
Stânga pre-experiment. Dreapta după 60 de zile de mâncat 40 de lingurițe de zahăr sub formă de produse “sănătoase” din comerț.
Eu-s genul de om care niciodată nu și-a făcut griji pentru ce și cât mănâncă … pentru că nu mănânc prea mult și pentru că oricum sunt sclifosit, deci șansele să mănânc ceva care să-mi facă rău-rău sunt destul de mici.
Cu toate astea … nu puteam să dorm aseară. De vreo două săptămâni am mici probleme cu somnul. Așa că am făcut ce face orice prostovan care nu poate să adoarmă: am căutat un documentar pe care să adorm.
Și documentarul era despre zahăr. Inițial mi-am zis: “Ce subiect prost… Nu pot să adorm pe asta.” … și apoi am gândit “De fapt… mai bine să fie prost căci dacă îmi place voi sta să mă uit. Sunt șanse mici să-mi placă un documentar despre zahăr…”
Ce-a urmat? Păi m-am uitat la tot… era interesant. :)
Ca rezultat, azi am calculat câte lingurițe de zahăr am mâncat. Și tot azi m-am dus să-mi cumpăr un cântar și un metru de croitor cu care să-mi măsor talia. Am luat-o razna!
Mâncăm prea mult zahăr. Și nu-i deloc ok.
O să scriu pe scurt cele mai faine chestii pe care le-am reținut din documentar pentru cei ce n-au două ore și răbdare. Pentru cei ce au răbdare, documentarul se numește “That Sugar Film” (2014) și este absolut demențial făcut – recomand!
De ce mâncăm prea mult zahăr?
1. Pentru că acum vreo 30-40 de ani
Pentru că acum vreo 30-40 de ani s-a observat că “grăsimea” din mâncare ne face rău, astfel că marile companii au început să scoată grăsimile din tot felul de alimente … Dar atunci alimentele au rămas fără “gust”. Astfel că azi avem în tot felul de alimente zahăr. Chiar azi m-am uitat pe spatele unei cutii de tzatziki … și avea 3 grame de zahăr la suta de grame. Iar eu mâncasem cam 100 de grame de tzatziki. 3 grame înseamnă aproape o linguriță de zahăr!
2. Pentru că zahărul este ca un drog
Pentru că zahărul este ca un drog, iar creierul nostru reacționează în consecință. Eu am aflat de ce sunt “moody” (adică de ce trec repede de la o stare la alta) – se datorează volumului mare de zahăr pe care-l mănânc. Un baton gen Mars sau Snickers poate să-ți ridice moralul și starea de spirit INSTANT datorită zahărului. Dar după 30-40 de minute “shotul” de energie dispare și atunci creierul cere mai mult zahăr. Tot procesul este demonstrat științific și explicat detaliat în documentar. Revelația mea a fost că … sunt dependent de shoturi de zahăr. Din păcate.
3. Pentru că totul este un cerc vicios:
Pentru că totul este un cerc vicios: companiile scapă de grăsimi și adaugă zahăr, creierul uman este afectat de zahăr și “îl cere”, companiile adaugă tot mai mult zahăr pentru a ne ține “dependenți” de produse. Din nou, astea nu-s doar teorii, sunt lucruri cunoscute. Acum niște zeci de ani un domn a descoperit că cu cât adaugi mai mult zahăr într-un produs, cu atât oamenilor le va plăcea mai mult produsul – dar după un punct, fix, produsul are prea mult zahăr. Punctul acela, însă, este greu de atins. Astfel că acum marile companii pun zahăr cât mai mult, dar numa’ cât să nu se atingă punctul de saturație.
Desigur, eu nu cred că-s afectat puternic de zahăr. După calculele mele consum un maxim de 20 de lingurițe de zahăr pe zi, asta dacă beau Cola/Pepsi în acele zile. Dacă nu beau Cola/Pesi, nu trec de 5-10 lingurițe de zahăr pe zi.
În America media este de vreo 40 de lingurițe pe zi. Deși recomandate-s doar nouă.
Cred cu tărie că trebuie să mănânci și să bei multe și foarte des ca să ai cu adevărat de suferit…
… dar documentarul m-a făcut așa curios că aș vrea pentru o perioadă să mănânc cât mai puțin zahăr cu putință ca să văd ce efect are asupra mea. Vreau să văd dacă scap de moody-ness în primul rând.
PS: Nu vorbim de acel zahăr “natural”, nu-s nebun, e normal să consumăm zahăr … Vorbim de cel “adăugat”. Cel care-i pus în produse deși nu ar fi cazul să fie pus acolo. :(



14 comentarii
Ratava
27/09/2015 at 22:29Stii cum se zice: zaharul a omorat mai multi oameni decat razboiul :p
Alex Nechez
28/09/2015 at 14:50Oare sa fie chiar Ratava pe care il stiu eu?:))
Ariel
28/09/2015 at 16:16șanse mari
Catalin Dobre
27/09/2015 at 23:53l-am vazut acum 3 saptamani. am redus cu 90% cantitatea de zahar din alimentatie. la fel si cu glutenul. am slabit aproape 2 kg in 2 saptamani de “sevraj”. am obtinut mai multa energie, o mai buna concentrare mentala, mai multa forta fizica si somn mai bun.
Alexandra
27/09/2016 at 16:23Da’ cu glutenul ce ai?
Galceava Sofia Diana Maria
28/09/2015 at 00:01E mai usor sa intri pe WHO, sa afli ca 25-50 de grame e recomandat. end of story, nema filme si discutii.
Multe produse au cantitati diferite de carbohidrati, ca e paine, ca e mazare, ca e amandina, poti sa afli cati carbohidrati are. Este recomandat de WHO https://en.wikipedia.org/wiki/World_Health_Organization ca un om obisnuit din lumea intaia sa manace 25-50 de grame. (nu se aplica si sportivilor)
Ariel
28/09/2015 at 00:04WHO calls on countries to reduce sugars intake among adults and children
Press release
4 MARCH 2015 ¦ GENEVA – A new WHO guideline recommends adults and children reduce their daily intake of free sugars to less than 10% of their total energy intake. A further reduction to below 5% or roughly 25 grams (6 teaspoons) per day would provide additional health benefits.
Bucur
28/09/2015 at 06:37Foarte interesant acest articol, era bine daca puneai si un link catre acel documentar… daca etse posibil sau macar unde il putem gasi.
Ariel
28/09/2015 at 13:09Mă gândeam că odată ce-am dat numele filmului este ușor de găsit. Nu prea am ce link să dau – poate doar cel spre IMDB.
Eu l-am văzut la cinematograf. Glumesc. Dar am auzit că nu-i bine să recunosc că l-am luat de pe torente. Deci nu l-am luat de pe torente.
Ciprian
27/09/2016 at 14:37Alternativa free https://www.youtube.com/watch?v=Bpr20BdngSY
Un film excelent: The Walk (2015) - Ariel Constantinof Blog
05/10/2015 at 22:42[…] în “The Walk” vorbește engleză cu accent de francez… Exact cum fac eu când mănânc prea mult zahăr. (Îmi place la nebunie să mă prefac că sunt francez … pentru că uneori am impresia […]
Libertatea constă în asumarea alegerilor - Ariel Constantinof Blog
06/10/2015 at 21:35[…] ce cred cei din jur despre noi, dacă ne-am îmbrăcat bine, dacă avem mâncare între dinți, dacă am mâncat prea multe zahăr bla bla […]
Luciana
20/10/2015 at 09:46Eu am început să conștientizez cât zahăr îndes în mine uitându-mă (prea des, recunosc) la Jamie Oliver. The Food Revolution se numeste unul dintre reality show-uri. Și mai are filmulețe pe YT în care pune apă aromată în pahar și curge zahăr.
Am aflat, din filmuleț în filmuleț pe tema asta, că „vina” ar fi și a producătorilor, care scriu pe ambalaj cantitatea de zahăr la suta de grame, nu per produs. În plus, noțiunea de x grame e abstractă cică.
Și adevărul este că dacă aș citi pe jumatea de Cola „jdelinguri/ sticlă”, m-aș gândi de două ori înainte să o cumpăr. Gramajele nu mă sperie. Nici pe mine și sunt convinsă că nici pe alții. Că așa e omul: mie nu mi se poate întâmpla. Până când se-ntâmplă.
Dar gata că mă întind. Uite că mă făcuși vorbăreață cu articolul tău.
Cum să reziști dependenței de zahăr | mihaicioineag
23/01/2016 at 17:25[…] sunt singurul biciclist care se confruntă cu această dependență, despre zahăr a mai scris și Ariel, am încercat să găsesc căteva soluții prin care să consum mai puțin […]