Dă-i, dă-i, dă-i! Dă-i taică! Încă puțiiin!

sursă foto

Cred că am fost la un pas de a simți ce simte o femei atunci când naște.

În jurul meu erau o groază de oameni. Toți țipau: “Dă-i, dă-i, dă-i!”, “Hai că pooooți!”, “Încă puuuuțiiiiinnnn!”, “Dă-i taică, dă-i, dă-i!”, “Respiră, respiră!” sau “Pune fundul jos și împingeee!”.

Au mai fost și alte replici, dar astea au dominat.

Eu aveam capul băgat în piept, ochii închiși, strângeam din dinți și împingeam. Împingeam cât de mult puteam cu picioarele-n pedale. De fapt, cu un picior trăgeam pedala-n sus, cu altul o împingeam în jos. Aveam “strap-uri”, adică picioarele “legate” de pedală, iar asta-mi permitea să și trag pedala în sus.

Am prins peste 70 de km la oră. Dar asta în timp ce stăteam pe loc.

Pe scurt: am fost la Turific! Gold Sprints, unde trebuia să pedalez 250 de metri imaginari pe o bicicletă fixă cu raport trei. (asta-i pentru bicicliștii care pot înțelege)

Erau două biciclete staționare, una lângă alta, legate la un PC care afișa viteza și distanța parcursă. Cel mai adesea am făcut în 14 secunde (în cap) distanța de 250 de metri. Dar am văzut și rezultate încredibile, gen 13.03 secunde.

Toată treaba arăta și se simțea cam așa:

So much fun. Unde găsim un programator care să știe să reproducă aparatura asta, s-o facă mai performantă și mai accesibilă?

Tehnologia a venit tocmai din Timișoara … :(

---