Biciclete

Mi-s mândru de Trib!

Mi-s mândru de Trib!

Stau uneori şi mă gândesc cum am ajuns să fac ceea ce fac acum… Şi nu ştiu să-mi răspund.

Habar n-am prin ce-am trecut ca să pot azi să zic: “Am o firmă de curierat rapid pe bicicletă în Bucureşti.”

Îmi amintesc cu greu de unde am “furat” ideea. Însă-mi amintesc cu uşurinţă momentul în care bunicul a scos o bicicletă veche şi a reparat-o în câteva ore, ca apoi să mă întrebe: “Ariel, de cât timp n-ai mai mers pe bicicletă? Vrei s-o testezi pe asta?”

Se întâmpla acum vreo 3, maxim 4 ani. Într-o zi de aprilie cred. Am ieşit atunci cu bicla veche, recondiţionată şi cu bunicul până în parcul din cartier. Am testat-o şi mi-a venit aşa o poftă de pedalat.

Ulterior am început să pedalez de nebun prin Bucureşti. Pe trotuare. Cu timpul, desigur, mi-am schimbat bicicleta, am început să fac BikeWalk-uri (marşuri de biciclete cu câte 1-2-3 sute de participanţi) şi, cel mai important, să cunosc biciclişti.

D-acolo a mai fost un pas până la momentul acela în care eu, organizator de BikeWalk-uri, întrebam diverşi biciclişti dacă n-ar vrea să mă ajute să fac o firmă de curierat.

E aşa amuzant să stai uneori şi să te gândeşti la viaţa ta. E amuzant să vezi cum lucrurile se leagă, aşa, fără ca tu să fii conştient.

Uite un soi de reportaj/interviu cu Tribul făcut de Alexandru-Brăduţ Ulmanu şi Bogdan Pavaloi.

Mă unge pe suflet. :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

9 comentarii

  • Reply
    Anca
    23/09/2012 at 09:02

    Fain video, frumoasa treaba. Felicitari!

    P.S. Vine iarna, cum o sa va descurcati atunci?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      23/09/2012 at 23:05

      Ca-n iarna trecută. Până la zăpadă, totul e ok. Inclusiv temepratura.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Ciprian Pardău
    06/10/2012 at 00:14

    Cu toate ca nu cred ca ar merge ideea tribului intr-un oras atat de mic ca Vatra Dornei, m-as ambitiona candva si as incerca candva. Cine stie, poate, poate!

    Crezi ca ar avea succes?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      06/10/2012 at 18:10

      Ar avea. :)

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Curierat rapid cu bicicleta: o idee geniala | Darius-Cristian JULA | Blog
    08/10/2012 at 17:14

    […] si sunt super-rapide prin traficul orasului. Ideea asta clar a avut-o si Ariel cand a pus bazele Tribului: o firma de curierat rapid pe bicicleta. Cum s-ar zice, a facut din pasiune afacere. El oricum se […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    george
    23/08/2013 at 02:20

    ma interesa nr de tel?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    MM
    26/05/2015 at 19:44

    Hipstereala! Curieri pe fixie, va credeti in NY?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

    • Reply
      Ariel
      26/05/2015 at 19:45

      da

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

      • Reply
        MM
        27/05/2015 at 16:51

        Raspunsul e de nota 10!

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 1

    Vezi alte comentarii:

    Comentează