Dovada că se poate

Te ia cu paranoia până nu începi să vezi că te vindeci

Acum câteva luni mi-au apărut niște chestii pe corp.

Erau rotunde, roșii, mă mâncau foarte-foarte tare, suprafața acestor “chestii” creștea vizibil de pe-o zi pe alta și, la un moment dat, am avut revelația că aceste iritații sunt simetrice.

Adică aveam pe mâna stângă, într-un anume loc, iar după câteva zile pe mâna dreaptă în aceeași zonă. Pe spate-ceafă, la fel, ba pe dreapta, ba pe stânga, simetric perfect.

Apoi la ambii ochi. Și tot așa.

Dacă ajungi să cauți pe internet treaba asta vei afla că suferi de niște boli incurabile – dar în mare parte așa se întâmplă ori de câte ori vei căuta pe Google “după capul tău” ca să vezi ce ai.

Am ajuns la medic după câteva zile de groază, căci eram plecat din țară și nu găseam niciun medic dispus să se uite la mine. Iar ce-mi dăduseră de la farmacie nu funcționa.

“Aveți pisică?” m-a întrebat doamna doctor destul de repede.

Am.

Și uite așa am primit un tratament de 3 luni, creme și îndemnul să-mi duc pisica la veterinar.

Nici nu scap bine de asta, că-i de fapt o ciupercă de care am înțeles că se scapă foarte greu, ba vine, ba dispare, naiba știe, că îmi apare altceva pe corp.

Du-te iar la medic, încearcă iar să vezi ce ai, de data asta încearcă nu cauți pe Google …

… și încep frustrările.

Medicamentele-s scumpe.

Nu înțelegi de ce le pățești pe toate.

Nu înțelegi cum faci să le rezolvi și să nu le mai pățești.

“Ai imunitatea jos, d-aia.” ți se zice.

Și uite așa te ia cu paranoia până nu începi să vezi că te vindeci.

Deși am 28 de ani încă nu-s cel mai adult. Recent am învățat și eu să merg la doctor, să mă programez, să întreb, să fiu și eu mai responsabil.

Am filmat acum vreo lună o doamnă doctor care m-a “marcat” oleacă. Am întrebat-o atunci ce sfat ar da tinerilor despre mersul la doctor, explicându-i apoi că deși am 28 de ani nu prea am inițiativă, mi-e frica, nu știu de ce.

“Mergeți la doctor de îndată ce credeți că ceva este în neregulă. Nu lăsați să se agraveze. Mai bine să vii degeaba la medic decât să vii târziu.”

Mi-a făcut atunci pielea de găină. Și acum, de îndată ce sesizez cea mai mică ciudățenie, mă programez.

Mă afectează și m-au afectat mereu situațiile astea. E nasol să te frământe starea ta de sănătate. Să nu știi, de fapt, ce ai, dacă va fi bine etc.

Așa că într-o zi am pus un status pe Facebook cu cele trei pastile pe care le-am înghițit în dimineața respectivă.

Nu voiam să creez panică, dar voiam să scot din mine ce simt, să mă eliberez.

Statusul zicea așa:

Nu vreau sa sun dramatic, dar traiesc o mica drama interioara acum, am niste ganduri si simt nevoia sa le “vomit” in lumea asta virtuala.

In poza e mana mea si cele 3 pastile pe care le-am inghitit in dimineata asta. Pana ieri erau doar doua. Pana acum vreo doua saptamani era doar una. In cateva zile cea verde “dispare” din program ca deja o iau de 3 luni… raman la doua.

Am doojopt de ani si uneori ma inspaimanta ca naiba sa aflu ca “sufar” de ceva. Ma da peste cap masiv si mi-este greu sa fiu conectat la prezent, sa raman energic si pozitiv, ma macina aiurea grijile si nici macar nu sufar de cine stie ce boli grave. Si stiu ca ar trebui sa fiu fericit ca “am aflat ce am” sau ca “exista tratament” sau ca “traiesc totusi intr-o tara civilizata”… si totusi, ce-i cu “drama” asta interna?

Ma miram acum cateva luni ca bunicul ia aproape 15 pastile intr-o zi la 80 de ani…

Anyway. N-am concluzie. Pur si simplu acest subiect ma macina acum. Si am ajuns sa postez asta pentru ca in ultimele ore mi s-a tot zis ca par trist-abatut-obosit-ingandurat. Not gonna hide it, sunt oleaca.

