România

“Păi mă joc, ascult muzică, uneori caut porno.”

Păi mă joc, ascult muzică, uneori caut porno.

El nu e Radu. Dar e un băiat exact ca el. Băiat ce l-am pozat prin 2008. Era mândru de chiştocul său.

Nu prea umblu eu cu autobuzul, dar pe zăpada asta-s nevoit să fac anumite sacrificii…

Azi am luat autobuzul de pe la capătul Bucureştiului, dintr-o staţie numită “Pod Băneasa”. Aglomerat, ca de obicei. Nu “taxez” cardul cu 2 călătorii pentru că-s zgârcit şi oricum nu se vede încă urmă de controlor. Totul calm, până când doi copilaşi încep să râdă lângă mine insistent. Mă întorc să văd ce-i aşa amuzant, suspectându-i că-mi umblă prin păr. Da, râdeau de faptul că m-au tras de păr şi eu n-am simţit nimic.

Un puşti murdar la gură, îmbrăcat mult prea subţire pentru iarna asta şi o puştoaică puţin mai mare ca vârstă mă priveau calmi.

“Ţi-a pus mâna pe păr! De aia râdem!”, îmi zice tipa.

În RATB mereu se ia cineva de dreadurile mele. Fie moşii şi babele – care mă întreabă cum îl spăl, cum se face etc. – fie cocalarii. De data asta era vorba de doi “puradei”. Văzând că nu-s periculoşi m-am gândit să fiu sociabil:

“E aspru?”, îl întreb pe puşti.

Şi speriat dă din cap că nu, nu e aspru.

Întreb: “E urât părul meu?”

“Nu.” zice puştiul repede, tot speriat.

“Deci îţi place, ah?”

“Da.”

Vreme de două staţii n-am mai vorbit cu ei… dar i-am ascultat. Ziceau ceva de un cămin. Apoi puştoaica şi-a luat la revedere şi a coborât pe la Piaţa Presei. Puştiul a rămas singur, la geam. Având mult de mers, m-am aşezat lângă el cu gândul să citesc.

“Pot să stau lângă tine?”, încerc să-l scot iar pe puşti din zona de confort.

“Da, sigur, puteţi. Dar cum v-aţi făcut părul aşa?”, zice el cu putin mai mult curaj.

Şi nu, nu am scris eu greşit. Aşa mi s-a adresat. “Puteţi”. “V-aţi făcut”. Doamne, îmbătrânesc! La 21 de ani mi se adresează cu atâta politeţe? Zici că-s un moş ce abia mai stă pe picioare!

I-am explicat, desigur, că dreadurile se fac cu o croşteă. N-a prea înţeles ce-i aia, dar a dat din cap ca şi cum a înţeles tot.

Mi-am scos cartea şi m-am apucat de citit. Abia atunci, în concentrarea maximă, m-am prins că puştiul de lângă mine puţea. Era… murdar. De aia şi murdăria de la gură. De aia şi lipsa hainelor. Era un tigănuş nevoiaş.

Am trecut peste miros şi am continuat să citesc. Coincidenţă sau nu, dar citeam fix despre diferenţele dintre un copil bogat şi un copil nevoiaş. Cei nevoiaşi mereu sunt respectuoşi – zice cartea. Îmi confirm, gândindu-mă la puştiul de lângă mine care acum vorbea singur şi scotea sunete ciudate.

M-am uitat puţin la el, deranjat fiind de sunetele făcute. Era în lumea lui.

Următoarea propoziţie din carte spunea: “Totodată la copiii ce provin din familii sărace se observă o mai mare creativitate, o imaginaţie mai dezvoltată”. Din nou îmi confirm, uitându-mă cum copilul de lângă mine era complet în lumea lui.

Văzând că mă uit la el, s-a oprit şi mi-a zis trist: “Mi-e foame.”

N-a zis-o ca şi cum mi-ar fi cerut ceva de mâncare. Nu, serios, chiar nu. A zis-o pur şi simplu.

Culmea, aveam covrigi la mine. Am scos punga cu covrigi şi i-am zis: “Uite, ăştia-s destul de buni.”

Reacţia lui a fost un “Wow.” scurt. Mi-a mulţumit şi i-a halit cu poftă.

Am lăsat atunci cartea şi mi-am zis că trebuie să aflu mai multe despre el.

“Şi cum te cheamă?”

“Radu.”

“Şi câţi ani ai?”

“Păăăi, hai să numărăm…” – şi scoate mâna din punga cu covrigi şi începe să numere pe degete: “Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece, unşpe, doişpe, treişpe. Şi jumătate.”

“Mulţi înainte.”

“Mulţumesc. Tu fumezi?”, mă întreabă el pentru prima dată la per-tu.

“Nu. Dar tu?”

“Eu da. Merg acum la Auchan, în Titan, şi o să iau chiştoace de pe acolo şi o să fumez.”

“Foarte rău.”

“Nu e rău. Apoi merg şi bag pachet la net.”

“Pachet la net?”

“Da, la internet.”

“Păi şi ce faci acolo?”

“Păi stau la net.”

“Păi da, dar ce faci acolo?”, insist eu.

“Păi mă joc, ascult muzică, uneori caut porno.”, şi pune rapid mâna la gură după cuvântul “porno” ca şi cum a zis o mare prostie.

“Şi cât stai cu pachetul ăsta?”

“Toată noaptea. Mi-au dat bilet de la cămin. De fapt nu mi-au dat, am falsificat unul. Am plecat cu mai mulţi prieteni.”

“Şi când te întorci?”

“Mâine. Dar mai am jumătate de an şi fac paişpe ani şi o să-mi dea ei bilete, fără să falsific.”

“V-aţi luat vacanţă pentru o noapte?”

“Da. Şi mă duc la net. În Titan.”

Puştiul ăsta îmi venea până la şold. Era foarte mic. Iniţial nici nu i-aş fi dat 13 ani, ci maxim 9. Îmbrăcat subţirel, murdar (repet), dar fericit că scăpase pentru o zi.

Am fost şocat când mi-a zis că stă pe internet. Ştia totul despre Google.

Când a venit vremea să cobor i-am zis: “Te rog să nu laşi punga de la covrigi aici, s-o duci la gunoi, bine?”

“Da, o să o duc.”

L-am crezut pe cuvânt, deşi nu sunt convins că era genul de copil căruia îi pasă de gunoiul lăsat în urmă.

“Eu aici cobor, Radu. Ai grijă ce faci şi să te duci mâine la cămin. Ne mai vedem.”

Radu m-a marcat. Am mers cu el vreo 10 staţii de autobuz şi el mai avea de mers pân’ la Auchan unde urma, probabil, să mănânce şi să fumeze.

Pentru el noaptea aceasta o să fie specială. O să stea o noapte pe net.

Nu pot să nu mă întreb unde o să fie Radu peste 10 ani. Ce o să facă? Cum o să fie?

Radu este, într-un fel sau altul, viitorul României. Şi e inteligent, bun, respectuos, ştie de la 13 ani să lucreze la calculator… Dar se pare că statul nu-l educă. Nu-l ajută.

Pentru Radu şi alţii ca el eu voi rămâne în România şi voi încerca să ajut. Sunt copilaşi cu potenţial imens, cu şcoala vieţii, extrem de inteligenţi tocmai din cauza situaţiei lor. Trebuiesc doar puşi pe “şina” potrivită.

Radu, ştiu că în noaptea aceasta nu vei citi bloguri. Nici nu ţi-am dat adresa blogului meu. Dar poate cândva, când la pachetul de net vei citi chestii în loc să te joci, vei găsi şi acest mic articol. Eşti un tip tare!


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

23 comentarii

  • Reply
    Jalane
    10/02/2012 at 23:04

    Din pacate Radu are toate sansele de a ajunge la 18 ani…intr-un canal. Daca nu are noroc cu vreo fundatie, gen Parada de exemplu, cu care am lucrat si care face o treaba foarte buna, atunci va ingrosa randurile aurolacilor, sutilor, in cel mai bun caz al parcagiilor. Prin vreun noroc extraordinar, daca da peste un om care sa il ajute, va ajunge poate vanzator la un magazin traind intr-o camaruta insalubra sau vreun atelier fara utilitati pus la dispozitie de acel om milos. Atat. Acesti copii nu au sanse pentru ca nu sunt integrati nicicum. La 18 ani li se face vant si cel mai important este ca nu au unde sta. Daca ar avea posibilitatea de cazare undeva, poate la inceput gratis apoi contra cost, si-ar gasi ceva de lucru. Dar ce sa lucrezi cand stai in canal? Cine ia un orfan murdar si needucat dar cu bunavointa? Nimeni. Stii ce a facut mama? A luat, pe rand, cate un copil ca acesta si l-a “crescut” la spital. Mergea de luni pana vineri la internat si in weekend statea la spital. Angajatii ii aduceau lucruri si jucarii de la copiii lor, il educau atat cat puteau. Acel copil care venise handicapat are acum 25 de ani, a terminat psihologia si desi nu va fi niciodata un om normal dpdv psihologic (nici nu ar avea cum sa fie dupa ANI de zile in care copiii mai mari ii furau mancarea iar supraveghetorii ii trezeau noaptea pt a-i bate), insa este foarte aproape de a fi un om normal si util societatii. Daca fiecare institutie, parlamentar, bogatan, s-ar ocupa de un astfel de copil NU doar financiar ci si ca educatie, acesta ar ajunge departe si la randul lui nu ar mai face copii pe banda rulanta pe care sa ii abandoneze.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 1

  • Reply
    dragos
    10/02/2012 at 23:35

    Pacat de ei.. Am stat si eu de vorba pe lipscani cu un pusti care vindea trandafiri. Despre biciclete si motociclete :) A parut bucuros de discutie si n-a cerut nimic…

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Alexandra
    11/02/2012 at 00:03

    Absolut genial, Ariel. M-ai ”cucerit” cu ideea ca pentru astfel de ”situatii” vei ramane in Romania si vei incerca sa ajuti… Noi suntem ”generatia de sacrifiuciu”. Trebuie sa renuntam la un viitor al nostru si sa construim un viitor concret pentru generatiile care vin dupa noi, ”pentru Radu si altii ca el”. Si pe mine m-a impresionat pustiul… Mai ales cand a intrebat ce sunt alea de la manusile tale (caciulitele pentru degete). El nu avea o haina care sa-i tina de cald, manusi poate nu a avut niciodata… Cel mai trist este ca astfel de cazuri, in loc sa se rareasca, se inmultesc dramatic de la un an la altul. Si eu o sa raman in tara si o sa fac tot ce pot pentru copiii care acum nu au nici un viitor. Sa ai o seara faina Ariel!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      11/02/2012 at 04:19

      Wow, eu am uitat de momentul în care m-a întrebat de mănuşi. Acum mi-am amintit! Am vorbit mult cu el, dar se pare că mi-am amintit mai puţin.

      Repet, Radu m-a marcat.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    Madalin
    11/02/2012 at 00:14

    Cum se numea cartea pe care o citeai in autobuz?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      11/02/2012 at 04:20

      Outliers – Malcolm Gladwell. Pe la pagina 100. :)

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Mihaela
    11/02/2012 at 02:34

    Ţi-ai petrecut seara foarte frumos. Ai avut ceva de învăţat din întâlnirea cu Radu! :)
    Felicitări, îmi place foarte mult cum ai descris situaţia, cum ai creat atmosfera şi cum ai subliniat ce era de subliniat!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      11/02/2012 at 04:21

      Trebuie să găsesc ceva pozitiv în mersul cu RATB-ul pân’ la Băneasa, nu? :)

      Mulţam, Mihaela!

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    iYli
    11/02/2012 at 08:38

    Ce o sa faca Radu peste 10 ani? Asta depinde doar de el.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      prow
      11/02/2012 at 14:55

      din pacate nu

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      11/02/2012 at 20:20

      Da şi nu. Mai mult nu.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Phidas
    11/02/2012 at 17:28

    Cand te razi in cap? :) Tu nu esti afro!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      11/02/2012 at 20:21

      Asta-i tot ce poţi comenta? :)

      Dacă nu-s afro n-am voie să am dreaduri? Waaa, bun argument.

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Reply
    Alex
    11/02/2012 at 22:04

    Chiar mi-a plăcut istorisirea ta.

    Uneori îmi dau şi eu seama, fulgurant, că există potenţial imens neexploatat în ţara asta, sub jegul fizic şi crusta de lene intelectuală. Întrebarea rămâne, ca dintotdeauna, cum facem să-l exploatăm?

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Reply
      Ariel
      12/02/2012 at 16:55

      Cum facem? Cu finanţări, bunăvoie, voluntariat, educaţie, schimb de experienţe. Acum 2 ani la TEDxBucharest a venit un tip să povestească cum educa el copilaşii străzii. La rândul lor, ei îl educau pe el cu “Experienţa străzii”. A observat că ei erau foarte descurcăreţi. Ne trebuie aşa ceva în România. Avem sute de mii de astfel de copilaşi care fug de viaţă în acest “pachet de net”, în “porno”. Deşi sunt sigur că şi-ar dori să facă alte chestii dacă ar avea oportunitatea! Sunt multe asociatii în Buc/România care fac asta deja… Dar nu-s destule. :)

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

      • Reply
        Catalin
        20/12/2013 at 10:24

        Salut,

        Stiti cumva daca au fost postate undeva filmarile de la TEDxBucharest ?

        Multumesc,
        Catalin

        Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    docica
    12/02/2012 at 10:16

    oamenii astia au nevoie de haine si mancare si caldura. dar mai mult decat de astea, au nevoie de educatie. eu am cunoscut intr-o noapte in gara un pusti de 19 ani care fugise de acasa (dintr-o familie groaznica) de mic si traise pe strada si in camine. reusise sa termine liceul si intrase la facultate, la buget. pentru ca nu mai era minor, nu mai putea dormi in internat, asa ca dormea in gara si intrenuri. era vara, vacanta, asa ca nici la facultate nu putea merge. pentru ca eram singura si trebuia sa calatoresc noaptea cu trenul s-a oferit sa ma insoteasca pana la Brasov. era asa de politicos incat a plecat din compartiment si mi-a zis ca daca am nevoie de el e la cateva compartimente mai incolo. a venit dimineata, m-a trezit si si-a luat ramas bun. mai rar asa oameni. dar daca nimeni nu incearca sa faca nimic pentru ei, doar 1 din 100 ajung sa se integreze ok in societate.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Beni
    10/11/2012 at 00:05

    Bai, in loc s-o frecam la rece cu ce-o sa faca Radu peste 5 ani, hai sa facem un borcan cu mancarica pe saptamana si poate il mai gaseste arielu prin statie sa tina legatura cu el.
    O lalaim si noi ca crestinii aia care se roaga pt saraci in loc sa-i ajute…

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    Lavinia
    20/12/2013 at 15:46

    Frumos stilul cu care ai relatat, mi-am imaginat perfect totul…de parca as fi fost acolo, langa voi :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Lavinia
    20/12/2013 at 15:47

    Frumos stilul in care ai relatat, mi-am putut imagina totul, ca si cum as fi fost acolo, chiar langa voi.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Farcas Gelu Danut
    20/10/2014 at 20:12

    Un borcan de mancare ajuta. O haina este folositoare.
    Sunt apolitic, dar cred ca si votul nostru este esential.
    Societatea noastra este din ce in ce mai nedreapta si acest lucru trebuie indreptat, este din ce in ce mai multa hotie..
    Oameni care nu au facut nimic bun in viata huzuresc, iar oameni valorosi mor de foame.
    Aces tlucru trebuie indreptat. Nu doar prin vot, dar si prin vot.
    Sa-i dai unui “Radu” o paine este minunat, dar trebuie sa existe in anul 2014 un sistem al statului, un mecanism, care sa impiedice sa se ajunga aici, la copii prin canale.
    Ce mecanisme are statul nostru nu ajuta prea mult (parerea mea).

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Paul
    23/10/2014 at 10:39

    Imi place ce scrii si consider ca esti un exemplu pentru cei din jur! Ceea ce nu am inteles e de ce nu ai platit biletul la autobuz? Stiu ca se practica asta des, nu numai prin bucuresti, dar gandeste-te ca lumea se schimba incepand cu tine. Cu cat fondurile celor de la RATB cresc, cu atat creste si calitatea serviciilor. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau, Ariel! :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

    • Reply
      oSorin
      20/10/2015 at 19:41

      eu cred ca episodul cu nevalidarea cardului e un artificiu literar, ca sa ne introduca in atmosfera … cineva care munceste pe bani stie ca soferii, vanzatoarele de bilete si femeile de servici din RATB muncesc la randul lor pe bani

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

    Vezi alte comentarii:

    Comentează