Biciclete

Caut soluții reale – ofer biciclete pentru idei bune!

— Am anunțat cei 4 câștigători aici! —

O să fiu succint în această minunată zi de marți: am de dat 4 (patru!) biciclete foarte simple și frumoase (și roșii).

Dar nu le dau oricui. Vreau să le dau unor oameni care iubesc pedalatul și care vor să ajute bicicliștii din București (sau România). Vreau s-o ofer unor oameni care au idei și planuri pentru a crește numărul de bicicliști din România.

Concursul e simplu – eu pun o întrebare la care caut un răspuns cât mai practic, o soluție cât mai practică. Nu caut răspunsuri de 10 pagini de Word. Două-trei paragrafe cred că-s de ajuns. Caut soluții simple ce ar putea inspira oamenii sau instituțiile să facă ceva în privința bicicliștilor.

Voi premia patru dintre cele mai practice și ingenioase răspunsuri cu o bicicletă roșie din campania (care deja are vechime în România – și asta mă bucură!) “Bicicleta roșie” de la Coca-Cola.

Întrebarea la care caut răspunsul este: Tu cum ai convinge tinerii din ziua de azi (din orașul tău sau din București) să folosească bicicleta pentru a se deplasa spre liceu/facultate/job și înapoi?

Și nu, nu vreau să-mi spui că ai construi “infrastructură”. Zi-mi ceva practic, real, ușor de făcut acum, cât mai repede. Hai să transformăm acest început de an școlar în acel an școlar în care dacă nu vii cu bicicleta la liceu nu ești cool! :)

Eu, spre exemplu, aș monta rastele de biciclete – multe și păzite și, pe deasupra, frumoase! În România mulți bicicliști sunt speriați de hoții de biciclete. Poate un rastel păzit ar convinge tinerii să pedaleze mai mult.

Nu caut răspunsuri metaforice. Nu caut vinovați. Caut soluții mici, frumoase, ingenioase și practice.

Pozele sau videourile atașate răspunsurilor pot reprezenta un mic bonus.

Haide, ne punem pe treaba?

Detalii: Pe data de 13 septembrie, ora 23:59, voi anunța cei 4 câștigători aici, pe blog. Răspunsurile se dau doar în comentarii la acest articol!

— Am anunțat cei 4 câștigători aici! —

Câștigătorii vor veni la Bike Fest (pe 14 și 15 septembrie) la standul Coca-Cola pentru a-și ridica frumusețile. Tot acolo vor avea loc mai multe activități sportive. Ne vedem acolo! :)

PS: În paralel cu acest concurs mai există câteva concursuri: Portocala mecanică, Cristian Florea și Skirtbike!


Campania face parte din angajamentul Coca-Cola de încurajare a unui stil de viaţă sănătos, prin susţinerea unor programe de promovare a activităţilor fizice. Thanks god for CSR, boys and girls! :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

158 comentarii

  • Reply
    CONCURS: Skirtbike împarte 4 biciclete cu tine! » SkirtBike
    10/09/2013 at 19:14

    […] cu Bicicleta Roşie mai sunt și la Portocala Mecanică,  Ariel şi Cristian […]

  • Reply
    Severian
    10/09/2013 at 20:09

    Salutari! Ideea e simpla. Mergi cu bicicleta, ai parte de viata cotidiana. Ajungi unde vrei repede si usor. N-ai nevoie sa-i zici tatalui tau sa te duca la scoala, n-are rost sa scoti masina pentru cativa kilometrii atata timp cat ai rastel de biciclete la scoala/facultate. Pedaleaza si esti in ton cu moda(hipster cum ii zici tu), nu dai asigurare, gaz etc. Iarna iei metroul si ala e, dar cand da caldura si vii pe bicicleta, te-ai scos. Hai, ia-ti bicicleta si fii mandru de asta!

  • Reply
    Lavinia Enache
    10/09/2013 at 20:30

    Eu ma gandesc la :
    -cursuri de legislatie rutiera in scoli – ca sa stie cum sa circule si de ce sa se fereasca;
    -trasee prin oras cu biciclisti mai vechi – ca sa treaca usor de teama de mers pe sosele;
    -promovarea mersului pe bicicelta pe facebook si alte canale posibile (de ex. in videoclipurile artistilor preferati) ca sa urmeze cati mai multi acest nou TREND COOL;
    -impartirea de cadouri pentru biciclisti (de ex. stickere la moda pt biciclete/casti);
    -exemplul propriu (daca tu iesi pe bicicleta, altii te vor urma) ;)

  • Reply
    Oana
    10/09/2013 at 20:41

    Din tot sufletul imi doresc o bicicleta!
    Am facut probe cu cateva in magazin dar bugetul nu s-a aratat la fel de receptiv precum mintea si trupul meu :) dar am incredere ca o sa vina ea!

    De mica am pedalat pe un Pegas visiniu de care imi amintesc cu drag!

    Citind articolul mi-a venit in minte o solutie buna si aplicabila curand! In septembrie se sarbatoreste saptamana mobilitatii europene! http://www.mobilityweek.eu/ Astfel este incurajata miscarea si deplasarea la serviciu, scoala fara masina. Asa ca as veni in intampinarea acestei manifestari impreuna cu elevii, studentii si profesorii pe care i-as invita sa foloseasca bicicleta personala pentru a se deplasa la scoala cu ea, sa inchirieze biciclete daca nu au, as organiza cluburi de biciclisti in scoli, de asemenea mici concursuri in fiecare scoala si as da o zi libera la scoala pentru a organiza o mica excursie pe bicicleta pana la Snagov, de exemplu. Cu profesorii si elevii! Elevilor participanti la excursie le-as da cate un voucher de reducere la bicilete si accesorii intr-un magazin partener!
    Formand cluburi si organizand activitati in timp vor fi cuceriti de placerea pedalatului!
    Pentru studenti as face un parteneriat astfel incat sa aiba prin cardul ISIC reduceri la magazinele de biciclete si reducere la inscrire la evenimente precum Prima Evadare.
    Va imbratisez cu drag si abia astept sa ne vedem la Bike Fest!
    deja imi pregatesc tinuta pentru skirt bike! ;)

  • Reply
    Ioana
    10/09/2013 at 20:46

    -sa se faca rasteluri in fata institutiilor importante (pt ca la scoala trebuie sa ii dai ceva paznicului sa se uite la bicla ta)

    -sa se implementeze acel sistem de inchiriat biciclete dintr-un loc si sa o lasi in alt loc

    -stimularea elevilor prin intermediul institutiilor de invatamant oferindu-le diferite facilitati si beneficii

    -intre spatiul dintre trecerea de pietoni si masini sa se lase un loc liber de aprox 2 m unde sa poata stationa bicicletele cat stau la stop- beneficiu si pt pietoni ca nu se mai opreste gigelu cu bmw mijlocul trecerii

    -joburile care permit, sa amenajeze dusuri pt biciclisti atunci cand este foarte cald afara

    -un loc mai ridicat unde iti poti pune piciorul fara sa te dai jos de le bicicleta atunci cand astepti la stop

    -as face si o banda stepiala numai pt autobuze si biciclete dar asta e mai complicat

    -festivaluri si concursuri mai dese pe tema biciclistilor

    -politia pe biciclete! Atunci o sa isi dea si politistii seama de “inteligentii” care parcheaza in fata la centrul vechi si blocheaza o banda intreaga; si astfel ei vor fi mai indulgenti cu biciclistii si mai asprii si soferii austeri

  • Reply
    Corina
    10/09/2013 at 21:07

    In primul rand i-as convinge prin faptul ca oamenii din ziua de azi nu se gandesc la ce lume vor lasa urmasilor. Ar trebui sa renuntam la masini pentru simplul motiv ca polueaza si sunt mult prea mari ca sa avem toti loc intr-un oras.
    Bicicletele sunt mult mai rapide, nu costa bani sa le alimentezi si in orice caz, reparatiile costa mai putin decat te-ar costa reparatiile de la masina.
    Nu te inghesui in autobuz, nu intri in taxiuri dubioase si nu imparti spatiul tau cu altcineva, pur si simplu te urci pe bicicleta si pedalezi acolo unde inima ta vrea sa mearga.
    Este un mijloc de transport ce te mentine in forma, te mentine sanatos si mai ales, te mentine mereu tanar. De aceea tinerii din ziua de azi ar trebui sa renunte la masinile lor de nu stiu cate mii de euro si sa incerce macar odata sa mearga pe bicicleta.
    Am avea o lume mult mai fericita si astfel am putea evita ambuteiajele.

  • Reply
    Claudia Ionescu
    10/09/2013 at 21:17

    Fiecare institutie de invatamant scoala generala/liceu/facultate, ar trebuie sa aiba pentru ora de educatie fizica, un numar de “n” bicle. De 2 ori pe luna s-ar face un tur al zonei respective, iar o data/luna, in weekend o iesire organizata cu profesorii si elevii in parc sau padure. O data la 3 luni s-ar organiza concursuri de ciclism. Fiecare scoala ar avea clubul de ciclism. Elevii s-ar forma de mici, invatand cat de important e sportul si cat de important e sa respecti natura, mediul inconjurator, alegand in locul deplasarii cu masina, sa mearga cu bicicleta.

  • Reply
    Florentina Avram
    10/09/2013 at 21:33

    Ce poate fi mai “atragator” pentru tinerii din ziua de azi,decat niste domnisoare elegante,pedaland pe muuulte biciclete rosii,gen Skirtbike…defiland saptamanal pe strazile Bucurestiului.Vor face “deliciul” admiratorilor si incet,incet …mare parte din tineri,se vor simti la fel de liberi si increzatori.Da,se poate sa ne intretinem silueta si sa fim frumosi,in acelasi timp! :)

  • Reply
    Caut 4 poveşti. Ofer 4 biciclete în schimb | Cristian Florea
    10/09/2013 at 21:43

    […] edit: Mai sunt câte 4 biciclete de dat la Ariel, Portocala Mecanică şi […]

  • Reply
    Cătălina Vărzaru
    10/09/2013 at 22:01

    altă idee:
    – în loc de excursii cu autocarul, excursii cu bicicleta!

  • Reply
    Mihai Dan Pasare
    10/09/2013 at 22:10

    Cea mai mare problema a oamenilor este siguranta in trafic. Siguranta deplasarii va atrage dupa sine si un numar mai mare de biciclisti. Pentru aceasta trebe introdus un proiect legislativ prin care biciclistului sa i se ofere mai multe drepturi decat conducatorului auto.

    1. Biciclistul sa poata traversa pe la toate trecerile pt pietoni pe bicicleta si nu pe jos. Adica trecerea de pietoni sa fie si pt biciclisti.
    2.Prima banda ( circulabila si nu cea unde sunt masini parcate ) sa fie destinata cu prioritate biciclistilor .
    3. Permis de biciclist
    4. Pedepse severe pt orice conducator auto care loveste un biciclist din culpa.

    • Reply
      Rares
      11/09/2013 at 12:27

      Cum te-ar ajuta un permis de biciclist? Explica-mi cum i-as lua unui pusti de 10 ani permis de biciclist si de ce ar trebui sa fac asta?

  • Reply
    Mihaela
    10/09/2013 at 22:10

    Probabil as scoate in evidenta printr-o campanie faptul ca momentan numai lumea buna merge pe bicicleta spre scoala/facultate/job,ca cei care fac parte din aceasta categorie selecta sunt putini dar se pot inmulti. De ce sa nu ne mentinem ca oameni frumosi mergend pe bicicleta in loc sa luam masina sau metroul?

  • Reply
    mirabela gherghiceanu
    10/09/2013 at 22:13

    Buna! Pentru ca sunt momente cand renunt cu mandrie la masina in favoarea bicicletei in drumul spre birou, as face urmatoarele:
    1. Montare rastel biciclete cu antifurt din dotare in principalelor cladiri de birouri si institutii publice din oras
    2. Paza acestor locatii
    3. Cooptarea companiilor responsabile social in co-finantarea acestor amenajari
    4. Parteneriate media pentru mediatizarea campaniei si promovarea companiilor si institutiilor care raspund pozitiv
    5. Recrutarea de “ambasadori” de toate varstele, atat persoane publice, cat si leaderi din organizatiile respective
    6. Dezvoltare applicatie pentru smartphone (W8, IOS si Android) care sa contorizeze km parcursi in intervalul 8-19 si premirea periodica, pe categorii, a celor care au parcurs cei mai multi km
    7. Bineinteles, social media on top

    • Reply
      mirabela gherghiceanu
      11/09/2013 at 07:42

      Asa cum stiu, sunt companii care ofera angajatilor company car, insa in functie de job. Adik de obicei top management Si customer facing, restul nu primesc nimic. Astfel, cei care nu primesc masina, sa primeasca bicicleta. Personal, daca as avea o bicicleta de oras, as merge in toate zilele senine cu ea la birou. La angajare, chiar ma amuzam cu colegii spunandu-le ca, desi nu primit masina, mi-am ales deja bicicleta pe care mi-o ofera compania sa vin la birou!

  • Reply
    Catalin Tugui
    10/09/2013 at 22:17

    Pentru inceput asi monta in jurul fiecarei statii de metrou (la suprafata :) logic ), standuri cu biciclete de inchiriat pentru un mic abonament lunar, de tipul platesti abonamentul ai un card magnetic cu care iei bicicleta, te deplasezi cat vrei si unde vrei cu ea, dupa o lasi in oricare stand din jurul oricarei guri de metrou, astfel se pot plimba si cei care nu au unde sa tina o bicicleta, sau care stau la bloc, la etaje superioare si le este incomod sa o tot care pe scari. Standurile ar trebui sa fie automate si eventual facut un parteneriat cu jandarmeria / primaria, pentru partea de paza (totusi nu suntem chiar atat de civilizati sa poti sa incerci fara paza). Un sistem asemanator am vazut in Barcelona si l-am apreciat ca turist, ca puteam sa ma deplasez pe rute diverse in oras, fara sa fie nevoie sa duc bicicleta inapoi in locul d eunde o luasem

  • Reply
    Cătălina Vărzaru
    10/09/2013 at 22:18

    Si… aș introduce bicicleta ca uniformă!
    Sau, aș pune niște biciclete pe uniforme. :)

  • Reply
    Deacu Dan
    10/09/2013 at 22:19

    1. As implica Politia rutiera, ptr a spori siguranta , acestia ar putea face o campanie prin care sa ofere o casca de protectie.
    2.marile corporatii de telefonie , ptr 100 km parcursi pe bicla pe ciclocomputer x 2 eurocenti credit pe cartela sau minute, posibilitati sunt multe.
    3.o campanie de 1 saptamana doar, ” daca nu ai zambit azi, te invit la o plimbare cu bicla” si sigur va zambi.

  • Reply
    Nicolae Florescu
    10/09/2013 at 22:22

    In primul rand, ca tot e la moda zilele astea, as rezolva problema cainilor maidanezi de pe strazi si din parcuri. (Nu zic cum, pentru ca o sa-mi iau bobarnace de la “iubitorii de animale”:). Stim cu totii cum e sa pedalezi intr-o zona in care stau o ceata de caini draguti, gata sa te ajute la “speed”.
    In al doilea rand,
    as incuraja conducatorii auto sa respecte biciclistii, sa le dea prioritate acolo unde o au. Traficul auto este un factor descurajant pentru mersul pe bicicleta si as cauta sa-l reduc in oras. Cum? Pai, terminand centura Bucurestiului in sfarsit :) si punand o taxa pentru masinile care circula prin oras.
    In al treilea rand, as organiza circuite, concursuri pentru biciclisti de toate varstele si as scoate in evidenta frumusetea si utilitatea acestui sport.

  • Reply
    Doina Ana Butman
    10/09/2013 at 22:22

    Iubitorii oraselor, care promoveaza mersul pe biciclete, au inceput, de ceva vreme, sa se simta, acasa, si in Bucuresti, nu numai in Copenhaga sau Amsterdam…, unde, de obicei, pe strazi, unul din doi locuitori merge cu bicicleta. Masinile nu se bucura de prea multe privilegii, in capitalele mentionate, si sunt obligate sa faca loc unor doua, trei sau chiar zece biciclete. Nu mai putin de un milion de biciclete la o populatie de doua milioane circula pe strazi, iar, prin parcarile, special amenajate, poposesc biciclete curate, biciclete cu cosuri sau lazi, in spate, sau biciclete de oras.
    Mersul pe biciclete este o cale simpla de a scapa de stres si tot el ofera un corp frumos si o sanatate de fier. O femeie, spre exemplu, poate arde pana la 473 de calorii, intr-o ora de mers pe bicicleta, si, aceasta, intr-un ritm, moderat, de pedalat bicicleta. Un alt plus consta in aceea, ca articulatiile au doar de castigat prin pedalarea la biciclete. Fara sa mai amintim, de beneficii cardiovasculare, reflexe superioare, o mai buna coordonare, conditie fizica, relaxare etc
    Odata cu cresterea temperaturilor din exterior, merita sa iesi cu bicicletele in parc. Merita, de asemenea, sa mergi, zilnic, la serviciu cu bicicletele, in loc de masina sau de transportul in comun, pentru ca, in acest mod, se economisesc si bani. Se poate spune, ca, pe biciclete, poti depasi, mai usor, criza economica.
    Ar fi cazul, sa ne bucuram de beneficiile mersului pe biciclete, atat, cele de natura economica, cat si cele ecologice, sau ce tin de sanatate. Miscarea in aer liber face bine sanatatii, dar, si starii noastre psihice, de aceea, daca nu detinem inca o bicicleta, putem sa ne gandim, in modul cel mai serios, sa ne cumparam una, sau poate, soarta ne va surade si ne vom numara printre castigatorii acestui concurs…
    Linia, ce diferentiaza o pasiune de obsesie, este foarte fina si atunci cand vine vorba de biciclete; sau alte voci ar afirma ca, in momentul cand intervine subiectul “biciclete”, pasul catre dependenta este foarte probabil. Multi dintre noi, amatori de biciclete, ne regasim printre aceste randuri si, chiar, depasim linia subtire, amintita, anterior. Ce semnifica, de fapt, “bike addict”?: bicicletele au mai multi kilometri parcursi decat masina, pe care o detinem, am aruncat fotoliul, confortabil, din casa, pentru a face loc unei biciclete, am devenit o persoana matinala ; in cazul unui personaj de sex masculin, acesta observa, mai intai, ce biciclete conduc fetele, apoi, observa si fata ; avem, mereu, nevoie de trei portii extra de orez, stim cele mai bune locuri de prin cartier, si nu numai, unde, sa facem ture pe biciclete, dar, si cele mai bune locuri de mancat, tot timpul anului suntem bronzati/e, si, nu neaparat, uniform, avem dificultati, sa ajungem la serviciu la 8 dimineata, dar, nu avem nici o problema, sa ne trezim la ora 5 dimineata, in weekend, pentru o tura pe biciclete, preferam sa ne plimbam pe biciclete pe pistele de biciclete, special amenajate, si pe sosele, devenim ecologisti, privim, cu dezgust, tricicletele, acceptam cazaturile si accidentele pe biciclete, nu doar, ca parte integranta a ciclismului competitiv, dar, si ca o oportunitate de a ne reinnoi componentele de biciclete, atunci cand suntem in situatia de a achizitiona o masina nu luam in considerare capacitatile motorului sau transmisia, ci spatiul de depozitare si optiunile extra pentru portbagaj, pentru a face loc unei biciclete, detinem mai multe echipamente pentru biciclete, decat tricouri polo, spre exemplu, … iar lista ar putea continua la nesfarsit!

  • Reply
    Ana Răducanu
    10/09/2013 at 22:28

    Salutare!

    Citind ideile de mai sus, observ că foarte multe sunt valide și sunt axate pe oferirea de diverse facilități. Aș folosi o metaforă pentru propunerea mea și ea ar fi legată de faptul că nu le-aș da pește, ci i-aș învăța să pescuiască.

    Mă gândesc la un instrument care să lucreze la 3 aspecte: motivație, apartenență și comunicare. Cred că o variantă care ar funcționa ar fi un sistem de gamification, realizat în parteneriat cu băieții de la Your Extra Life – https://www.yourextralife.com.

    Cred tare că folosind toate principiile de gamification treaba asta poate deveni molipsitoare. :)

    Putem povesti oricând mai multe despre asta.

  • Reply
    Popescu Eduard
    10/09/2013 at 22:29

    Prin “discriminare” :D. Evenimente, petreceri, proiectii etc. unde nu poti intra DECAT DACA VII CU BICICLETA. Parteneriate cu astfel de evenimente care sa faca aceiasi “discriminare”

  • Reply
    Dumitru Cristian
    10/09/2013 at 22:29

    Personal cred că tinerii ar fi încurajați dacă pedalatul ar fi un meta-joc cumva. Să existe o aplicație de Android/iOS care să monitorizeze deplasările cu bicicleta, să îți permită să ai prieteni (sau să fie legată cumva la rețelele de socializare) și să-ți dea experiență/levels (RPG style) pentru anumite realizări (mers zilnic cu bicicleta, mers x kilometri, etc), care să-ți permită să folosești diverse inutilități din aplicație (badges, stickere, whatever). Știm toți cum privesc tinerii/adolescenții orice lucru ca pe un challenge. Dacă ar exista un mod de a transforma mersul cu bicicleta într-un challenge sunt sigur că tinerii ar fi mult mai încântați să pedaleze.

  • Reply
    Denisa
    10/09/2013 at 22:31

    Trecand peste problema hotilor de biciclete, eu as face un Critical Mass in fiecare zi daca se poate! Nu stiu cum e la Bucuresti, dar la Cluj atmosfera e geniala intr-o coloana de biciclisti! Iesi cu prietenii, iti faci altii, prinzi curaj si iti dai seama ca ai tot dreptul sa fi pe strada. Elementul social mi se pare esential.
    Daca ai putea iesi asa mai des, o sa vrei sa pedalezi tot timpul :)

  • Reply
    mirabela gherghiceanu
    10/09/2013 at 22:33

    Si da, chiar l-am admirat pe domnul din imagine
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10150327578300348&set=a.59366520347.86209.554600347&type=3&theater

  • Reply
    Dana Nin
    10/09/2013 at 22:34

    Toată România adoră reducerile! Vino see you bicicleta și primești reducere în funcție de km parcurși într-o zi / săptămână. Se poate implementa ușor un program de contorizare accesibil oricui pe tel mobil sau ciclocomputer. Reducerile se vor realiza pt îmbrăcăminte, alimente, restaurante și acces la filme și diverse evenimente (spații ce vor fi dotate see you parcări special amenajate, păzite).
    Cu câți mai mulți bicicliști bine educați și motivați pe străzi, cu atât mai mult crește obișnuința șoferilor în trafic și scade riscul accidentelor.

  • Reply
    Razvan B
    10/09/2013 at 22:42

    Salutare, am decis sa comentez si eu aici chiar daca nu cred ca zic ceva nou (n-am citit chiar toate comentariile).
    Din punctul meu de vedere, problema e ca multora li se pare o chestie “uncool” (se asociaza imaginea biciclistului cu cea a muncitorului care face naveta, etc). Garantez ca daca s-ar trece peste chestia asta, mult mai multi elevi si studenti ar folosi bicicleta in mod uzual. Pentru asta, cred ca cea mai buna metoda de popularizare ar fi mici concursuri in care sa fie implicata bicicleta (treasure hunt-uri de exemplu) care sa creeze senzatia de comunitate, sa simti ca faci ceva impreuna cu alti biciclisti, ca faci parte dintr-un grup social. Probabil multi se tem de trafic, furturi, bla bla dar daca fenomenul ar lua amploare (sa zicem, 15% din elevii unei scoli ar veni cu bicicleta la scoala) sunt sigur ca multi ar trece peste aceste “frici”.

  • Reply
    Rodica
    10/09/2013 at 22:53

    Eu imi doresc sa ajung intr-o zi sa imi cumpar o bicicleta si sa merg cu ea la servici.
    O perioada destul de lunga am mers cu masina, iar singurele avantaje erau ca stateam confortabil in scaunul meu si ascultam la radio ceea ce imi doream. Multe dezavantaje: lipsa miscare, mult timp petrecut in trafic….si muuuulti bani pe benzina (nu vreau sa imi amintesc).

    Am decis sa renunt la masina in favoarea metroului pentru urmatoarele avantaje: economie (abonament vs benzina), miscare (de acasa la metrou si de la metrou la servici), castig de timp (evitam blocaje neprevazute in trafic) si in sfarsit imi puteam folosi mainile si ochii pentru alte activitati: am redescoperit cititul (intensiv) :).

    Acum, din cand in cand inchiriez biciclete in weekenduri…dar nu imi ajunge…imi place mult prea mult sa pedalez. Imi doresc mai mult sport si in timpul saptamanii si mi-as dori sa merg cu bicicleta la servici:
    – am vazut o statie de metrou dotata cu suporturi de biciclete (si cred ca erau si pazite de paznicii de la metrou) la Dimitrie Leonida. Mi-ar placea ca toate statiile de metrou sa fie dotate si pazite astfel incat cei care au de parcurs zilnic un traseu f mare ce necesita schimbarea mai multor mijloace de transport sa poata imbina bicicleta+metrou;
    – la fel, as recomanda sa existe suport bicicleta+paza in mall-uri, scoli, la restaurante, in parcuri, la firme, etc.

    – As incuraja firmele, scolile sa organizeze activitati de recreere pe biciclete in timpul liber (trasee, excursii de weekend pe bicicleta): in acest fel multi ar fi incurajati sa isi cumpere o bicicleta;

    – as lua legatura cu mai multe firme care vand biciclete sa faca reduceri la achizitionarea unei biciclete pe baza notelor / mediilor de la scoala: elevii cu note f mari sa aiba reduceri substantiale. (astfel incat elevii sa fie incurajati sa si invete).

    – in colaborare cu firmele producatoare de deodorante/geluri de dush/sapunuri etc sa se ofere produse gratis in scoli, la firme, persoanelor care demonstreaza ca au venit cu bicicleta (campanii promovate si la tv)

    … multe de spus :)

  • Reply
    mariums
    10/09/2013 at 23:13

    Reiau oarecum cateva idei de mai sus, sub o alta forma: rasteluri de unde sa poti prelua biciclete (gen bicicletele galbene) amplasate langa statii de metrou intr-un capat si langa institutii/corporatii in celalalt. Exemplu concret: statia de metrou Pipera si firmele care sunt la 20 de minute de mers pe jos de ea. Vii cu metroul, iei bicicleta, o lasi la munca. Pleci de la munca, lasi bicicleta la metrou, continui cu metroul. Alt exemplu: Grozavesti-Politehnica. Banuiesc ca se mai pot gasi segmente mici care se pot acoperi cu biciclete. E putin, dar cu pasi mici convingi oamenii ;)

  • Reply
    Mihaela Vasilescu
    10/09/2013 at 23:14

    O să zic doar pentru București, cu toate că se poate extinde lejer la nivel național.
    Pasul 1. Încheierea de parteneriate cu unități de cazare accesibile cu bicicleta dispuse să ofere o noapte de cazare o dată pe lună, de exemplu în prima sâmbătă din lună.
    Pasul 2. Încheierea de parteneriate cu diverși sponsori care să contribuie la organizarea unei petreceri o dată pe lună, în aceeași primă sâmbătă din lună.
    Pasul 3. Organizarea unei mega petreceri lunare NUMAI pentru bicicliști.
    Pasul 4. Promovarea în licee și facultăți.
    În acest fel, în rândul tinerilor liceeni și studenți, biciclitul ar deveni cool. Dacă la prima petrecere vor participa 5 dintr-o clasă, cu siguranță la a doua petrecere vor veni mai mulți, iar în câteva luni în licee și facultăți bicicleta va fi un must have.
    Pasul 5. Încheierea de parteneriate cu campinguri și alte unități de cazare dispuse să ofere sejururi gratuite, la dată fixă, pentru bicicliștii mai cu vechime, care să se încumete la drumuri mai lungi.
    Pasul 6. Promovarea ideii în cadrul angajaților și nu numai, cred că merg și studenții și la limită chiar și liceeni.
    Dacă ajung să petreacă măcar două concedii împreună, cu siguranță se vor lega prietenii și se vor forma găști faine din care vor vrea și alții să facă parte, unicul criteriu de participare fiind bicicleta. Eeeee?

  • Reply
    Madalina Vaduva
    10/09/2013 at 23:25

    Buna!

    Mi-as dori tare mult sa am o bicicleta a mea! Am avut o bicicleta cand eram mai micuta, dar intre timp lucrurile sau mai schimbat si a trebuit sa-mi aleg cu grija prioritatile si desi mi-am dorit si imi doresc o bicicleta, nu mi-o pot permite…cand ies cu prietenii (care au biciclete) inchiriez cate o bicla de prin parcurile capitalei, dar sentimentul pe care il am in momentul “predarii” bicicletei NU e tocmai placut… :D De ce imi doresc atat de mult o bicicleta? Pentru ca nu polueaza, cat timp pedalez, pot sa fac miscare, pentru ca lasa in urma coloana de masini si astfel nu voi intarzia la facultate sau la intalnirile cu prietenii,colegii…,este usor de intretinut si nu necesita un loc de parcare.
    Ar fi cel mai frumos cadou de Sf.Marie sa castig una dintre cele 4 bicle oferite de voi!

    Multumesc!

  • Reply
    b
    10/09/2013 at 23:41

    Să poți urma la Poliție niște cursuri de 2-3 luni, dai examen, ți se dă legitimație și dreptul de a da amenzi pe loc pentru o ilegalitate singulară și foarte specifică: parcarea sau staționarea neregulamentară, de tip topor, atunci când mașina taie banda unu.

  • Reply
    BUCUR DANIELA
    10/09/2013 at 23:42

    Pentru a incuraja mersul pe bicla , asi face ca una dintre notele buna la materii sa fie 10, o cina romantica alaturi de persoana iubita …in concluzie mici rasfaturi pana devine ceva obisnuit de a merge cu bicicleta oriunde, deci inlocuirea masinii.

  • Reply
    Alin
    10/09/2013 at 23:48

    Titlu mare : “Oamenii cool , pedaleaza !”

  • Reply
    Ruxandra Visoiu
    11/09/2013 at 00:23

    As oferi biciclete angajatilor spre folosire gratuita (bonus-reclama firmei pe bicla) si as da bonificatii celor care efectiv le folosesc pentru a merge la serviciu! Bonusul poate sa nu fie efectiv in bani, de exemplu o alta firma, sa zicem un salon, isi pune reclama pe bicicleta si biciclistul utilizator va primi un tratament facial gratuit pe luna :)

  • Reply
    Lucia
    11/09/2013 at 00:31

    Ar fi super sa existe o aplicatie pe Facebook/telefonul mobil unde sa primesti badge-uri in functie de cat de mult ai biciclit intr-o saptamana. Poti sa primesti badge-uri pentru cei mai multi kilometri bicicliti, cei mai multi kilometri mersi zilnic intr-o saptamana (se reseteaza daca esti lenes intr-o dimineata si nu ai chef de mers cu bicicleta), cele mai multe calorii arse pe bicicleta. Intrecerea cu prietenii te poate stimula si incuraja sa iesi in strada.

  • Reply
    Ciprian
    11/09/2013 at 00:34

    Pentru cei care îşi plătesc cursurile la facultate: scăderea cu 10% a taxelor pentru studenţii care vin la facultate pe bicicletă. Pentru cei care sunt angajaţi într-o companie: telefon de serviciu şi abonament de internet pentru acasă. Pentru încurajarea pedalatului pur şi simplu: oferit echipamentul de bază pentru cei ce vor să experimenteze ciclismul; cască, genunchiere, cotiere, mănuşi.

    Ar fi o idee.

  • Reply
    Badea Ilinca
    11/09/2013 at 01:27

    Eu as tinde sa ii incurajez pe tineri sa asocieze ideea de bicla cu cea de viata sexuala mult mai satisfacatoare :) bikerii si bikeritzele fac sex de calitate, pentru ca sunt inzestrati cu niste fesieri “magici” :))) Pe principiul comercial: “sexul vinde”! Iar biking-ul e o treaba destul de sexy :D

  • Reply
    Adina
    11/09/2013 at 01:28

    Salut!
    Cred ca educatia ar trebui sa inceapa mai intai la adulti. Daca il vezi pe tata ca se urca in masina si se duce la munca, tu de ce nu ai dori sa ai o masina si sa ii copiezi comportamentul cand vei fi mare?
    Dar ce-ar fi daca in weekend sau in putinul timp liber pe care il avem, am merge cu copiii in parc la o plimbare cu bicicleta? Incepem prin parc, pe alei mai putin populate, ca sa prinda ala micu’ gustul pedalatului. Sa simta cum ii bate vantul in freza, cum pune muschiul la treaba.
    Deci, pasul 1, implementarea unui proiect care sa vizeze parintii. In functie de varsta difera eficienta incurajarii venite din partea familiei vs prieteni, cadre didactice
    Pasul 2. Nu stii sa mergi pe bicicleta. Nu-i problema, nimeni nu s-a nascut invatat: vom crea ateliere speciale. Inveti repede, nu ai nevoie de doctorat ca te urci pe bicicleta. Il aduci si pe cel mic cu tine si ii explici intre timp i ca motorina costa. Mult. Sa fie ancorat in realitate, chiar daca tu muncesti de rupi ca sa ii iei un sac de jucarii de Craciun.
    Pasul 1. In paralel: la randul lor, soferii au nevoie de atentia noastra, trebuie educati un pic. Biciclistii trebuiesc respectati, sunt si ei participanti in trafic. Evident, ei sunt semnalizati corespunzator si stiu reguli elementare de circulatie – ca doar au trecut prin proiectul nostru!
    Pasul 1. Elevi/studenti
    Va amintiti orele de educatie fizica in care sprijineam bancile sau aruncam o minge la cos? Ce-ar fi daca am da o tura cu bicicleta? Eu as introduce ore in care elevii sa invete sa mearga pe bicicleta. Valabil si pentru cei de la gradinita: sportul ajuta la dezvoltarea armonioasa.
    Studenti: bursele sunt praf in ochi, asa ca trebuie sa economisim banii pe transport. Pentru initiere as oferi biciclete gratuit. O ora, o zi. Sa prinda un pic gustul pedalatului :). Bineinteles, in functie de solicitanti, ii invatam si cum sa mearga pe bicicleta.
    Ar trebui montate rasteluri in campusuri si in apropierea facultatilor. De cate ori n-am fugit de la o statie de metrou la alta pentru a ajunge la cursurile din Leu? Ar fi prins bine o bicicleta! O iei frumos din fata caminului, te duci la facultate, o ‘parchezi’ frumos, iti faci treaba de student constiincios si revii acasa. Tot pe doua roti.
    Am fost studenta intr-o tara din Vest si peste tot erau locuri din care puteam inchiria biciclete. Fie ca voiam sa fac o plimbare pentru a ma relaxa sau pentru a face miscare, nu a trecut zi fara sa ma plimb cu bicicleta. Duc enorm lipsa acelor zile.
    Campaniile de informare ar fi de real ajutor; date exacte, cu oameni din popor, care sa isi povesteasca pasiunea cu argumente.
    Cred ca se poate face un astfel de sistem si in Romania. Trebuie gandit un pic inainte, pus pe hartie, corectat/adaugat/modificat si .. cu spor inainte! Sunt sigura ca exista multi care s-au saturat de stat in trafic, de noxe, de 4 roti; trebuie doar sa se gaseasca o modalitate prin care sa fie ajutati si incurajati sa pedaleze.
    Ne vedem la BikeFest :)

  • Reply
    Lucian C
    11/09/2013 at 03:47

    Salutare! Pentru a convinge romanul sa faca ceva trebuie sa.l remunerezi… Asadar fara vreun premiu, cadou poate chiar din urma unui concurs/competitie nu ai cum sa convingi pe nimeni sa foloseasca bicicleta. Mai ales daca sunt si patiti ca mine… ca mi.a fost furata…

  • Reply
    Lucian C
    11/09/2013 at 03:54

    Si inca ceva !! Nu prea poti sa mergi cu bicicleta in siguranta atata timp cat sunt preaiubitii catelusi pe langa pedalele tale,mai ales noaptea…

    Poate de aici ar trebui inceput ?!

  • Reply
    Ionuţ Dincă
    11/09/2013 at 07:06

    De ce este bun mersul pe bicicletă? Economiseşti timp(decât să mergi pe jos, mai bine foloseşti bicicleta). Economiseşti bani(renunţi la transportul în comun şi la taxiu). Şi încă una, care nu ştiu cât ar fi de adevărată – întârzie îmbătrânirea. Aşa că decât să dai banii pe ţigări sau la Mcdonald’s, mai bine îi pui deoparte şi îţi iei o bicicletă.

  • Reply
    bogdan
    11/09/2013 at 08:45

    Cred ca ceal mai important instrument este “puterea exemplului”. Eu merg cu bicicleta la munca zilnic, de un an de zile. Le-am demonstrat colegilor ca se poate si ca ma simt mult mai bine. Acum venim 5. Daca fiecare biciclist ar convinge alti 4, acum am fi mult mai multi. Imi iau copilul de la gradinita tot cu bicicleta. Datorita sistemului folosit (https://www.facebook.com/#!/photo.php?fbid=507415122650586&set=a.507411009317664.1073741825.100001463088529&type=1&theater) multa lume a prins curaj, vazand ca se poate – apropos, poza e facuta la mitingul biciclistilor. Iesirile in parc cu copilul sunt, obligatoriu, cu bicicleta. Acum am vecini de bloc care fac la fel. Printr-o conduita corecta putem da un exemplu excelent si putem convinge pe altii. Am reusit astfel sa-mi conving rude din alt oras sa imbratiseze mersul cu bicicleta.
    Ce am povestit e la nivel individual.
    La nivel institutional cred ca dezvoltarea cicloturismului ar ajuta foarte mult. Deja vad cresteri mari de la un an la altul, ceea ce e imbucurator. Odata revenit acasa dupa cateva zile de cicloturism, iti vei dori sa continui, si asa ajungi sa mergi zi de zi la serviciu. Dupa care vei face ce am povestit mai sus si-i vei convinge si pe altii :).
    Oricum, felicitari pentru initiativa.

  • Reply
    Marin Mihai
    11/09/2013 at 10:20

    Aș încerca să fac un film scurt metraj tip documentar despre motivele practice de a merge cu bicicleta: nu cheltui nici un ban, poți face mișcare, protejezi mediul, reparațiile costă mai puțin decât la o mașină dacă se strică ceva și daunele după un posibil accident sunt mult mai mici. În acest film aș avea ca model pe care să-mi susțin motivele Bucureștiul, traficul din el și cateva interview-uri cu bicicliști ce confruntă zilnic problemele traficului. Mesajul ce vreau să-l transmit din acel film este că mersul pe bicicletă te ajută atât pe tine, cât și restul oamenilor din societate pentru că ar fi traficul mai fluid și poți evita mai ușor un om cu o bicicletă decât cu mașină. Aș pune pe acel film pe Youtube și Vimeo pentru a putea fi vazut de cat mai mulți. Apoi aș organiza un concert undeva in București ce se poate termina cu un after party pentru a promova mersul cu bicicleta la care să vină oameni ce ar putea vorbi despre experiențele lor ca bicicliști si motivele pentru care ei merg pe bicicletă și să se proircteze filmul.

  • Reply
    Anghel Andreea Laura
    11/09/2013 at 10:21

    Pentru elevi – o ora pe saptamana pentru incurajarea elevilor de a merge pe bicicleta, de la legislatie pana la povestiri despre traseele si pataniile fiecaruia pe bicicleta. Beneficiile pedalatului. As ruga parintii sa le formeze un traseu “safe” pana la scoala, pe care copii sa il respecte.
    Pentru adulti – le-as spune ca, decat sa dea banii la sala de fitness ar putea sa ii investeasca intr-o bicicleta. Femeilor care tin diverse diete chinuitoare, le-as recomanda mersul pe bicicleta in aer liber. Este mult mai sanatos decat orice dieta din lume.

    Mergand cu bicicleta devi disciplinat. Esti mai sociabil si zambesti mai mult.

  • Reply
    Narcis
    11/09/2013 at 10:22

    1. Parteneriat public-privat intre primarie si o firma privata: primaria pune la dispozitie spatiul public si firma creeaza multe centre de inchiriere biciclete (rastele automatizate) pe baza de card de credit fara operator uman (exemple in alte state din Europa); astfel pot foarte usor sa iau bicileta dintr-un loc si sa o las in alt loc (ambele aproape de punctele de start si end al traseului meu);
    2. discounturi si preturi speciale pentru cei care utilizeaza intensiv (zilnic de L-V) sistemul de mai sus; carduri speciale pentru elevi/studenti cu conditii speciale de inchiriere
    3. stimularea leaderilor de opinie din fiecare clasa/grupa de la liceu/facultati de a utiliza bicicleta si astfel a ii face pe cat mai multi colegi sa le urmeze exemplul: organizarea de concursuri cicliste cu premii in vouchere discount pt achizitionarea de biciclete, tombole cu astfel de vouchere, abonamente free pe perioada limitata pentru sistemul descris la punctul 1 de mai sus;
    4. infiintarea de rastele pazite in curtile scolilor/facultatilor si stimularea firmelor private sa isi faca rastele pentru bicicletele angajatilor (acordarea unei reduceri la impozitul pe cladire celor care fac acest lucru!)
    5. infiintarea in cadrul Politiei a unui departament de Politie Velo a carui personal sa patruleze permanent prin oras pentru a urmari si amenda pe conducatorii de autovehicule care nu respecta anumite reguli necesare circulatiei in siguranta a bicilistilor (distanta fata de trotuar la orpirea la semafor, neacordarea de prioritate bicilistilor, etc) dar si pentru a crea biciclistilor un sentiment de siguranta si pentru a fi amendati cei care pun in pericol traficul (teribilistii, cei care intra pe culoarea rosie a semaforului, etc)
    6. organizarea periodica (saptamanal, lunar) de activitati velo care implica circulatia prin oras cu bicicleta: ture, marsuri, concursuri, parade, etc.. la care inainte de start sa se faca un instructaj despre modul de circulatie cu bicicleta in traficul urban.

  • Reply
    nicu silviu
    11/09/2013 at 10:23

    Din pacate, mersul pe bicicleta nu poate fi impus, nici moral si nici legal, insa…, poate fi incurajat. Cred ca singura autoritate care poate face asta este Politia RUTIERA ,evident in parteneriat cu diferite organizatii si sponsori – magazine in cautare de publicitate.
    Acestia ar trebui sa faca filtre prin oras si sa opreasca in paralel atat putinii biciclisti care sunt in trafic, cat si soferii auto pentru a oferi in primul rand sfaturi si apoi diferite premii.
    Pentru biciclisti, lucrurile sunt simple! Pe langa felicitarile de rigoare, acestia pot primii informatii despre activitatea ONGurilor care ii sustin si pot ajuta, si eventual diferite cadouri : o pompa, elemente reflectorizante, casti, vouchere pt service etc. Poate ar fi bine sa fie implicat si un post de radio pentru concursuri de genul, cine vine primul im punctul X cu biciclete primeste premiu etc.
    Pentru soferi lucrurile stau putin altfel. Primul factor care influenteaza mersul pe bicicleta – ca stil de viata- este detinerea unei biciclete. Nu toti au, nu toti isi permit si sunt sute de mii de oameni pentru care o bicicleta este ceva de-a dreptul taboo. Ar trebui incurajati in primul rand copii, de la cele mai mici varste. Asadar, pe langa cadourile marunte, o tricicleta sau o bicileta mica pentru soferii care sunt cu copii in masina ar fi un stimulent eficace. In timp si adultii or sa isi cumpere o bicicleta sa ii insoteasca pe cei mici.
    Concluzia mea ar fi ca Politia Rutiera este cheia; ea ar trebui sa faca demersuri serioase pentru promovarea si protejarea biciclistilor in trafic prin spoturi si panouri publicitare si dedicarea unu capitol solid de intrebari la testul pt permis.

  • Reply
    valentin alex
    11/09/2013 at 10:27

    companiile sa incurajeze angajatii sa foloseasca bicicleta , prin puterea exemplului poti face lumea sa urce pe bicicleta (spun din propria experienta)cu cat esti mai mult vazut in trafic pe bicicleta cu atat mai bine,trebuie gasite modalitati pentru o mai buna siguranta a bicicletei,asta e o cauza principala pentru care lumea nu isi achizitioneaza o bicicleta.

  • Reply
    Cora
    11/09/2013 at 10:55

    Am citit multe solutii pe aici, toate foarte interesante. Eu va pot spune ce fac eu CONCRET pentru a convinge tinerii (si nu numai) sa pedaleze, nu numai pana la scoala si inapoi, ci oricand si oriunde.
    Sunt profesor si cred ca puterea exemplului este cea mai eficienta solutie, asa ca, de 4 ani, vin zilnic cu bicicleta la scoala, purtand echipament de protectie, avand bicicleta echipata cu tot ce trebuie pentru a fi semnalizata si respectand regulile de circulatie. Imi place intotdeauna zambetul admirativ al elevilor cand intru cu “bicla” in curtea scolii si imi place si uimirea lor cand le raspund la intrebarea plina de curiozitate “Cati ani aveti, doamna ?” Am 45 de ani si sunt chiar mai “batrana” decat parintii lor, dar copiii inteleg repede de ce nu par “o profa clasica” si de ce nu arat la varsta mea, asa cum s-ar astepta, ci mai degraba, ca o prietena de a lor – pentru ca PEDALEZ ZILNIC, pentru ca o fac CU PASIUNE si din CONVINGERE.
    Bucuria mea cea mai mare a fost sa vad treptat curtea scolii umplandu-se de biciclete, sa vad parintii venind alaturi de copii cu bicicletele la toate actiunile noastre in aer liber si sa simt entuziasmul cu care copiii s-au implicat in toate campaniile si programele de miscare. (campania de ciclism OnMotion, locul I la “Si eu traiesc sanatos !” etc.)
    Poate ca bicicleta Coca-Cola ar putea deveni “mascota” scolii mele (care are deja 1700 de elevi !) si ar putea sa motiveze cel mai bine copiii sa invete sa pedaleze ca niste copii….COOL SI DESTEPTI :)))
    https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.599088223435462&type=1

  • Reply
    Ruxa
    11/09/2013 at 11:13

    Uite aici ceva care pe mine m-ar convinge sa ies cu bicicleta in traficul din Bucuresti! :)

    http://www.youtube.com/watch?v=pcZSU40RBrg

  • Reply
    Andrei
    11/09/2013 at 11:17

    Pentru mine, principala problemă este lipsa spațiului de depozitare a bicicletei acasă.

    Întreținerea pentru o boxă de la subsolul blocului meu costă trei lei pe lună. Dacă nu mai sunt boxe la subsol, există un apartament în care se încasează întreținerea.

    Aș fi dispus să plătesc 20 de lei pe lună pentru siguranța bicicletei mele, iar blocul meu ar ieși “pe plus”.

  • Vezi alte comentarii: 1 2 3 4

    Comentează