Cum ar fi ca într-o zi în care pedalezi calm prin Bucureşti, aşa cum faci de obicei, să te întâlneşti cu nişte oameni veseli ce stau în jurul unui mic autobuz vai de capul lui, care abia aşteaptă să plece undeva pe lângă Braşov pentru patru zile, să facă fotografii… Şi atunci ei să-ţi zică: “Hai cu noi, bagă bicicleta în autobuz şi hai cu noi!“.
Iniţial am crezut că ei glumesc sau că vor să facă impresie bună. Dar 30 de minute mai tâziu au reuşit să mă convingă să plec cu ei, totalmente spontan, într-o tabără foto de patru zile pentru care nu eram deloc pregătit. Şi când zic “deloc”, mă refer la faptul că în aceste patru zile am avut la mine doar următoarele: o carte (neinteresantă, pe care nici n-am citit-o în autobuz), un lacăt de legat bicicleta, bicicleta, un hanorac şi un fular. Atât.
Aşa că de patru zile sunt undeva pe lângă Braşov şi mănânc fotografie pe pâine!
Şi deşi în toate aceste zile m-am plimbat prin tot felul de locuri şi am făcut câteva sute de fotografii, am hotărât ca reportajul meu foto să fie despre şoferul nostru, eroul acestei minunate tabere, şi ceea ce făceau fotografii prin autobuz… Căci în aceste patru zile am stat vreo 20 de ore în el.
Costel (nu ştiu cum îl cheamă cu adevărat, dar îmi inspiră un “Costel”) este omul care ne-a adus din Bucureşti, omul care ne-a dus în satul Măgura, pe cel mai incredibil drum pe care am fost până acum, pe nişte serpentine groaznice… omul care ne-a dus în satul Şirnea, omul care nu ne-a înjurat când am întârziat în jur de 60 de minute la fiecare “întâlnire” cu el…
El e omul care, deşi nu ştia cum se ajunge în toate aceste locuri, ne-a “livrat” cu succes, aşa boemi şi pasionaţi de peisaj cum eram.
Am, repet, sute de fotografii. Animale, peisaje, oameni, poveşti. Dar… mie cel mai mult îmi plac poveştile pe care le trăiesc eu. Să-mi fie iertată aroganţa. Povestea acestui Costel şi a autobuzului său m-a marcat.
A fost o tabără spontană şi super-reuşită. Am testat Nikon S9300 şi Nikon D3. Mi-au plăcut ambele la nebunie.
Să tot plec cu bicicleta la drum, zic!
12 comentarii
Raluca
13/05/2012 at 12:59Neinfricatu’ Costel:)))))
Claudiu Constantin
13/05/2012 at 13:23Foarte tare! :) Poate asta o sa te inspire sa organizezi si tu chestii de-astea, gen plecat cu un autocar pentru 4 zile catre o destinatie necunoscuta…
Cum a fost în Tabăra Foto – Palatul Sutu
13/05/2012 at 14:48[…] pentru postarea lor ce le va aduce, eventual, unul dintre cele premiile puse la bătaie de Nikon. Unii au scris deja. De la alţii se aud tastele. A mai rămas o oră pînă cînd trebuie să impresioneze […]
Ionut Babos
13/05/2012 at 16:09frumoasa experienta, foarte frumos traita si descrisa…te invidiez
Tabara foto pentru bloggeri
13/05/2012 at 19:02[…] sa fim cat se poate de subiectivi si sa ne dam seama ce vrem sa redam. Soferul nostru sau Costel, dupa cum l-a botezat Ariel, ne-a dus in Magura, Sirnea, Brasov si imprejurimi. Am avut 4 zile […]
Minunatele calatorii | Provinciala
14/05/2012 at 00:07[…] Mi-am amintit un lucru simplu: cum e sa fii atat de fericit in simplitate si sa nu-ti pese de nimic si pur si simplu sa pleci la drum. […]
ELD* – 31 – Palatul Sutu
14/05/2012 at 09:07[…] şi domnilor, vă prezint prima generaţie de absolvenţi TFB1: Alexandru Damian, Ariel Constantinof, Corina Niţescu, Ionuţ Tecuceanu, Lidia Roman, Ana Pirea, Bogdana Dobre, Mihai Tănase, Andreea […]
TFB1. And the winner is | Foto Union
14/05/2012 at 20:13[…] text şi fotografie, a fost atribuit lui Alexandru Damian. Pentru acest premiu au mai concurat Ariel Constantinof, Corina Niţescu, Ionuţ Tecuceanu, Ana Pirea, Bogdana Dobre, Mihai Tănase, Andreea Stan şi […]
TFB 1 – Momente şi schiţe - Note de subsol - de Ionuţ Tecuceanu
17/05/2012 at 02:20[…] urcă în autocar, Costel e pe poziţie, îmi ocup locul, zâmbesc, mă şterg pe frunte, clipesc des, soarele mă chinuie. […]
Impresii din tabăra foto
18/05/2012 at 12:12[…] zgâlțâim puțin, urcăm pe serpentine. Costel e iscusit. Măgura e-un sat pe dealuri. Prilej să urc iar garduri. Radu m-a potolit. M-a așezat […]
Zahanacescu Alin
27/10/2022 at 22:50Recomand si Valea Prahovei-vei gasi obiective si prin Azuga,Busteni,Sinaia,Campina,Valea Doftanei,Brebu,Telega,Bustenari.Locuri de vis.Ai ce vedea
Zahanacescu Alin
27/10/2022 at 22:53Sunt bucurestean.si seman cu acel sofer,si foarte tare.Am prieteni in Prahova.Ei m au invitat in citybreak pe la tara,pe dealuri