Weekendul ăsta mi l-am petrecut doar printre bicicliști la BikeFest, așa că am adunat câteva chestii cu biciclete ce mi se par faine. O să le arunc p-aci, poate sunt și pe placul altora. :)
Cea mai faină chestie, de departe, este lansarea celor de la Asphalt Freaks care fac niște stickere reflectorizante pe care ți le poți pune pe tricouri, șepci, ghiozdane. Inițial credeam că nu se pot “lipi” pe orice material, mai ales ceva cu mai mult “plastic” (precum este geanta mea) – dar se pare că merge perfect.
Ai nevoie de un fier de călcat și o hârtie de ziar sau ceva de pus între fierul de călcat și stickere.
Costă 5 lei 5 stickere sau 50 de lei 52 de stickere. Detalii pe pagina lor de Facebook.
Ăsta-i rezultatul final, în trafic. Acum geanta mea de la Turific! are elemente reflectorizante. :)
Și ca să fie treaba-treabă, prietenii de la VANDAL CLUB s-au combinat cu cei de la Asphalt Freaks și au făcut un tricou “combinat” absolut genial.
Despre stickerele astea faine de la cai verzi pe pereți am scris deja aici. (50 de lei m-a costat)
Există “Cafecicleta” – adică niște oameni care se plimbă cu bicla și vând cafea. Am băut două Caffe Latte-uri la ei. Bune. Din câte înțeleg sunt la început de drum. Sunt cam greu de găsit momentan, dar dacă aveți drum pe lângă Moșilor cică-s acolo zilnic. :)
Iar pentru pasionații de pedalat în afara orașului urmează, foarte curând, Bușteni Epic! Detalii aici.
Buşteni Epic este destul de simplu – o urcare puternică, o traversarea pe platou şi o coborâre tehnică, însă toate la un loc îţi vor ocupa întreaga zi şi-ţi vor oferi o experienţă „epică”. Am fost pe traseul de concurs şi putem spune că, dacă şi vremea ţine cu noi, va fi superb.
Și zilele trecute mergeam pe trotuar și mi s-a părut că văd un potențial rastel de biciclete… Dar era doar un grilaj de geam. :)
În rest… încă-s sigur că 2015 este anul bicicletei în București. :)
Nu uitați că ne vedem pe 19 septembrie la cel mai mare protest-marș biciclistic din București. Detalii aici!
Comentează