Amuzant

Ultima dată când m-aţi văzut era să fie ultima dată pe bune…

Ultima dată când m-aţi văzut era să fie ultima dată pe bune...Azi era să mor puţin. Noroc că un Ariel nu moare atât de uşor.

Eram pe biclă, o maşină, bla bla. N-am răbdare să povestesc. Same old story! Am căzut, m-am julit, în timpul căzăturii am apucat să mă gândesc la tot felul de lucruri mişto şi oameni care-mi sunt dragi şi… atât. Sunt în viaţă, putin julit.

Cert e că am scris despre ciocnire pe Facebook şi am primit pe mail acest mesaj superb, care m-a făcut să râd cu lacrimi.

V-o prezint, deci, pe jurnalista Sakura Hime, cea care va lua cât de curând un frumos Pulitzer:

Arieeeel, you ok? Am citit pe facebook de faza cu accidentul. Esti bine?

Stiu ca nu e chiar ceea ce most people ar numi frumos, dar simt nevoia sa-ti povestesc primul (si speeeer singurul) accident rutier pe care l-am experimentat in lunga-mi viata :P

Era o zi frumoasa de toamna, anul 2001, era noastra. Sakura Hime, pe atunci in varsta de 14 ani si o saptamana, mergea vesela si topaind spre meditatiile la matematica, intocmai ca Scufita Rosie cand mergea prin paduri. Trebuia sa merg la cateva strazi distanta de blocul meu, unde urma sa ma intalnesc cu un coleg si cu tatal lui, care ne ducea cu masina acasa la proful de mate, care locuia undeva la celalalt capat al Caii Lactee.

Buuun. Veselia Sakurei avea insa sa fie pusa la incercare la prima strada mai serioasa pe care a intalnit-o in cale. Un destept gasise de cuviinta sa parcheze un camion (bloody hell, ditamai camionul!) fix in dreptul zebrei. Astfel incat, amarata de mine nu vedea daca vin masini din stanga. Dupa principiul “shit can’t happent to me” , m-am avantat sprintena sa traversez si un nene cu o masina m-a lovit in plin.

Nu-mi amintesc decat ca m-am trezit pe jos, ca soferul era super panicat si ca se adunasera o groaza de gura casca. Sakura Hime, nepasatoare si rece precum Luceafarul, s-a ridicat tacticos, s-a scuturat frumusel si si-a vazut de drum, spre stupoarea colectiva. Adevarul e ca nu ma durea nimic si ma simteam perfect in stare sa merg la meditatiile la mate.

Ma rog, soferul a venit dupa mine, a vorbit cu tatal colegului meu, s-a asigurat ca n-am murit, a sarutat pamantul si dus a fost. Iar eu mi-am vazut de treaba si am mers la meditatiile la mate.

Ma rog. In familia mea a fost mare mare caz dupa aia. O cunostinta care intamplator vazuse faza a povestit ca a fost o scena relativ spectaculoasa si ca masina m-a arunat putin in aer pana sa ajung pe jos (ceea ce sper sa fie adevarat, pentru ca suna WAY too cool. just kidding). Mama a intrat in panica si, printre altele, l-a sunat pe proful meu de meditatii sa-l intrebe cum m-am prezentat, daca nu cumva imi siruia sange din urechi si nu cadeau organe din mine. Faza cea mai tare a fost ca proful was like “OMG! Dar n-a mers in viata ei ATAT de bine la mate ca azi!” Care va sa zica, tumbele in aer au si ele beneficiile lor :)

Sakura Hime made my day!


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    George
    25/05/2011 at 00:20

    Genial povestit. Cat despre intamplare… e bine cand totul se termina cu bine.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează