit o tavernă la intrarea într-un sătuc și ne-am așezat toți 16 oameni la mese. Imediat s-a prezentat o doamnă la vreo 50 de ani. Nu prea știa engleză… Zicea doar “yes-yes” la ce spuneam noi că vrem din meniu.

După ce ne-a luat comanda, singură, la toți 16 oameni, a plecat. Ni s-a părut ciudat că nu era niciun alt chelner s-o ajute… totuși, 16 oameni!

A revenit cu băuturile pe rând și apoi a dispărut complet. Vreo 30-40 de minute știu că n-am mai văzut-o pe doamnă și am început să ne întrebăm unii pe alții ce facem, cum o găsim, ce s-o întâmpla.

La un moment dat ne-am făcut curaj și am intrat în tavernă și am căutat bucătăria. Doamna era singură-singură și gătea. I-am făcut atunci pozele astea:

Deși era singură, ne-a servit pe toți. Am așteptat aproape o oră pentru mâncare, dar a fost ireproșabil! Am mâncat tzatziki zilnic în tabăra din Grecia. Am devenit obsedat de “adevăratul” tzatziki.


Am mai fost în Grecia și-n 2014 și am o altă poveste “clonă” cu un proprietar de tavernă. Am mâncat pe plajă, cu picioarele în nisip… Am scris povestea aici.

Iar ultima dată am fost în Grecia anul ăsta, 2015, prin aprilie. Am vizitat Corfu Town, Skiathos, Meteora și alte zone “turistice” și, desi sunt faine, recomand zonele mai puțin turistice pentru că Grecia e mai puțin fascinantă când te duci să te odihnești și MUUUUULT mai fascinantă când te duci să o descoperi, s-o explorezi, să-i cunoști oamenii …

Am scris în aprilie despre ce-am vizitat aici (și am făcut, iar, multe poze).


Zilele trecute am cunoscut un tip fain, Răzvan anume. Mi-a scris un e-mail după ce mi-a descoperit blogul și mi-a spus în acel mail că vrea să mă cunoască personal. Nu voia nimic anume, doar să ne cunoaștem. Mi s-a părut fain tupeul și m-am văzut cu el la o narghilea.

Am discutat cu el despre viață, despre dezvoltare personală și despre “vacanțe” și călătorit. Am observat atunci că a spus că el are “nevoie” de vacanțe. Sau, în fine, că-și dorește foarte tare să plece din București într-o “vacanță”.

Eu i-am spus că-i un sentiment curios, pe care eu nu-l am. Eu nu am această “nevoie”. Totodată pentru mine “călătoritul” și “vacanțele” n-au fost niciodată presărate cu ore state pe un șezlong la plajă… Mereu au fost “muncite” sau “rătăcite”.

Cred că ăsta-i tot farmecul unei vacanțe: să guști dintr-o “altă realitate”, dintr-o altă cultură, dintr-o altă parte a globului pământesc – să descoperi, să explorezi, să vezi și să redai povești de acolo.

Ce vreau să spun cu acest mic text și “tur” virtual prin Grecia este că … Grecia nu-i pentru șezlonguri. Nu-i pentru all-inclusive. Nu-i pentru Frappe-urile alea de un euro sau doi. Grecia este un stil de viață. Grecia este despre siestă.

Grecia este despre siestă

Și dacă tot vorbim de Grecia, între 28 septembrie și 4 octombrie la Lidl are loc “Săptămâna Grecească” – ceea ce înseamnă că savoarea grecească, de care spuneam mai sus, o să fie în perioada asta accesibilă fără 14 ore de condus.

Ca idee, eu mă duc să-mi cumpăr cel puțin următoarele:

1. o cutie mare de iaurt grecesc (da, și noi avem iaurt, but this is special, trust me! ps: merge cu miere …)

2. brânză feta (asta, dacă mă întrebi pe mine, merge cu orice!)

3. patru cutii de tzatziki (pentru mic dejun, prânz, cină și unul pentru pofta din miezul nopții)

4. și neapărat halva cu ciocolată

Dar văd că au multe produse în catalog – uite aici!


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Rătăcind prin Barcelona - Ariel Constantinof Blog
    13/10/2015 at 19:04

    […] Dar nu vorbesc o “relaxare” ce se traduce prin “indiferență”. Oamenii nu-s indiferenți. Le place să vorbească cu tine, mai ales dacă ești străin și nu ești într-o zonă turistică. Oamenii nu-s indiferenți … dar se aprind greu. Sunt “chill”. Sunt zen. Cred că li se trage de la siestă. […]

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează