Cum ar fi, ca femeie, să poţi urina din picioare? Ei bine, acum se poate!

Mă, uneori când îţi vine, îţi vine, şi nu te lasă până nu iese. Aici vorbesc şi de “felul întâi” şi de “felul doi”. Ambele, în cele mai nepotrivite momente, te pot lua rău rău rău.

Îmi amintesc că eram odată pe munte, abia reuşisem să-l urc, şi m-a tăiat o burtăăă, d-aia, dureroasă. Eram mic, aveam vreo 12-13 ani.

“Mama, fac pe mine.” îmi amintesc că i-am zis lui maică-mea.

Dar, cu toată durerea şi toată nevoia felului doi, n-am putut, fizic şi psihic să mă pun pe vine şi să fac în natură. N-am putut.

Aşa că am coborât muntele târâş-grăbiş şi când am ajuns jos am dat de cea mai jegoasă toaletă publică din viaţa mea. Atunci mi-am dat seama că decât în jegul unei toatele publice, mai bine în natură…

Dar eu simt asta o dată sau de două ori într-o viaţă. Căci când apare “felul întâi” mă rezolv rapid, ca orice mascul. Pac, după un gard, pac, o toaletă publică.

Mi-ar fi groază să fiu femeie şi să mă apuce un pipilică în 99.9% din băile publice prin care am călcat!

Dar, iacătă, cel puţin pentru pipilică s-a inventat o “puţă de plastic”. Şi chiar dacă sună amuzant sau porcos, nu e, se pare că-i chiar practică.

La nevoie, se ia, se plasează aproape de locul faptei şi … presiune să fie. Se recomandă nişte repetiţii acasă, în duş, ca să nu faci pe pantaloni sau pantofi când eşti în oraş.

Şi nu, argumentul cu: “Corpul meu n-are nevoie de un add-on.” chiar nu-i valid. E o chestie practică, nu e niciun add-on.

Ah, şi, nici nu-i scump. 35 de ron bucata, indiferent de culoare. Şi are şi cutie.

Urmează o invenţie şi pentru treaba mare. :)

---