Acum mulți-mulți ani, undeva prin clasa întâi, am auzit o vorbă în engleză: “Don’t judge a book by its cover.” – și dacă nu mă înșeală memoria, cred că am avut o întreagă lecție pe subiectul ăsta la ora de engleză. Nu era doar despre cărți și despre cum nu este inteligent din partea noastră să le judecăm doar după coperți … era o întreagă metaforă acolo despre cum nu ar trebui să-i “judecăm” pe cei din jurul nostru bazându-ne doar pe “ce se vede”.
Anii au trecut și vorba mi-a rămas adânc “instalată” în creier.
Dar trebuie să recunosc că de-a lungul vieții mi-am cumpărat foarte multe cărți în primul rând pentru că mi-a atras atenția coperta. Și-mi place să fiu avocatul diavolului când vine vorba de subiectul ăsta: mi se pare firesc ca oamenii să judece în primul rând după aparențe. Căci la asta se rezumă, de fapt, nu?
Cred că atunci când judeci un om după culoarea pielii sau după cum e imbrăcat, o faci ca să stai departe de primejdie. Nici n-o faci conștient, o face subconștientul tău fără să-ți ceară voie.
N-am nimic cu pachistanezii și n-am avut vreodată. Dar într-o lună de plimbat prin Barcelona am învățat să mă feresc de ei. Și nu pentru că sunt pachistanezi, pur și simplu, ci pentru că-s ‘acei băieți agasanți, adesea pachistanezi, de care nu am chef, și de care dacă vreau să mă feresc trebuie să mă îndepărtez’. Și da, poate că în adâncul sufletului fiecărui pachistanez pe care-l consideram agasant exista un suflet nobil. Poate. Dar asta nu prea conta în acele situații. Ei nu voiau să le cunosc sufletul, ci voiau să-mi bage pe gât tot felul de produse. Să mi le vândă cu japca.
Nici de oameni de culoare nu mi-a fost frică niciodată și nu m-am ferit de ei. Dar mi-a fost de ajuns să o pățesc o dată ca apoi creierul meu să fie mai atent cu anumiți oameni de culoare în anumite contexte.
Ce vreau să spun este că există o linie foarte subțire între momentele în care este bine să judeci ‘o carte’ doar după copertă și momentele când ar trebui să faci mai multe investigații – adică s-o judeci după ce scrie pe spate, după ce scrie random prin ea, după review-urile online.
Într-o librărie online este imposibil să pui mâna pe cărți. Să le simți, să le apreciezi coperțile reliefate sau date cu lac, să-ți dau seama de grosimea sau mărimea fizică a cărții, să miroși hârtia, să vezi dacă-i fină… Poți doar să le judeci după prima imagine a cărții – și anume după copertă. Dacă coperta nu te atrage, sunt șanse enorme să treci cartea cu vederea în totalitate. Dar dacă coperta-și face treaba, apoi începi să investighezi mai departe.
Ideea este că, indiferent dacă vorbim despre cărți sau vorbim despre oameni, cu siguranță nu este sănătos să judeci doar după copertă. Dacă tot judeci, așa cum e firesc, atunci judecă până la capăt, bazat pe cât mai multe “direcții”.
Știu, am făcut aici o tocăniță de cărți și oameni… Dar cred că-i ok, căci am auzit că și cărțile au suflet.
Comentează