Nu scriu un articol, căci plângerea mea de pe site-ul RATB este un articol. Deci dau copy-paste la ce am scris.
(despre altă plângere depusă la RATB şi răspuns primit, click aici)
Bună ziua,
În seara de duminică, 23 septembrie 2012, în jurul orei 20:50, fix în faţa magazinului KFC Romană pe sensul de mers Universitate-Romană pedalam regulamentar, la bordură, când, cu aproximativ 20 de metri înainte de staţia de autobuz, şoferul autobuzului cu numărul de înmatriculare B 76 GCZ ce circula pe linia 381 a încercat să mă depăşească, dar a trebuit să vireze spre dreapta, în staţie, în timp ce încă era în depăşire.
Astfel se face că eu am fost prins între bordură şi autobuz. Nu m-am accidentat, dar pun asta pe seama experienţei mele de biciclist prin Bucureşti. Practic, a trebuit să mă opresc totalmente din pedalat şi să merg cu spatele, pe carosabil, în dreapta, peste trotuar, fiind gard.
Odată ce am reuşit să ies dintre autobuz şi gard (am martor un alt biciclist care, întâmplător, era în spatele meu şi a văzut toată întâmplarea) am mers la şoferul autobuzului pentru a-i spune că nu-i în regulă ceea ce a făcut.
Autobuzul, repet, era oprit în staţie.
Am vorbit pe un ton calm, prietenos chiar, deşi eram iritat de faptul că am fost la doar jumătate de metru de a mă lovi de gardul de pe trotuar.
Şoferul m-a chemat la geam ca să discutăm. Acest lucru mi se întâmplă frecvent cu şoferii dumneavoastră şi în 90% din cazuri mă înţeleg cu ei omeneşte, ajungând la o înţelegere sau la scuzele de rigoare.
Dar în cazul de faţă şoferul m-a luat peste picior, pe un ton nepotrivit şi tot ce-a putut să-mi spună a fost: “Bicicliştii n-au ce căuta pe carosabil, ei trebuie să meargă pe trotuar.”
Bag astfel de seamă că domnul nu cunoaşte legislaţia. Şi chiar dacă ar avea dreptate, asta nu-i dă dânsului dreptul de a mă răni sau ucide.
Nu am vrut să stau la discuţii cu dânsul, fiind în mijlocul traficului, el având pasageri în maşină. I-am zis doar că aş vrea să depun o plângere la RATB pentru ceea ce mi-a făcut (şi anume faptul că mi-a tăiat calea şi m-a prins între autobuz şi bordură deşi putea să încetinească puţin în spatele meu, staţia fiind la doar 20 de metri distanţă şi, culmea, în staţie alt autobuz – deci graba chiar nu era mare.)
Domnul mi-a răspuns, răstit, din nou pe un ton îngrozitor, să depun ce reclamaţie vreau şi unde vreau.
Acestea fiind zise, i-am cerut să-mi zică numele său, pentru a şti ce să vă spun aici, dumneavoastră, în plângere. A refuzat să-mi dea numele său, deşi era de acord să-i depun plângere. I-am luat numărul de înmatriculare şi l-am lăsat să plece, dându-mă din calea sa.
Aproape de intersecţia Victoriei am prins autobuzul din urmă. Cât eu am intrat în depăşire, schimbând banda, dânsul a plecat din staţie, dar, desigur, cu o viteză mică. Am avut astfel timp să revin pe banda corespunzătoare bicicliştilor: banda 1.
Da data aceasta, însă, nu m-am mai dus lângă bordură, de frica faptului că m-ar putea din nou depăşi necorespunzător, înghesuindu-mă-n bordură. Astfel că am stat mai aproape de mijlocul benzii, foarte regulamentar de altfel.
Atitudinea şoferului a fost, din nou, din punctul meu de vedere, groaznică. În clipa în care a observat că eu revin pe banda 1, şoferul a început să claxoneze lung. I-am făcut, clar si vizibil, semn să mă depăşească schimbând banda. Acesta nu a făcut decât să mă ignore şi să claxoneze lung. Vreme de 40-50 de metri am mers cu viteza mea de biciclist şi cu domnul şofer claxonându-mă în urmă.
Legea spune în mod clar că un şofer NU are voie să claxoneze un biciclist. Citez: “Claxonarea este interzisă la o distanţă mai mică de 25 m de pietoni, biciclişti, vehicule cu tracţiune animală.”
Şoferul acestui autobuz m-a claxonat vreme de secunde bune, mergând la jumătate de metru în urma mea, refuzând să mă depăşească. Vreau să repet faptul că eu mergeam legal, pe banda 1. Mergeam, într-adevăr, mai pe mijlocul benzii, de frica depăşirii sale neregulamentare.
În intersecţia Victoriei, după secundele lungi de claxon, dânsul a virat dreapta (spre Aviatorilor), iar eu am mers spre Titulescu.
În intersecţia Victoriei se afla un echipaj de poliţie. Am observat, de la distanţă, cum şoferul autobuzului a ieşit de pe carosabil şi a intrat în rondul pieţei Victoriei, parcând lângă echipajul de poliţie şi vorbind cu dânşii de la geam.
Cu această ocazie mi-am schimbat cursul drumului şi m-am îndreptat foarte repede şi eu spre echipajul de poliţie.
Astfel am cerut, ca dacă tot domnul şofer a binevoit să se ducă singur la poliţie, să facem un raport.
La rugămintea poliţistului domnul şofer s-a dat jos din autobuz şi s-a întocmit un raport terminat pe cale amiabilă, neavând dovezi despre niciun incident de la piaţa Romană sau intrarea în piaţa Victoriei.
Şoferul avea aproximativ 5 pasageri înăuntru, iritaţi de faptul că autobuzul era oprit. Repet, şoferul a oprit de bunăvoie. Şi mă bucur, sincer, că a oprit.
Când am spus şoferului faptul că m-a înghesuit în dreptul KFC Romană între autobuz şi gard, acesta a spus că n-a făcut-o intenţionat, ci pentru că i-a ieşit ceva în cale. Nu avea, desigur, ce să-i iasă în cale din staţia de autobuz.
Am specificat faptul că vreau să trag un semnal de alarmă: era să fiu lovit. Neavând, repet, nicio vină.
Domnul şofer nu şi-a cerut în nicio clipă scuze şi nu crede că are vreo vină. Desigur, asta pentru că nu s-a întâmplat nimic cu mine. Poate data viitoare o să înghesuie un biciclist care, având mai puţin noroc, se va accidenta. Sper ca măcar atunci să ştie că a greşit.
Acest domn n-a vrut să-mi spună cum îl cheamă, deşi i-am zis exact motivul pentru care-i cer numele.
Aş vrea ca acest domn şofer să nu mai reacţioneze necorespunzător şi neprofesionist atunci când un biciclist îi spune că era să-l lovească. Aş vrea să aibă o discuţie sau, dacă-i mai simplu, doar să-şi ceară scuze.
M-am dus, iniţial, la geamul dânsului, pentru a-i atrage atenţia că era să mă lovească. Nu m-am dus pentru a-l certa, a-l scuipa, a-l bate, aşa cum mi-a povestit că i-au făcut alţi biciclişti.
Cum nu toţi şoferii de RATB sunt nesimţiti, nici toţi bicicliştii nu scuipă sau bat sau înjură.
Din păcate nu am un număr al raportului întocmit în seara aceea de domnul poliţist rutier Ghiţescu (acesta fiind numele real al poliţistului), dar sunt sigur că poate fi găsit cu uşurinţă.
În finalul acestei lungi scrisori (căci nu consider că-i întocmai o plângere, ci o relatare cu o concluzie) vreau să vă rog să vă rugaţi şoferii de autobuze să nu depăşească bicicliştii doar pentru a se opri în staţie în faţa lor. Dacă staţia este foarte aproape, atunci este mult mai firesc să meargă pentru încă 3-4 secunde în urma biciclistului.
Şoferul din povestea mea a încercat să mă depăşească şi a eşuat, intrând în staţie cu mine lângă el. Putea să aştepte în urma mea în jur de două secunde şi nimic rău nu s-ar fi întâmplat.
În final vreau doar să vă mai spun că deşi nu eu l-am pus pe şoferul dumneavostră să oprească în mijlocul pieţei Victoriei la domnii poliţişti, tot dânsul mi-a spus că acum pasagerii sunt supăraţi. Astfel că m-am urcat în autobuz şi mi-am cerut eu scuze pentru întârzierea cauzată, deşi nu consider că-i cu adevărat vina mea.
În fond, în toată povestea mea, e vorba de atitudinea şoferului şi ura nenecesară faţă de biciclişti.
Aştept un răspuns de la dumneavoastră şi mi-ar face o foarte mare plăcere să aflu numele dânsului chiar de la dânsul, pentru că eu, ca om, ca biciclist, ca bucureştean, nu-i vreau RĂUL, ci îi vreau BINELE. Ar fi foarte rău pentru el să lovească un biciclist pe viitor. Sper că eu i-am atras atenţia şi sper că datorită mie data viitoare nu va depăşi periculos şi fără motiv un biciclist.
Vă mulţumesc,
Ariel Constantinof
Am numărul de înregistrare “6379”. Să vedem cât durează.
Comentariile neargumentate, injurioase, proaste, nesimţite etc. vor fi şterse.
Au răspuns, azi, 8 octombrie 2012, prin e-mail:
Nr. Inreg:52825/08.10.2012
Stimate Domnule Ariel Constantinof,
Referitor la sesizarea dumneavoastra transmisa Regiei Autonome de Transport Bucuresti prin intermediul site-ului www.ratb.ro , va comunicam urmatoarele:
In urma verificarii foilor de parcurs din data de 23.09.2012, din linia 381, a fost identificat conducatorul de autobuz reclamat.
Conducatorul auto a fost convocat in fata Comisiei de disciplina pentru cercetarea prealabila, urmand ca Regia, prin departamentele specializate, sa aplice prevederile Regulamentului Intern si sa urmareasca indeaproape comportamentul acestuia.
Va asiguram ca RATB are in atentie astfel de comportamente, care produc neplaceri calatorilor, afecteaza imaginea RATB si anuleaza eforturile noastre de a investi in modernizarea parcului de vehicule.
Regretam incidentul.
Cu stima,
Constantin Tobescu
Sef Birou Relatii cu Publicul
Aici avem un alt răspuns la o altă sesizare. Destul de diferit răspunsul… :)
18 comentarii
Thomas
24/09/2012 at 22:49Cand tot spun ca o camera pe casca/ghidon face diferenta…
Ariel
24/09/2012 at 22:55Am cameră, dar pe bezna de la ora 20:45 nu prinde nimic. Abia s-ar fi înţeles faza pe care mi-a făcut-o…
Dar, da, probabil că merita, chiar şi aşa, cu semi-beznă.
Dorothea
24/09/2012 at 23:03FOARTE BINE! Trec prin scenarii asemanatoare (depasiri fix inainte de statie) aproape zilnic si m-am gandit de multe ori cum as putea schimba atitudinea soferilor. Cred ca o sa incep sa notez numerele soferilor si apoi o sa trimit o plangere similara la RATB.
Harry
24/09/2012 at 23:27Impotriva acestui B 76 GCZ am mai facut si eu o plangere la politie. Numai ca pe mine era sa ma bage intr-un Mercedes parcat cat de poate de neregulamentar pe Bd. Nicolae Balcescu (sub un semn de oprirea interzisa). Pe soferul asta cred ca il irita bicicistii care pedaleaza pe tronsonul acela. Cand voi primi o notificare de la politie ca l-au identificat pe nene, te anunt.
Sper doar ca cei de la rutiera sa isi faca datoria asa cum si-au facut-o si in cazul altui sofer (nu RATB) care s-a ales cu niste puncte de penalizare si amenda pentru simplul motiv ca mi-a taiat calea apoi m-a sicanat in trafic vreme de aproximativ 1 km in timp ce baietii de la rutiera erau la 2 masini in spatele meu, deci au vazut tot spectacolul ce se desfasura pe Bd. Regina Maria.
Andrei
25/09/2012 at 10:25Iar dacă tot suntem la capitolul educație rutieră pentru șoferii RATB, ar fi drăguț să îi anunțe cineva că au prioritate când pleacă din stație numai dacă aceasta e prevăzută cu alveolă. În restul cazurilor, trebuie să semnalizeze, să se asigure și să cedeze trecerea vehiculelor care circulă regulamentar.
Ariel
25/09/2012 at 22:55alveolă pe care în 99% din cazuri NU o folosesc.
Amendă 420 RON pentru că mergeam cu bicicleta pe carosabil - Ariel Constantinof Blog
01/11/2012 at 17:20[…] Omul zicea că mă ştie pentru că era unul dintre poliţiştii care a luat parte la întâmplarea mea cu RATB-ul. (povestită aici) […]
tatu adrian
01/11/2012 at 18:04Toti avem la un momentdat sau altul probleme cu, conducatorii de autovehicule nu doar cu cei de la RATB. Ceva urat ce mi s-a intamplat a fost sa dea drumu la stropitoarele parbrizului exact cand treceam pe langa el :D .
Intr-un acces de furie am vrut sa ma dau jos sa ii sparg geamu si sa il scot pe geam pentru ca in butoiasul care tine apa pentru parbrize de obicei se pune un fel de detergent. Cred ca norocul soferului a fost ca aveam ochelarii la ochi si nu mi a intrat in ochi.
msk
02/11/2012 at 11:34iti admir rabdarea, mie mi-a fiert creierul numai in timp ce citeam articolul.
de fiecare data cand ies intr-o zona aglomerata imi angrenez toate resursele vitale si sint pregatit sa fac lucruri imposibile, oricand sa pot sa sar, zbor, sau cad de pe bicicleta in caz ca vre-unul ma ia pe sus..:)
in schimb daca merg cu cineva de sex feminin in zonele aglomerate unde biciclistul este un ostacol mai moale decat un stalp pentru conducatorul auto (si de asta nu prezinta risc) brusc mi-e groaza ..
Am luat amendă 420 RON pentru că am mers cu bicicleta pe carosabil | TOTB.ro - Think Outside the Box
02/11/2012 at 13:29[…] Omul zicea că mă ştie pentru că era unul dintre poliţiştii care a luat parte la întâmplarea mea cu RATB-ul. (povestită aici) […]
Povesti de Bucuresti
02/11/2012 at 14:24Asa cum am zis si in comentariul meu la celalalt post, faptul ca el nu te-a asteptat pe tine a fost urat, dar justificat. Ei au foaie de parcurs, au un timp in care trebuie sa isi faca traseul samd. Nu pot sa astepte dupa vreun biciclist care pedaleaza agale.
Cat despre depasire, nu stiu daca ai condus vreodata un autobuz sau un autovehicul ceva mai mare. Nu te gandi ca au aceeasi manevrabilitate si acceleratie ca un automobil mic. Plus ca mi se pare totul deplasata ideea ta ca el sa te depaseasca, pentru ca la urmatoarea statie sa il depasesti tu din nou si sa revina la aceeasi problema.
Din nou, asa cum spuneam, in contextul prezent, biciclistii care se deplaseaza pe carosabil incurca traficul.. RAU! Sunt total pro pentru construirea unor benzi speciale.
C
20/08/2013 at 04:52Traficul sunt miile de autoturisme din care 60% sunt folosite de fita cand ar putea fff bine sa foloseasca ratb/metrou/bicicleta, ei blocheaza Bucurestiul.
Robert
03/11/2012 at 18:20Reclamatie my ass. La orice altercatie cu soferii RATB, expresia “te astept la capat cu baietii si-ti rup capu” face minuni.
Aurelian
05/11/2012 at 00:57Nu o spun peiorativ, doar din curiozitate/informativ! Si eu sunt biciciclist, dar am permis iar astfel ma feresc de multe evenimente! Am fost pus in astfel de situatii si am reactionat altfel, nu o spun de parca nu ai avea dreptate, ai perfecta dreptate, doar ca ai prea multe asteptari de la niste samantari. Ai permis? Daca nu poate ar trebui sa incerci sa inveti si sa dai examenul online de la drpciv, doar pentru a-ti imbunatati cunostintele. Vei vedea ca o sa te feresti mai bine! PS: In situatia ta as fi incetinit, sa fiu depasit, si as fi depasit apoi prin stanga. Niciodata nu depasesc prin dreapta un vehicul mare! Asa cum iti spuneam eu merg in oras 99% pe bicicleta, dar ma ajuta cunostintele!
2. In ceea ce priveste plecarea din statie cand nu are alveola aveti in vedere ca de cele mai multe ori are masini parcate in fata.
3. Ideea este ca toti trebuie sa ne intelegem! Suntem toti oameni! Convietuim! Lipsa de comunicare asta este problema.
Am incercat odata sa vorbesc cu un sofer suparat pe mine, care ma injura, sa dezbatem intr-un mod civilizat situatia in care ne aflam. Nu putea sa se opreasca din injurat, desi eu vorbeam normal cu el si calm. Zici ca avea Tourette!
Ariel
05/11/2012 at 01:19Crede-mă că eu încerc să discut omeneşte cu oricine greşeşte sau era cât pe ce să greşească faţă de mine, ca biciclist, sau alţi biciclişti, sau alţi conducători auto, căci îmi place să mă bag în seamă.
Îmi place să fac oamenii să fie mai conştienţi. Cred că puterea subconştientului îi conduce pe mulţi şoferi, de aceea e nevoie de mine, care bate în geam şi zice: “Bună ziua, ştiţi, aţi greşit.”
Aşa am vorbit şi cu şoferul ăsta… dar el m-a trimis pe trotuar, neştiind legislaţia.
Asta e, a rămas fără o parte din salariu pe luna aceea. Luna viitoare fie simte o ură faţă de toţi bicicliştii şi se ceartă şi mai tare cu ei, poate chiar îi ucide, fie înţelege care-i legislaţia şi se poartă calumea.
mihai
17/04/2013 at 19:17Sunt pieton, biciclist si sofer(masina mica), asa ca inteleg poate mai bine perspectiva fiecaruia. Nu spun ca eu nu mai fac greseli, in toate cele trei calitati(uneori “intentionate”), dar din pacate biciclistii au cele mai putine drepturi(nu in sens legal) si sunt rau vazuti de cei mai multi.
De vina e si mentalitatea multor oameni si al autoritatilor.
Lipsa infrastructurii contribuie si ea la crearea multor probleme, dar daca ar exista mai multa intelegere si bun simt(ca sa nu zic cunostinte de norme rutiere si respect pentru acestea) o gramada de incidente ar fi evitate.
Nu zic ca nu exista biciclisti care merita calcati(e doar o metafora, nu o luati ad literam), dar bicicleta in sine e un mijloc de transport care face bine tuturor. Cel care o foloseste face miscare, iar restul nu sunt afectati de poluare. Si doar pentru aceste motive cei care folosesc bicicleta ar trebui apreciati, iar restul incurajati sa o foloseasca.
E doar o parere.
Andrei
07/10/2013 at 23:39Nene in statii mi se pare o datorie civica sa te asiguri din spate sa nu incomodezi traficul. Cu atat mai mult cand risti sa fii prins INTRE autobuze intr-una din cele mai aglomerate statii din bucuresti, unde e foarte probabil sa te ia si calatorii la rost. Si cu atat mai mult pe magheru unde limita e de 60 si traficul infernal.
Poti sa incerci sa “educi” un sofer de autobuz spunindu-i “nene nu e frumos ce faci” “te rog cere-ti scuze”… dar gandeste-te ca lui probabil 100 de smecheri ii taie calea in fiecare zi.
Ca biciclist in Bucuresti nu ai nici o clipa de respirat: tot timpul te uiti in TOATE partile.
Dar poate asta e si farmecul.
bratu costel
26/02/2018 at 00:10Adica ti-a pus-o in mana. Tobescu exact asa raspunde.