România

În momentul de faţă societatea-i foarte predispusă la ură.

În momentul de faţă societatea-i foarte predispusă la ură.

Ascult Subcarpați obsesiv de mult. Mereu m-a fascinat faptul că în ultimul album există o piesă ce are o parte vorbită, ruptă puțin de “melodie”. Piesa este “Orientat”. Iar partea vorbită este vorbită de Speranța Rădulescu.

În contextul din ultima săptămână, în care am fost departe de blog și am fost bulversat (presupun că n-am fost singurul), mi-am dat seama că ceea ce spune Speranța Rădulescu se potrivește tare bine cu protestele din ultimele zile.

Am luat o filmare din a doua zi de proteste și am pus peste ceea ce spune această doamnă.

“În momentul de faţă societatea-i foarte predispusă la ură. Trebuie să urâm ceva. Trebuie să inventăm un duşman.

Cum spunea Umberto Eco: inventăm un duşman şi tragem toate gloanţele în el pentru că avem atâtea gloanţe de tras.

Prin urmare ce pot să spun decât că eu încerc să-mi fac bine meseria şi cred că în România cel mai mult lipsesc profesioniştii. În toate domeniile.

Şi chiar dacă ceea ce fac ei nu primeşte o recunoaştere imediată (şi nu va primi imediat, asta mi se pare regulă), ei să ştie că totuşi au pus o pietricică, o cărămiducă mică, pe care, cândva, se va construi o Românie poate mai sănătoasă. Să sperăm.” – Speranţa Rădulescu (din Orientat – Subcarpați)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Daniela
    10/11/2015 at 23:58

    Cel mai simplu ca să manipulezi pe cineva e să apeși pe butoanele ancestralității…

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează