Dovada că se poate

O armată de oameni care fac bine

O armată de oameni care fac bineIeri a avut loc conferința “Connecting for Good 2018”, organizată de Fundația Vodafone România care sărbătorește 20 de ani de activitate și aproximativ 17 milioane de euro investiți în proiecte din domeniul sănătății.

Când eram mic copil, acum vreo zece-doișpe ani, știam vag despre SMURD. Se vorbea mult la TV despre ideea SMURD-ului și oamenii din jurul lui… Little did I know it was going to be so big and make such a huge change.

Fundația Vodafone a pus umărul pentru SMURD acum 14 ani și-n total au donat peste 2.2 miioane de euro, bani care au ajutat peste jumătate de milion de oameni din toată România.

Și astfel SMURD-ul a crescut de la o singură mașină de intervenție în 1990, adică înainte să mă nasc eu, la:

  • 11 avioane și elicoptere
  • peste 18 mii de profesioniști
  • 28 de ani de activitate
  • aproximativ 947 de intervenții de urgență pe zi
  • 343 de echipaje SMURD
  • și peste 6 mii de ore de zbor în misiuni medicale pe an

Degeaba citești toate numerele și cuvintele astea dacă nu-ți iei 30 de secunde să faci un mini-exercițiu de imaginație. Imaginează-ți peste 900 de intervenții medicale pe zi în tot felul de colțuri ale României. Imaginează-ți peste 900 de oameni ajutați zilnic. Sau imaginează-ți 18 mii de oameni. E cam mult, greu de imaginat. Dar încarcă să ți-i imaginezi. În creierul meu arată ca o armată imensă. O armată de oameni care fac bine. O armată de bine.

Sună ca o poveste frumoasă, ca o legendă, ca o chestie despre care o să povestesc cândva nepoților. :)

O armată de oameni care fac bine

O armată de oameni care fac bine

O armată de oameni care fac bine

O armată de oameni care fac bine

Printre alte proiecte unde Fundația Vodafone a pus umărul:

  • Construcția unei noi Secții de terapie intensivă nou-născuți la Spitalul Marie Curie din București (2013) – 1.8 milioane de euro.
  • Implementarea primei soluții de telemedicină pe ambulanțele SMURD (2005)
  • renovarea și modernizarea traseului donatorului în toate centrele de transfuzie sanguină din țară (va fi finalizat în 2018) – 1 milion de euro.

Totodată, în august 2017 Fundația Vodafone România a început proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți Constanța, proiect ce necesita 1.3 milioane de euro. Bugetul urma să fie asigurat de o campanie de donații și sponsorizări derulată de cei doi parteneri: asociațiile Dăruiește Aripi și Inima Copiilor, Fundația Vodafone urmând să dubleze fondurile strânse.

Dar în contextul în care au apărut lucrări neprevăzute inițial, care au crescut bugetul total necesar până la 1.5 milioane de euro, Fundația a anunțat ieri că va investi 1.1 milioane de euro în Secția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Județean Constanța. Respect…

“Proiectul de la Constanța este una dintre cele mai importante și ample inițiative în care s-a implicat fundația în cei 20 de ani de existență. Am parcurs deja mai multe etape importante, iar schimbarea este deja vizibilă. Dată fiind complexitatea proiectului, am ales să ne implicăm nu doar prin finanțarea anunțată astăzi, care va acoperi cea mai mare parte a bugetului necesar pentru finalizarea noii secții, ci și prin preluarea unor activități ce țin direct de managementul proiectului.”, a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Desigur că “sănătatea” este doar una dintre cele patru domenii în care Fundația investește: alăruri de educație, servicii sociale și voluntariat.

În domeniul “educației” Fundația urmărește să asigure accesul la educatie tuturor copiilor și sprijinirea categoriilor sociale defavorizate. Programul se numește “Investiție în Mediul Rural” și a început în 2015, a cumulat investiții de 1.3 milioane de euro și a finanțat 13 centre de tip “Școală după școală”.

Scriu rândurile astea pur și simplu cu gândul că “uite, se poate…” … se poate face bine. Și e normal să facem bine. Și cu toate astea, de ce ne este atât de greu să facem bine?

Am cunoscut o părticică mică dintre oamenii implicați în mici bucățele din toate aceste acțiuni pozitive și am toată admirația și mândria pentru acești oameni și modul în care “fac bine”.

Ca idee, anul trecut, spre final de an, am luat și eu parte la o acțiune de voluntariat a Fundației Vodafone România și a ieșit și un filmuleț drăguț pe tema asta. Uite-l aici:

 

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe
www.fundatia-vodafone.ro, jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro și www.facebook.com/fundatiavodafone.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Comentează

Vezi alte comentarii:

Comentează