BrandLeft
BrandRight
Biciclete

Așteptam ziua asta

Așteptam ziua asta

Acum 30 de minute s-a întâmplat ceva ce puteam să prevăd că ar urma să se întâmple. Nu voiam să se întâmple, dar știam că ziua în care se va întâmpla sau “aproape-întâmpla” avea să fie o zi importantă… Putem zice că așteptam ziua asta.

Azi e ziua în care am fost la câțiva centimetri de a mă accidenta cu un alt biciclist din traficul bucureștean: O tipă, pe biclă de oraș, îmbrăcată în negru predominant, ‘chic’ aș zice.

Am o slăbiciune pentru bicicliștii din București, dar mai ales pentru fetele care și-au crescut coaie și pedalează prin oraș. Mai ales îmbrăcate fain. Tipa asta părea genul. N-am analizat-o atent, eram pe treaba mea, dar atât cât am văzut-o cu vederea periferică am apreciat-o.

Ea în trafic, eu în trafic, multe mașini care aproape că stăteau pe loc în jurul nostru, zona Romană …

… eu am trecut în viteză pe partea exterioară a sensului de mers.

… ea a virat stânga să ajungă vizavi …

… și cumva m-am trezit că-i tai calea. Sau că-mi intră ea în coaste.

Am evitat-o milimetric. M-am speriat tare-tare. Cred că doar experiență bikepolo-ului m-a salvat și de data asta – dacă nu jucam bikepolo nu cred că reușeam să evit accidentul. Am apucat doar să țip “SCUZEEEEEE!!!!”

Am aruncat o privire rapidă în urmă și părea că-i ok situația. Cu siguranță că și ea s-a speriat tare. Chiar m-am gândit în continuarea drumului că sper că nu m-a înjurat prea tare. Eu clar am greșit, venind pe exterior. Nu-s înger. Nici ea n-a prea fost. Dar nu despre asta-i vorba. În furnicarul ăsta în care toată lumea se strecoară, nu mai cred în “vină”.

Ziua asta-i o zi mare pentru că într-un București sufocat de mașini care stau pe loc, bicicliștii se intersectează greu. În toți anii de pedalat prin București nu am mai fost în situații de genul ăsta. Iar accidente în trafic, cu alte mașini, n-am avut mai deloc. Am avut “aproape-accidente” mereu.

În anul ce-a trecut am pedalat și prin Londra și Barcelona și am început să apreciez foarte mult stilul de pedalat prin București. Faptul că nu suntem mulți bicicliști îmi oferă o senzație constantă de libertate.

În Londra și în Barcelona ești adesea nevoit să stai după alți bicicliști sau pietoni, căci infrastructurile de pedalat uneori se suprapun cu cele pietonale, lucru super-enervant.

Deci, hei, tu, cea cu care era să mă tăvălesc pe asfalt la Romană, îmi pare rău! Super-rău! Dar mă bucur că suntem întregi și suntem faini și pedalăm prin acest oraș blocat. Să trăim mult și bine. E o zi mare pentru mine. În capul meu. :)

PS: Cred că după ce-am văzut cum se pedalează prin orașele din vestul Europei am încetat să mai caut “vinovații” din trafic, să înțeleg că toată lumea se strecoară cum și pe unde poate și că regula de bază e aia în care am crezut mereu: să nu deranjezi. Sau, dacă deranjezi, să o faci câââât mai puțin.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Comentează

Vezi alte comentarii:

Comentează