Interesant

La ce universitate să dau? La Universitatea Alternativă

La ce universitate să dau? La Universitatea Alternativă

Cât am fost elev n-am chiulit. Am fost responsabil, în mare parte, chiar dacă nu pot să spun că mi-a plăcut școala.

Ajuns în liceu, printr-a 11-a și a 12-a mai ales, am început să chiulesc pentru că simțeam că pierd vremea. Dintr-o zi cu șase ore, maxim două erau cu adevărat “importante”, ca să nu zic “relevante”. Erau importante pentru că erau materii de BAC și nu era bine să le ratez.

Dar, în rest, erau ore ce nu mă interesau, la care chiar și profii erau super-dezinteresați, simțeam că nu învăț nimic și nici nu mi-era necesară materia pentru BAC. Motiv pentru care, la un moment dat, am început să chiulesc. Uneori chiar dacă eram în clasă ca să nu iau absență, citeam toată ora sau mă gândeam la alte chestii.

Fizic, într-adevăr, eram acolo … dar nu eram acolo.

Tot printr-a 11-a și a 12-a am început să dezvolt tot felul de proiecțele, să lucrez pentru tot felul de oamenii, să fac bani – și era atâââât de enervant faptul că TREBUIA să “pierd” ore la școală. Ore pe care nu le puteam considera valoroase.

Știam că la facultate lucrurile sunt mai lejere. Avem prieteni mai mari, auzeam, citeam … Dacă liceul era așa nevaloros, cum avea să fie facultatea valoroasă?

Tot prin vremea când eram în liceu ieșea la iveală faptul că multe diplome de facultate erau cumpărate și, de fapt, n-aveau nicio valoare reală.

Eu abia așteptam să nu mai fiu nevoit să ma duc la școală, să pot dezvolta ce vreau, cum vreau, să am tot timpul din lume!

O vreme am căutat o facultate la care să dau, încurajat de mama… Am făcut un mic “research” despre actorie, despre jurnalism și despre marketing/publicitate.

Jurnalismul și marketingul au picat repede. Actoria era un vis ciudat de-al meu… Voiam, de fapt, să fac alte lucruri. Așa că după ce am luat BAC-ul mi-am văzut de viață, așa cum mi-am dorit mereu, și probabil că am avut parte de cea mai faină “facultate”… Am învățat de unul singur, făcând, greșind, făcând din nou etc.

Pe scurt… cred că am învățat cum să învăț. Cu sau “fără” profesor… am învățat fără să merg la o facultate. După liceu am avut parte de mulți “profesori” pe care-i scriu cu ghilimelele de rigoare pentru că, de fapt, n-au fost profesori cu adevărat. Au fost oameni de la care am furat meserie, care au avut răbdare cu mine, care m-au inspirat și care mi-au arătat cum se face X și cum se face Y.


Totodată cred că un mare impact asupra vieții mele l-au avut taberele în care m-am tot dus în copilărie. Tabere în care am învățat ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă, ce înseamnă să fii responsabil, ce înseamnă să te implici, ce înseamnă să fii lider dacă este nevoie de un lider… Am trecut peste frica de a vorbi în fața oamenilor, peste frica de a spune ce cred etc.

Au fost tabere în care eu, copil fiind, credeam că mă distrez doar. Nu existau “ore” ca la școală. Dar, de fapt, toată joaca era educațională fără ca eu să-mi dau seama.

Din 2011 în București există ceea ce azi se numește “Universitatea Alternativă“. Iar acum câteva ore m-am văzut cu Floriana la o cafea matinală prin centrul orașului. Florina face parte din echipa UA (universității alternative) și m-am văzut cu ea ca să înțeleg mai bine cum funcționează ce fac ei acolo.

N-a fost un interviu. N-a fost nimic special. A fost o discuție amicală și atât.

În spatele UA sunt o groază de oameni ce vor să trezească tinerii din România la “realitate”, să le arate frumusețea libertății de a învăța ce te interesează cu adevărat. Ei vor să schimbe paradigma din “Ce învățam azi, doamna profesoară?” în “Eu azi vreau să învăț asta!”.

Deși la finalul perioadei de universitate alternativă (care poate varia, desigur) nu primește nimeni nicio diplomă “specială” (poate doar una pe care scrie “Ne-a făcut plăcere să lucrăm împreună!”) – oamenii, în mare măsură, ies de acolo schimbați radical, cu poftă de viață și cu un spirit antreprenorial de care România are nevoie.

Ei promovează și conceptul “pay-it-forward” prin care studenți mai “vechi” ajută studenții mai noi, dar este mai de grabă vorba de o “învățare socială”. I-am spus Florianei că asta-mi amintește de conceptul evreiesc numit “Hevruta” și mi se pare foarte-foarte fain că ei îl folosesc.

Most commonly, Jews study Jewish texts in pairs, a method known as havruta (“fellowship”). In havruta, the pair struggles to understand the meaning of each passage and discusses how to apply it to the larger issues addressed and even to their own lives.

Floriana mi-a povestit multe. Mi-a povestit despre cum a ajuns chiar ea la UA și cum a fost pentru ea la început. Mi-a povestit despre tot felul de oameni din comunitatea lor pe care-i apreciază, ce fac ei, cum s-au schimbat.

Mi-a povestit despre cum totul se desfășoară, mai degrabă, ca într-o mare comunitate… Ca să fiu puțin lacrimogen aș putea spune “familie extinsă”.

Mi-a povestit despre tabăra pe care o fac ca stundeții să se cunoască. Despre cum se străduiesc să găsească parteneri, fonduri, elevi noi și despre cum acum câteva zile a vorbit cu mama unei eleve de a 12-a care se gândea serios să-și dea fiica la UA.

Dar, din păcate, părinții nu au încredere în nicio universitate ce la final nu-ți oferă o diplomă cu care să te ștergi, mai apoi, la posterior. Din păcate părinții, predominant, au impresia că nu contează ce ai în cap și ce faci, ci contează câte diplome ai.

Dar mentalitatea se schimbă încet-încet.

Am întrebat-o pe Floriana câte locuri vor să acopere acum (mai sunt 2 zile de înscriere acum – până pe 27 septembrie 2015) și mi-a spus că, în mare, și-au propus 30 de înscrieri. (sper că nu era un target secret!) Mi-a spus că până ieri aveau 12 confirmați și încă vreo 10 semi-confirmați. Deci ar mai fi vreo 8 studenți până la “target”.

Pe moment m-am întristat, gândindu-mă că facultățile din România sunt “pline”… mereu aud că sunt 5 oameni pe loc. Iar apoi jumate nici nu termină și, din cei ce termină, jumate ajung la McDonald’s. În fine, sunt rău, nu McDonald’s… dar oricum.

Apoi am trecut peste tristețe și mi-am zis că-i bine. De fapt, nu, nu-i bine, este extraordinar că avem așa ceva în București, în România și… că merge!

Până în 2023 UA și-a propus să atingă 1% din studenții din România. Ceea ce mi se pare puțin. Eu sper să atingă măcar 10%. O să fie greu. Dar deloc imposibil.

Există o taxă anuală de 975 de euro pe an. Este comparabilă cu taxele altor facultăți. Dar există și burse! Detalii sunt aici.

Universitatea Alternativă în câteva cuvinte faine:

“A university RUN by students and ex students. Where there are no qualifications. People direct their own learning. Everyone’s a student and everyone’s a teacher. A place built from the love of learning. A place exuding hope that we — the people — can take control of our destiny.”


Dacă ți-am atras măcar puțin atenția ți-as recomanda să cauți pe internet mai multe informații despre UA, să cauți interviuri cu Traian Brumă (unul dintre fondatori) și să mergi la evenimentele organizate chiar de UA (unul are loc chiar în seara asta!).

Dacă m-ar întreba cineva “La ce universitate să dau?”, i-aș răspunde “La Universitatea Alternativă.”… Scurt.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Comentează

Vezi alte comentarii:

Comentează