Bălării

Negrul de sub unghii: cu cât mai mult, cu atât mai bine!

aaaAm cugetat mult înainte să încep să scriu despre un subiect tabu precum negrul de sub unghii şi mărimea maximă (sau “de bun simţ”) a unghiilor de la mâini şi chişoare.

Nu zic, şi eu-s om şi chiar şi mie, în mod natural, îmi cresc în vârful celor 20 de degete nişte chestii numite “unghii”. Nu ştiu viteza lor de creştere dar… cam o dată la o săptămână simt nevoia să le scurtez pentru că NU-I ESTETIC.

Da, e drept, unghiile-s acolo ca să te ajute. În font, au un rol asemănător cu părul din nas, urechi, sau cel de sub chiloţei. Şi e drept că atunci când ai unghii (de o mărime medie) chiar ţi-e mai uşor să faci multe chestii. Deschizi şuruburi fără şurubelniţe, te scarpini mai eficient şi tot aşa… dar NU-I ESTETIC.

Şi, inevitabil, sub unghii, după ceva vreme, vrei sau nu, apare ceva NEGRU.

Strămoşii ne-au lăsat urâta vorbă “nu dau nici cât negru sub unghie“. Şi de aceea spun că cu cât e mai mult, cu atât e mai bine. DAR E SCÂRBOS ŞI ORIBIL.

Şi, ca să concluzionez:

1. Am ajuns să scriu treaba asta pentru că ieri mi-a intrat negru sub unghii şi toată ziua am încercat să-mi ascund mânuţele de ochii lumii (am avut o zi mai grea, cu activităţi mai jegoase…).

2. Bărbaţii cu unghii (fie că au şi negru sub sau nu) sunt scârboşi şi probabil nespălaţi de ceva vreme. YAAAK!

3. Oricât de mult îmi plac mie doamnele şi domnişoarele cu unghiuţe, îmi vine să vomit când văd că au negru sub unghii.

4. Oja a fost inventată TOCMAI ca să ascundă negrul de sub unghii.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

9 comentarii

  • Reply
    Gzhazh
    06/04/2011 at 15:43

    OMG, pe unde ai vazut d-soare cu negru sub unghii ? Mi se intoarce stomacul pe dos deja!

    • Reply
      Ariel
      06/04/2011 at 15:47

      Ei, hai, nu te comporta de parcă sunt singurul care a dat de d-şoare cu negru sub ghiare … ştiu că nu-s! :D

  • Reply
    ioana...
    06/04/2011 at 21:41

    :)) bine că aflu şi eu acum de ce a fost inventată oja… de-acord, e dezgustătoare chestia; până la urmă ţine de igienă, aşa că ar fi normal să nu apară “negru sub unghii” …doar dacă nu cumva vorbim despre un om care să zicem repară motoare, că în cazul ăsta nu se ia de la prima spălare…şi îţi dai seama ca nimeni nu se bucură să aibă degetele negre ca după cules de mure (nu doar unghiile) :)

  • Reply
    chris
    10/04/2011 at 13:12

    “4. Oja a fost inventată TOCMAI ca să ascundă negrul de sub unghii.”

    Eu zic sa ne dam cu totii cu oja! :)))

    • Reply
      Ariel
      10/04/2011 at 13:14

      Ojă neagră, preferabil, nu? :D

      • Reply
        mihai
        11/04/2011 at 21:55

        Direct vopsea, că-i lenea mare.

  • Reply
    Iorga Tiberiu
    03/05/2011 at 21:01

    Mai ales la barbati, cand vezi ca se spala pe maini si coloreaza toata chiuveta :))
    Singura scuza pentru un barbat sa nu isi tina unghiile scurte sunt pentru chitara :) [ la mana dreapta le tin un pic mai lungi pentru ciupitul corzilor, desigur ingrijite :) ]
    Am intalnit odata o tipa, era dragutica.Daca trageai o privire la unghii, te luai fiorii pe sira spinarii :)) si le rodea, BLEAH !

  • Reply
    Roxana
    29/04/2014 at 14:32

    Oja doar acopera acel negru de sub unghii. Cel mai bine, atat din punct de vedere estetic, cat si din punct de vedere inginenic, este sa acorzi atentie in ingrijirea mainilor. Nici mie nu-mi plac unghiile exagerat de mari cum am mai vazut eu pe la anumite domnisoare/doamne (mi-ar fi greu sa lucrez), iar la barbati nu mai spun ca mi se par dezgustatoare unghiile mari.

  • Reply
    Buni
    25/12/2021 at 22:05

    Buna,buna asta cu oja😉dar..de unde atata scarba!??? Da’ la un mic cunilingus sau o mica felatie,nu se infioara pielea sau nu se intoarce stomacul pe dos? Este stiut ca,dupa o spalare destoinica pe maini,in urmatoarele secunde,in podul palmei se dezvolta milioane de bacterii si ca ,oricat te-ai spala,tot ” murdar ” esti! Ca sa nu mai vorbim de ce e murdaria din suflet..asa ca,nu fiti mai catolici decat papa!

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează