O noapte, atât mi-a luat să-mi dau seama că, deşi nu pare, Bucureştiul este PLIN de oameni ai străzii care ziua se adăpostesc, iar seara-noaptea îşi caută de mâncare probabil pentru că n-are cine să se ia de ei.
Am trei “poveşti” mici trăite în aceeaşi zi:
1. În intersecţia de la Obor, sub un coş de gunoi, era o cutie mare de carton, plină cu fructe şi legume. Eu trebuia să asţept pe cineva acolo… iar cutia am obsevat-o pentru că o doamnă ce mătura strada a început să-şi culeagă nişte castraveţi “buni de luat acasă”.
N-a durat mult şi în jurul ei s-au adunat tot felul de oameni care, la prima vedere, n-aş fi zis că erau “de-ai străzii”, dar care apoi au fost trădaţi de nişte comportamente.
În următoarele 5 minute, căci atât am stat acolo, cutia a fost “devorată”. Din ea “şi-au făcut piaţa” vreo 5-6 oameni ai străzii, o doamnă pensionară şi un domn, de vreo 40 de ani, care după ce a degustat o pungă cu căpşuni aruncată prin cutie s-a decis să ia toată punga cu căpşuni acasă. Era fericit, după chip.
Eu… n-aş fi observat niciodată cutia aia.
2. Eram prin Centrul Vechi şi mâncam nişte orez şi pui shanghai. Ca la orice fastfood chinezesc, puiul l-am terminat repede, fiind puţin, iar orezul nici pe jumătate… Căci era cu tona!
În faţa coşului de gunoi mi-am zis că n-are sens să arunc orezul… aşa că mai bine îl las la suprafaţă, poate-l ia cineva.
Un minut a durat până ce a trecut un om al străzii ce s-a bucurat de el. L-a hrănit orezul ăla pentru cel putin 24 de ore.
3. Stăteam în miez de noapte cu doi foşti colegi de liceu la o vorbă, undeva într-un părculeţ mic din Bucureşti. Când deodată apar în parc doi moşi. Clar aveau peste 60 de ani fiecare. Duhneau a băutură şi mergeau câş, vizibil afectaţi de alcool. În braţe aveau saci plini de doze de aluminiu.
Au răsturnat fiecare coş de gunoi din părculeţ şi au cules fiecare doză de aluminiu. Au călcat doză cu doză, făcând gălăgie maximă, fără să le pese.
Ne-au salutat, în beţia lor, şi i-am întrebat cât se ia pe kilogram. “treijcinci de mii, băiete, treijcini de mii!”.
Un kilogram de doze de aluminiu = 3.5 lei. Iar aceşti pensionari (care, sincer, nu cred că erau chiar ai străzii, ci cu ajutorul alcoolului îşi făceau curaj să iasă la “munca asta jenantă”) aveau răbdarea necesară să strângă kilograme de doze. Pentru câţiva lei.
E trist cum aruncăm lucruri care pentru alţii au valoare.
5 comentarii
georgiana
04/06/2012 at 18:03Imi pare bine ca ai observat si ca ai scris despre asta ,Ariel ! Eu am “descoperit “oamenii strazii de abia cand am lucrat direct cu ei,in cadrul unei asociatii umanitare ! Pana atunci ma obisnuisem sa-i vad pe strada si atat !
dra
04/06/2012 at 20:00In nemtia platesti 8,15 sau 25 centi cand iti cumperi un suc pentru sticla/cutie (in functie de ambalaj), dupa ce le bei mergi cu sticlele la magazin si primesti banii inapoi. Din cauza asta sunt foarte multi oameni care strang sticlele si cutiile parasite de altii. Un lucru foarte misto atat pentru ei cat si pentru mediu :).
Ariel
04/06/2012 at 22:09Ştiu că în Ungaria acum 2-3 ani făceam bani frumoşi de tot strângând sticle de plastic la 2L…
Şi când zic bani frumoşi = efortul depus era minim iar banii primiţi erau ca un cadou de Crăciun.
N-ar fi rău să se implementeze aşa ceva şi la noi… :)
Escu
06/06/2012 at 00:01One man’s trash, other’s man treasure!
travelgossips
28/09/2012 at 23:22Sa facem un loc unde aruncam lucruri care pentru noi nu au valoare dar pentru altii sunt priceless.
Eu arunc multe chestii, de la haine pana la macare, lucruri de care eu nu mai am nevoie dar nu sunt foarte uzate, ar putea foarte bine sa fie folosite in continuare si sunt convinsa ca in situatia mea sunt multi oameni.