Ce înseamnă şase ani de blogging?

Pe 28 septembrie 2012 am făcut şase ani de când am acest blog. Se fac şase ani de când am încercat să scriu pe internet pentru prima dată.

Habar n-am când a trecut timpul. Cert este că totul s-a întâmplat foarte repede şi, în tot acest timp, blogul a rămas în viaţa mea. :)

Ca să sărbătoresc aceşti şase ani m-am gândit să notez “şase lecţii” învăţate tocmai din faptul că am blog. Iată, deci:

1. Scrisul se învaţă.

Mi-am deschis blogul în primele zile ale liceului. Îmi amintesc perfect că, înainte de a intra în liceu, a trebuit să dau Capacitatea şi atunci profesoara mea de română mi-a zis foarte clar că eu nu voi lua acel examen la “Limba şi Literatura Română”. Ca dovadă, după ce l-am luat, mi-am făcut blog şi am început să scriu aproape zilnic tot felul de aberaţii.

Azi scriu de 100000 de ori mai bine ca atunci. Azi, de fapt, cred că scriu foarte bine. Fără nicio aroganţă, cred că-i una dintre puţinele lucruri pe care le pot face cu uşurinţă. Şi cu plăcere. Şi bine. Scrisul se învaţă, prin exerciţiu.

2. Scrisul e un exerciţiu

Scrisul e un exerciţiu personal excepţional. De nenumărate ori m-am auto-cunoscut prin scriitură. Am scris tot ce-am gândit şi astfel, cumva, mi-am dat seama de ceea ce gândesc. Uneori gândim nişte treburi pe care nu le exprimăm… Ş-atunci parcă tot ce gândim îi degeaba.

Prin scris m-au cunoscut şi alţii. Prin scris m-am organizat. Prin scris am început să gândesc mult mai clar si mai organizat. Scrisul îţi face bine, chiar dacă scrii pe un blog sau pe un caiet pe care nu-l va citi nimeni niciodată. E un soi de medicament interesant.

3. Scrisul e o armă. O putere.

Mereu, de când am blog, mi s-a confirmat faptul că scrisul e o armă super-puternică. Scrisul e ca un pistol. Doar că ucide la un alt nivel.

Desigur, e o armă care te poate ucide pe tine, ca autor, sau îi poate ucide pe alţii, ca infractori. Metaforic vorbind, desigur.

Scrisul, oricum ar fi el, e foarte puternic în clipa în care-i făcut public. Trebuie să ai grijă maximă la ceea ce scrii şi la ceea ce se scrie despre tine.

4. Oamenii din jurul nostru sunt 99% din viaţa noastră.

Înainte de a-mi face blogul eram un anti-social. Cu timpul, însă, blogul m-a “forţat” să ajung să cunosc oameni, să socializez, să devin sociabil.

La un an după ce mi-am deschis blogul m-a oprit o persoană necunoscută pe stradă şi m-a felicitat pentru ce scriam. Eram, desigur, un copil cu capul în nori. Acum parcă-s oleacă mai pe pământ. Ieri am fost din nou oprit pe stradă. De data asta erau trei persoane care mă felicitau. Sentimentul e incredibil.

Scrie pentru oameni şi totul va fi minunat.

5. Fă ce simţi.

Prin blog am cunoscut oameni. Oamenii ăştia sunt o mare parte a tot ceea ce am făcut până acum cu viaţa mea. Ş-anume tot felul de proiecte şi proiecţele pe care nu ajungeam să le fac dacă: 1. nu aveam un blog pe care să mă laud cu ceea ce vreau să fac şi, implicit, să caut ajutor 2. nu aveam un blog prin care oamenii care vor să ajute nu se băgau în seamă şi nu încercau să ajute.

De-a lungul anilor am reuşit să organizez evenimente, să fac marşuri mari de biciclete, să lansez tot felul de site-uri, să … să fac în mare parte orice mi-am dorit! Anumite proiecte, desigur, au eşuat. Altele, în schimb, sunt 100% prezente în viaţa mea şi asta se datorează blogului şi oamenilor care m-au găsit prin acest blog. :)

6. Fă pauze, dar nu renunţa.

Uneori e dificil să scrii. Uneori n-ai chef. Dar în blog nu-i vorba despre: “trebuie să scriu zilnic” sau “trebuie să scriu căci altfel nu mă va citi nimeni”.

Nu. În blog este vorba despre “când vreau să scriu, scriu!”.

Uitându-mă în arhiva blogului meu, am luni în care am scris de 3 ori pe zi şi luni în care am pâna-n 10 articole.

Contează? Nu. Contează că se fac şase ani de când în lumea virtuală a internetului eu am acest spaţiu al meu, care mă ajută în 99% din cazuri.

Recomandarea mea: fă-ţi blog. Pentru tine.

Sper, şi ştiu că am mai zis şi gândit asta, sper ca ai mei plozi să-mi citească blogul şi să mă cunoască aşa cum eram copil. :)

La mulţi ani, blogule!

---