Penurie de bucurie!

MONOLOG

Aş vrea să pot să merg la magazin şi să pot să-mi cumpăr o cutie cu bucurie… iar la nevoie să pun o bucăţică din bucurie într-o farfurie, s-o tai în bucăţele mici-mici, să fac “furnici de bucurie”… sau “soldăţei” – aşa le zicea bunica!

Din bucurie, deci, să-mi fac o colonie care direct din farfurie să plece spre lumea-ntreagă şi atunci, brusc, în lume să nu mai fie penurie de bucurie!

Uneori compar existenţa cu un piure! Uneori compar copacii şi apele şi oamenii şi maşinile şi luna şi stelele şi poate chiar şi soarele cu un piure.

Te-ai gândit vreodată la un iepure care mănâncă piure? Acum te-ai gândit!

Şi ai văzut tu vreodată iepure trist? Nu, căci iepurii şi greierii şi leii şi fluturii şi hamsterii au parte doar de bucurii!

Cineva la şcoală spunea că oamenii sunt nişte animale evoluate, deştepte, înţelepte, care cumva-cumva au urcat nişte trepte! Dar cu ce folos le-au urcat oare dacă animalele, bietele, deşi cu câteva trepte mai jos pe scara evoluţiei, încă ştiu că bucuria nu se cumpără la cutie şi nu se pune într-o farfurie?

Am evoluat şi am uitat că fericirea-i formată dintr-un aluat de bucurii. Bucuriile nu se cumpără, ele există şi persistă! Trebuie doar să le vedem şi să pedalăm alături de ele prin viaţă ca pe un tandem!

Am trecut azi pe la U.N.A.T.C. şi m-am uitat la nişte oameni foarte drăguţi cum dau admiterea. Cu adevărat inspiraţional!

---