Alege să citești aceste câteva rânduri!

Scurt despre alegeri: citeam azi (prin cartea Velocity – pe care o recomand!) că s-a făcut un experiment fain într-un supermarket:

– inițial s-au pus 60 de sortimente diferite pe o tavă pentru a fi degustate. mulți oameni au oprit, dar un procent foarte scăzut a cumpărat, mulți oameni neputând lua o decizie în timp util. se simțáu “presați” de timp și de oamenii din jur care voiau la rândul lor să deguste sortimentele și/sau să cumpere.

– ulterior numărul sortimentelor a fost redus la sub jumate și, deși au oprit olecuță mai puțini oameni să deguste, un procent mult mai mare a putut alege, având mai puține variante și fiindu-le mai ușor să ia o hotărâre într-un timp destul de scurt, care să nu-i facă să se simtă “ciudat”.

Apoi m-am lovit de citatul din imagine. Nu de prima parte… cât de “Don’t just give people choice, help them to choose.”

De o lună de zile sunt plecat într-o tabără internațională (din Ungaria) pentru copii. Tabără în care vin din 2001 … care m-a format, m-a crescut, m-a educat … tabără căreia îi sunt mai mult decât dator.

Tabără în care din 2008 vin ca profesor, tocmai pentru că-s recunoscător profesorilor care m-au crescut pe mine și vreau să “dau ceva înapoi”.

De o lună de zile mă trezesc zilnic la 5:00 dimineață și ies la o tură de minim 18 km pe bicicletă (offroad) cu un grup de cel puțin 15 copii. Mereu alți copii. Mereu din alte țări.

Am învățat în luna asta de zile cum este să te trezești din somn (scurt somn…) și să fii gata în doar 10 minute să conduci un grup de minori prin pustietate.

Am învățat putină maghiară, puțină bulgară, puțină poloneză…

DAR cel mai important este că am învățat că un conducător bun nu oferă niște alegeri, niște “variante de răspuns”, ci ajută pe cât poate ca cei din jur să ia o decizi – și nu mă refer la a manipulare.

În această lună de zile m-am lovit de mulți copii care nu știau să meargă pe biclă, de mulți cărora le era frică de pantele abrupte pe care colegii lor le luau în viteză pe Metebeu și de fete de 14 ani, plângăcioase, care voiau să se întoarcă în tabără după primii 5 km.

O perioadă am cedat în fața lor. Ziceam că n-are sens să mă impun. Dacă omul nu vrea – de ce să-l oblig?

Dar apoi am înțeles că oricât aș încerca eu să nu manipulez un copil (și probabil un adult), în tot acel timp el este extrem de manipulat de cei din jur.

Am avut zile în care în 45 de minute am reușit să învăț 4 oameni (cu care mă înțelegeam prin semne sau prin cele 3 cuvinte pe care le știu în maghiară) să meargă pe bicicletă. … să-și țină echilibrul.

Adică să facă acel ceva pe care dacă ai învățat să-l faci… nu-l mai uiți.

Și am învățat oameni de toate vârstele – de la 12-13 la 18 ani. (Aici o mică poveste ilustrată.)

Oameni care, inițial, puși în fața grupului lor, care deja știa să pedaleze, se simțeau inferiori și nu voiau ajutorul meu. Nu voiau să mai învețe să pedaleze. Erau rușinați. “Se dădeau răniți”, cum s-ar zice. Simțeau o presiune din partea celorlalți.

Slujba mea era să-i fac să ia alegerea corectă – aceea de a învăța acum, căt sunt tineri și au oportunitatea.

Nu am o concluzie anume cu textul ăsta. Nici nu știu dacă-i prea clar.

Poate eu o să-l recitesc peste ani și o să-mi amintesc de revelația pe care am trăit-o zilele astea.

PS: Nimic-nimic-nimic în Univers, până acum, nu m-a făcut mai fericit ca acei copii cu care m-am înțeles prin semne și care au învățat să pedaleze. E pur și simplu genial să înveți pe cineva ceva ce nu va uita tot restul vieții. :)

---