Atlet de zi cu zi, alerg prin viață

Am zis povestea asta deja de prea multe ori: în clasa a 12-a mi-a plăcut la nebunie Filosofia. Am dat Bacul la Filosofie de multe ce mi-a plăcut… În mare parte mi-a plăcut profesoara: doamna Gansari. Săru-mâna!

Bun, și undeva pe la începutul anului școlar, imediat după ce am vorbit de plăcerile lui Epicur, am ajuns să vorbim despre eudaimonismul lui Aristotel care, în mare, spune că nu-i de ajuns să deții lucruri sau bunuri ca să fii fericit, ci totul se rezumă la acțiune, la ceea ce facem noi ca oameni în și cu viața noastră.

Atunci, în ora aia de filosofie, în capul meu s-a întâmplat o minune și am înțeles, cumva, că scopul meu este să fiu fericit. Și, în fine, nu doar scopul meu, ci cred că ăsta-i scopul oamenilor – în general – să fie fericiți.

Pe băncile liceului visam la momentul acela de după Bac, când termin cu totul și devin un om liber care are timp să facă tot ce vrea și cum vrea.

Se fac cinci ani (wooooow!) de când am terminat liceul și până acum am făcut de toate. Mă uit în urmă și mă întreb, uneori, de unde naiba m-a lovit inspirația și puterea și energia să fac anumite lucruri.

În ultimii ani am călătorit mai mult decât mi-aș fi putut imagina sau dori vreodată. Am scris o carte despre cum mi-am monetizat pasiunea și am pus-o gratuit la download. S-au făcut doi ani de când cartea-i publică și încă primesc mesaje de apreciere de la cititori din toată lumea, pe care nu-i cunosc, care-mi spun că-i inspir. Sentimentul este unul pe care n-am cum să-l descriu. Oricât de supărat aș fi într-o zi, când mă lovește un mesaj de la un cititor mi se “resetează” starea.

Recent m-a întrebat cineva cum decurge o zi obișnuită din viața mea. Este amuzant că am 24 de ani și nu am “zile obișnuite” și îmi doresc, sincer, să nu am “zile obișnuite” niciodată.

Nu vreau să mă laud. Sub nicio formă. Dar sunt fericit. Sunt așa cum zicea Aristotel că ar trebui să fie un om. Fac ce fac, cum fac, și cumva sunt fericit …

Nu spun că “Asta este calea!” și alte căi nu există. Dar modul în care mi s-a “așezat” viața în ultimii ani este fix cum mi-am imaginat că se va așeza atunci când doamna Gansari ne vorbea de eudaimonism în clasă…

La începutul cărții de care ziceam mai sus am scris: “De multe ori nu sunt luat în serios pentru că-s prea ‘tânăr’ … și lumea mă judecă, mai ales când mă duc la întâlnire de ‘afaceri’ la finalul căreia ar trebui să semnez un contract.”

În ultimii ani de multe ori mi s-a zis că-s “prea tânăr” pentru ceea ce fac. Dar să fie oare așa? Mama la vârsta mea avea deja copil! Ea era prea tânără! Eu doar mă joc de-a antreprenorul și scriitorul… :)

Prigat a început să caute oamenii care-s “atleți de zi cu zi” și care se dau, zi de zi, peste cap să facă chestii cu viața lor. Așa am aflat că eu aș fi un “atlet de zi cu zi”. Și e adevărat, alerg prin viață… și-mi place la nebunie! N-am timp să mă plictisesc. Sunt agitat adesea, pe drumuri.

Bunica îmi tot zice: “Tu ești mereu ocupat, mereu te văd agitat. Lucrezi așa mult…” Nimic mai fals. Sunt ocupat și agitat, dar nu cred că “lucrez mult” și nicidecum nu percep acest “lucru” ca pe ceva negativ. În fond… nu mă obligă nimeni.

Cu ocazia căutării celor de la Prigat, am aflat și ce crede Corina despre mine – căci în viața de zi cu zi nu mi-ar spune în față ce scrie despre mine pe Facebook:

Ne-am cunoscut pe vremea când abia începea să îşi scoată bicla pe străzile capitalei. Avea o dorinţă nebună de a pedala, de a scoate oamenii alături de el pe bicicletă.

De atunci a evoluat enorm. Şi-a pus planul în aplicare, a organizat marşuri şi a ajuns să îşi îndeplinească visul: acela de a face oraşul mai frumos, mai puţin poluat, în care biciclişti veseli să poată împânzi şoselele.

Plin de perseverenţă şi cu o uşoară doză de nebunie, Ariel s-a transformat într-unul dintre acei #atletidezicuzi, care te încurajează şi care te molipseşte cu entuziasmul său pentru pedalatul urban.

Mă bucur că în fiecare zi am de învăţat câte ceva de la el. (de aici)

Mulțumesc tuturor celor care m-au nominalizat ca fiind un “atlet de zi cu zi” – Andra, Adi, Radu, Adriana, dar și celor care mă suportă așa agitat și haotic cum sunt uneori… Sunteți faini! :D

Congrats Prigat pentru căutarea tinerilor faini. Pe pagina lor de Facebook am descoperit mulți oameni mai “tineri” ca mine care fac o groază de chestii. Îi de urmărit aici.

PS: Atleții de zi cu zi se atrag! Eu cunosc o groază de oameni care sunt fix ca mine, se dau cu skateboard-ul prin viață, sunt fericiți, mă inspiră în fiecare clipă… Suntem tot mai mulți! :)

---