Asistent personal

Când am ieșit de la a treia ședință cu psihoterapeutul, m-a lovit o oarecare relevație. Mi-am dat seama că eu plătesc un om ca să mă ocup de mine. Asta pentru că uneori, să te ocupi singur de tine, e al dracului de greu.

Ideea aia s-a copt o vreme în cap și așa am ajuns la “adevărata revelație”, și anume că aș putea să plătesc un om să mă ajute cu toate treburile pe care le am, că-mi place să fac multe, și ajung să nu mai fac nimic. Clasic, nu?

Așa că-n noiembrie 2017 am scris pe Facebook rândurile astea fără să știu la ce să mă aștept exact (încercam să definesc ce caut, dar nici mie nu mi-era prea clar):

Nu credeam că voi zice asta vreodată, dar, uite, o zic: Îmi caut un, ceea ce aș putea numi, “asistent personal”. Phahahahaaaa!

Nu, serios, caut un om, probabil un student (dar nu neapărat) care mă poate ajuta cu niște chestii. La modul ideal, m-aș clona “puțin”. Dar nu pot.

“Mâna mea dreaptă”, ca să nu-i mai zic “asistent personal”, m-ar ajuta (din ce-mi pot imagina acum) cu tot felul de task-uri pentru mai multe proiecte. Căci așa este când nu stai locului și faci prea multe deodată, presupun …

Printre taskuri: să mă ajute să mă organizez cu niște social media pe unu-două proiecte, să mă ajute cu niște mail-uri, niște research pentru ceva direcții video, să pot să-l întreb: “cum ți se pare ce-am scris aici?” și să știu că primesc o părere sinceră… Să-mi zică “bă, uite un typo.” dacă e cazul…

Mai rămâne să adaug ca ar trebui să-mi facă și cafeaua, dar adevărul este că omul ăsta poa’ să fie oriunde, lucrăm online, nu-l pun să facă nimic “acum, pe loc”, stabilim taskuri împreună pas cu pas, stabilim cât credem că durează, bla bla.

Testez, nu știu exact cum funcționează chestia asta.

Când? Am nevoie de acest om … ieri. Dar sunt dispus să îl găsesc și mâine, dacă e.

Cât? Am un buget exact pentru prima lună, de test. Dacă ar fi să descriu bugetul, e un fel de “side job” de om care are nevoie să facă un ban în plus, sau un sălăriel part-time.

Ideal ar fi la început să facem un mic plan de acțiune, discutăm pe el și vedem.

Habar n-am ce șanse am să existe acest om, dar, dacă există … hai cu un semn pe aici, pe mail, pe undeva!

Și am început să primesc mesaje. Multe. De la cunoscuți și necunoscuți.

Și-n prima clipă m-am super-speriat, căci mi-am dat seama că nu aveam un plan de “filtrare” al potențialilor “asistenți”.

Am vorbit vreo jumătate de oră cu vreo 10 oameni pe Facebook, pe mess, live, și așa am ajuns la concluzia că trebuie să creez câteva task-uri, să le dau celor care vor să lucreze cu mine, să le dau un deadline … and we take it from there.

Și-așa am făcut în ora ce-a urmat. Am făcut un mail mare cu exemple de taskuri din care i-am pus să-și aleagă unu.

Au fost apoi câteva zile în care mă întrebam dacă va respecta oare cineva deadline-ul. Și-n afară de o tipă care m-a anunțat că se retrage, toată lumea mi-a întors câte un e-mail cu cel puțin un task terminat.

De acolo a fost relativ ușor să sortez oamenii cu care vreau să am de-a face și oamenii cu care nu prea vreau să am de-a face.

80% = tipe.
20% = tipi.

80% = 20 de ani aprox.
20% = 30 de ani aprox.

Credeam că mă voi alege cu o tipă tânără, ceva studentă. Dar m-am înșelat, m-am ales cu un tip care nu mai e de mult la facultate.

Alex, tipul din poza de sus, a vrut să mă dea peste cap cu task-urile. Și a reușit, într-adevăr, să-mi atragă atenția.

Când l-am anunțat că-i alesul, eram în Anglia. Ne-am auzit la telefon și i-am zis că simt că-i challenging pentru mine felul lui de a fi și de a lucra, și tocmai de aia îl aleg.

Un soi de perfecționist, așa l-am perceput la început. Un om care se pregătește mult prea mult ca să facă, și rămâne blocat acolo… Așa judec eu oamenii, repede.

În fine, zilele astea s-a împlinit o lună și jumătate de când lucrăm împreună. Și efectele sunt mai ceva ca mersul la psihoterapeut.

Când am început să caut un om, credeam că o să-i dau “task”-uri. Dar… Cu Alex mi-am pus și-mi pun constant ordine în toată “viața profesională”. Am pornit de la planuri. Am pornit de la zero. I-am dat direcție și ne-am organizat.

Dacă eu credeam că-s organizat că-mi scriu totul, Alex e de zece ori mai organizat ca mine. Și, implicit, așa s-a făcut și ordine la mine.

Aș fi vrut să scriu “Ne vedem periodic”, dar adevărul este că până acum ne-am văzut de maxim cinci ori? Asta pentru că adesea n-am fost prin București.

Dar planul este să ne vedem periodic. Lucrăm și ne organizăm mult online pentru chestii specifice, dar mult mai faine sunt întâlnirile face2face, de brainstorming.

Cum se simte?

E genial să mă întrebe cineva cum mi-a mers întâlnirea X. Și chiar să aibă sens să-i răspund, ca el apoi să noteze dacă-i ceva important, haha.

E fain tare să-mi văd cele 4-5 proiecte “desenate” ba pe un perete, ba pe niște foi și apoi prin FreedCamp.

Îmi place de mor că nu am cum să mai amân chestiile pe care trebuie să le fac. N-am cum să-i ofer scuze lui Alex. Dacă mă întreabă: “De ce n-ai făcut asta?” și … n-am un motiv real… Ceva-i în neregulă cu mine.

Mi-am dat seama la psihoterapeut că aveam nevoie să-mi pun ordine în viața “mea” și-n partea “profesională” ca să am cum să fiu atent și la ceva mai romantic. Și, ironic, Alex are acum acest rol de “psihoterapeut profesional”.

Dacă până acum ziceam despre mine că “fac prea multe” și că d-aia nu reușesc să mă focusez…

Dacă până acum mai aveam zile în care mi se părea că sunt “stresat” pentru că trebuia să mă gândesc la X chestii deodată, să rețin, să-mi notez, să plănuiesc…

… Acum chiar nu am niciun stres. Doar acela de a avea bani să-l plătesc pe Alex. Care mă costă. Îl simt la buzunar. Dar dacă asta mă face să fiu mult mai productiv și mai fericit … it’s worth the money, right?

Iar Alex pare încă entuziasmat de ce se întâmplă. Nu știu ce-o să zică după ce-o să vadă rândurile astea… dar …

Dacă mi-ai fi zis acum un an că ar urma să-mi caut un asistent, așa cum am făcut acum, ți-aș fi zis că “niciodată”. Acum, însă, îs convins că e un mod deștept de a investi în mine.

Mulțam, Alexe!

---