Hai, vorba ‘ceea, sanatosi sa fim! Si daca vreti un Netflix bun de tot vedeti “Unnatural Selection” – 4 episoade care-mi dau speranta ca incet-incet putem sa “reparam” toate bolile de care ne lovim. 🙏

Am început în mai puțin de 10 minute să primesc SMS-uri, apeluri telefonice, mesaje pe Whatsup (îl folosesc foarte rar) … am primit un VAL MARE de mesaje de la oameni care mă întrebau dacă-s ok, dacă mă pot ajuta, ce-i cu mine, să am grijă de mine etc.

La publicarea statusului eram la o conferință. N-a durat mult până m-au întrebat face to face chiar și acolo doi-trei oameni ce este cu mine.

Nu știam că un status (mai ales lunguț așa) poate fi citit atât de repede de atât de mulți.

Nu știam că pot trezi atâtea lucruri în atâția oameni cu o trăire atât de simplă … expusă.

N-am gândit când am scris, am pus acolo durerea și am dat publish, fix ca să încerc să scap de ea.

Valul ăsta de mesaje a ținut vreo 3-4 zile. Și acum, la mai mult de o săptămână distanță sunt întrebat random dacă-s bine, cum mă mai simt.

Sunt bine. Mă vindec, tratamentele dau roade, m-am calmat mult de când am scris acele rânduri.

Dar ce voiam mult de tot să subliniez este că … este absolut incredibil câți oameni minunați își pot deschide sufletul și pot trimite o vorbă bună, o încurajare, orice.

Oameni care nici măcar nu mă cunosc.

M-a ajutat enorm, și nici nu știam că urma să trăiesc asta. M-a ajutat enorm de mult să vorbesc despre ce simt, ce pare că am și cum “trebuie să nu mă pierd în gânduri nasoale”.

O să închei cu unul dintre aceste mesaje de la un străin… din multe.

Și o să zic un mare: mulțumesc! Și… nu ezitați să scrieți pe internet ce simțiți în adâncul vostru. Uneori vă poate face bine. Mie mi-a prins excelent iubirea venită de nicăieri într-un așa val.

Faptul că cineva își ia timp să scrie așa ceva … mi se pare că-i terapeutic on-so-many-levels. Oamenii îs buni.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

2 comentarii

  • Reply
    Anca (housyscolors)
    26/11/2019 at 16:33

    “oamenii sunt buni”
    sunt buni, toti sunt buni. dar nu toti o arata.
    multi cred ca daca arata fata dura, par mai smecheri si mai maturi. nu sunt.
    sunt doar neintelesi de aproapele lor si-si varsa frustrarile in jur.
    cu totii suntem buni daca ne lasam sa fim. daca ne permitem sa zicem o vorba buna cand trebuie sau nu, daca ne permitem sa facem un gest dragut fara a cere ceva in schimb, sau daca ne mobilizam sa facem o fapta mare, fara a ne-o cere cineva.
    Oamenii sunt buni, intr-adevar. Au nevoie doar de putina incredere in ei

  • Reply
    Petra
    04/12/2019 at 16:16

    Am trecut prin asta de indejuns de multe ori, la o varsta similara cu a ta. Iti pot spune ca singurul lucru care m-a salvat de fiecare data a fost increderea in mine. Iti sugerez, pentru linistea ta, sa te documentezi in privinta ‘creierului emotional’ (pe scurt, cum o stare de provocata de stress, emotii puternice negative in general, ajuta la scaderea sistemului imunitar si in momentul acela nu mai are cine sa lupte cu bacteriile, ciupercile, virusurile) si despre vibratii in general, cu cat este vibratia ta mai scazuta( stari de anxietate, stress provocat de diverse evenimente din viata, etc) cu atat si sistemul tau de aparare nu mai face fata . Presupun ca ai pisica de ceva vreme, nu era prima oara cand luai contact cu ea… O ciuperca de genul nu se manifesta de pe o zi pe alta. Ciuperca o luasei probabil cu ceva vreme in urma, iar cand a prins momentul oportun, a inceput sa se manifeste. Gandeste pozitiv, lasa lucrurile sa se intample, fa un obicei si la fel cum proprietarii de masini fac ITP -ul o data pe an, programeaza-te si verifica-ti organismul periodic…. moment de constienta si grija, nu de panica. Intentia conteaza !
    Imi pare rau ca ai trecut prin asta, dar imi pare bine ca se rezolva! Veselie, sanatate si putere !

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează