Deci să zicem că ai un salariu de 2000 lei. Lucrezi la o multinațională din nordul Bucureștiului, Pipera, nu contează.
Stai departe rău, în Piața sudului (pentru cei ce nu cunosc Bucureștiul de la Pipera la Piața Sudului poți citi trei cărți dacă mergi cu mașina) … așa că alegi să mergi zilnic cu metroul, că-i cel mai rapid. Ai încercat mai de mult să folosești mașina personală (sau de la job), dar ai văzut că n-are sens să petreci o oră în trafic complet aiurea.
Ei bine – cum ar fi ca pentru fiecare kilometru pedalat până la job și înapoi, zilnic, să iei 25 de eurocenți. Un leu, adică. Sunt vreo 11 km de dat la pedale dimineața și alți 11 seara.
Nu-i mare brânză, faci distanța asta în 30-40 de minute dacă nu te grăbești.
Deja ai 22 de lei. Pe zi. Ori 20 de zile lucrătoare vine 440 de lei. Una sută de euro. Adică o cincime din salariu în plus.
Ei bine, chestia asta se întâmplă acum în Franța. 20 de companii cu peste 10 mii de angajații au început un program exact ca cel pe care l-am descris mai sus. Ca să încurajeze pedalatul în oraș.
Ca să se elibereze orașul și să poată boșii să meargă cu mașina, fără să mai stea aiurea-n trafic.
În fine… Ideea este: cine, întreg la minte, nu ar urca pe bicicletă pentru încă o cincime din salariu? Plus mișcare. Plus nestat în trafic sau la metrou.
Dacă aș lua 1 leu pentru fiecare kilometru pedalat prin București m-aș îmbogăți peste noapte!
Și, acestea fiind zise, uite sursa aici.
Dar asta nu-i tot. Avem și-n România o chestie drăguță, abia pornită. Se numește HaiCuBicla.ro și pentru kilometrii pedalați primești procente de reduceri.
23 comentarii
m
05/06/2014 at 10:59Ariel, daca Piata Sudului e departe de Pipera, incearca sa stai in Pantelimon, Cernica sau Republica :)))
E misto cu bilca – treci prin doua parcuri pana ajungi la munca, ar fi misto :)))
Ariel
05/06/2014 at 11:08Stau în Pantelimon și fac curse de genul ăsta prin București: http://www.strava.com/activities/145806161
Pentru oamenii care nu pedalează zilnic, distanța Pipera – Sudului e foarte mare.
Cu bicicleta la muncă | Un pas în fiecare zi
05/06/2014 at 12:11[…] numeroase rezultate, am ajuns pe pagina lui Ariel Constantinof, care a şi postat un articol pe această […]
Targoviste
05/06/2014 at 12:19Pedalatul e o placere pentru multi, motiv pentru care nu cred ca trebuie ar trebuii sa se faca tot felul de concursuri inutile care sa dezcurajeze chiar si pe lenesi…
haubau
05/06/2014 at 16:46nu ai sa vezi tu asa ceva in viata ta… cand motorina era mai ieftina ca benzina..toate masinile au trecut pe motorina..dupa asta motorina s-a scumpit….daca toti oamenii ar cumpara biciclete..ar baga imediat astia taxa ca detii o bicicleeta :))
Ariel
05/06/2014 at 18:07să nu exagerăm. privește-n vest. nu-s taxe pe pedalat.
mariuscbn
05/06/2014 at 18:42Intradevar, tebuie sa avem infrastucura….piste de ciclism pe caarosabil, acolo este locul bicicletei …. NU pe trotuare!!!
Oare cat mai dureaza sa priceapa si imbuibatul de oprescu (cu “o” mic intentionat ca inca nu si-a castigat respectul)???
Cel mai drag articol de pe blog | Gabriela Deleanu
06/06/2014 at 01:09[…] către… Volina, că tare mi-e dor de ea, de când e plecată la Viena și către monsieur Ariel, căci datorită blogului lui m-am apucat și […]
Alex
06/06/2014 at 23:38Interesant, pacat ca toate cifrele sunt aiurea, 25 eurocenti primesti in Franta, unde 100 euro nu e o cincime din salariu ci probabil 3%. Raportat la cei 2000 lei salar ar fi 60-80 lei/luna. In plus nu faci in 30-40 min cei 11 km daca stai la toate semafoarele si respecti cat de cat legea cat pedalezi, probabil ca o medie ar fi cam o ora.
Totusi, daca iti calculezi benzina si faptul ca nu mai trebuie sa mergi la sala pentru cardio, s-ar putea sa se merite chiar fara sa fi platit. Problema e cum spune mai sus marius, infrastructura.
Alin
07/06/2014 at 15:41Ce frumos. Cu siguranta acest concept se va prelua foarte mult si se va schimba ceva, nu mult.
Adi
09/06/2014 at 19:30M-aș angaja într-un oraș vecin :)).
Bucur
09/06/2014 at 20:56Ideea e buna, chiar interesanta. Foarte bun interviul, felicitari.
Andrei
15/03/2015 at 22:30Se intampla si in Belgia… sunt platit lunar pt fiecare km pedalat spre job.
Ariel
15/03/2015 at 22:30Ne zici și cu cât, te rog? :)
Marian
16/03/2015 at 19:17Probabil in maxim 5 ani vor fi una-doua companii care vor adopta asa ceva.
Ar trebui cred sa faca si o parcare acoperita si pazita video macar, deci investitie cam mare. Adica nu stiu cati si-ar lasa bicla legata cu lant de-un amarat de rastel in curtea companiei (unde e intrarea libera de multe ori) cand in ziua de azi ti se fura bicla de oriunde.
Iarna cred ca ar merge maxim 20% din biciclistii companiei.
Hammer
16/03/2015 at 19:52Am merge daca ar fi infrastructura, dar daca am fi mai multi, ar fi fortate autoritatile sa ne faca infrastuctura. Vrei sa le arati ca ai nevoie de pista? Pedaleaza pe unde poti!
Vrem un oraș pentru oameni! - Ariel Constantinof Blog
01/09/2015 at 10:19[…] 2. Cum ar fi să te plătesc pentru fiecare kilometru pedalat spre job? […]
Marius
06/09/2015 at 11:57Ascunde te rog pop-ul de la sumome pe mobile ca nu il pot inchide :)
Ariel
06/09/2015 at 12:09îl dezinstalez complet chiar acum. merci. :)
Adi
07/09/2015 at 07:19Se intampla de vreo 2 ani la Sibiu. Insa banii obtinuti dupa pedalat sunt donati.
Vlad
15/03/2016 at 13:50Prin programul pilot care acum este incheiat, Move4Good (aplicatie mobila) al Fundatiei Vodafone, “primeai” 0.5 lei/km pedalat sau 1 leu/km alergat, pe care o companie sponsor ii dona in numele tau unor ONG-uri. Prin calculul tau puteai dona pana la 220 lei pedalati/luna sau 440 lei alergati/luna. De asemenea, prin aplicatia mobila SafeDrive poti acumula puncte chiar si pe bicicleta, puncte cu care ai reduceri si beneficii diverse.
ioana
15/03/2016 at 14:26sa inteleg ca nu pot achizitiona cardul daca nu sunt din Bucuresti?
BellaDiva
15/03/2016 at 21:15Foarte tare, as pedala si mai mult! :D Pacat ca nu avem suficient de multi km cu piste pentru biciclisti :(