Cum m-aș fi dezvoltat, ca om, în mediul rural?

Am ajuns în Făgăraș, mai exact în satul “Calbor”, sat al cărui nume – pentru un motiv sau altul – l-am asociat cu țigările Ma(r)lbor(o).

Am venit într-o “vacanță” atipică. Într-una în care nu mă trezesc la cât vreau și nu stau toată ziua la piscină. Și nici într-una în care vizitez mănăstire după mănăstire, forțat cumva de grupul cu care am venit.

E genul de “vacanță” în care înveți. E un mod informal de auto-educare. E genul de vacanță în care explorez locuri din România, fac poze, caut povești și meditez asupra existenței.

Dacă ultima dată am scris o mică poveste despre un puști care făcea 3 ore pe zi până la școală și înapoi acasă (poate fi citită aici), de data asta i-am lăsat pe alții să zică povești și am cugetat.

Oare cum m-aș fi dezvoltat, ca om, în mediul rural?

Rupt de doar 24 de ore de ‘realitatea’ din București, îmi plouă în gură după un drog – Coca-Cola. De unde să scoți Coca-Cola când ești într-un sat în care există 3 pene de curent pe zi. Bine, poate exagerez. Dar în primele 24 de ore de Calbor am prins 3 pene de curent.

Am găsit “magazinul sătesc”. Că Mega-Image-ul încă n-a ajuns aici.

Doamna vânzătoare, căci casă de marcat n-avea ca s-o pot numi “casieriță”, ne întreabă dacă ne place la ei. Ne place, zicem. Și cer niște Coca-Cola la supra-preț. În București e mult mai ieftină.

Nu cred că face prea mare profit doamna vânzătoare – a cărei afacere probabil este. Prețurile au multe virgule. O acadea? Un leu și zece bani. Biscuți? Cinci lei și saptezeci de bani.

Mărunțișul ăla-i profitul – mă gândesc.

Fiind afacerea ei simt o “bunătate” și o “deschidere” pe care în București rar o văd la casierițe. Ne urează o zi bună și spor “la ce faceți voi”.

Calbor este ca Mumbaiul. Jumate în paragină, cu case părăsite (în care am și intrat fraudulos), case în care locuiesc niște vârstnici sau oameni foarte săraci și câteva case de oameni avuți. Contrastul este extrem de mare între cei ce “au rămas” în Calbor, fiind de-ai locului, și cei ce, îmbogățiți, vin aici pentru a-și construi un palat.

La doar câteva sute de metri de cazare urci un deal și te lovești de cealaltă realitate – cea de care uiți când ești “în marele oraș”, și din când în când îți amintește Facebook-ul de ea printr-o poză precum următoarele:

Oare cum aș fi fost dacă aș fi fost “Ariel din Calbor”. Exmatriculat din liceu pe motiv de blog? Nu cred.

Probabil mi-aș fi plimbat oile la vârsta asta. Oi de care aș fi depins aproape în totalitate chiar și în acest secol al vitezei.

Poate că aș fi fost unul din elevii norocoși, școliți. Sau poate aș fi fost mult mai mușculos datorită muncii fizice.

Nu știu. Nu voi afla niciodată.

Dar tind să cred că aș fi fost mai puțin nefericit, mai puțin stresat și cel puțin la fel de pasionat de fotografie și de biciclete cum sunt acum.

Ia-ți 30 de secunde și gândește-te la cum ai fost tu dacă ai fi crescut într-un mediu total diferit de cel în care ai crescut. Cugetă oleacă. Nu strică.

Va urma.

---

Toate fotografiile din articol sunt făcute de mine cu un iPhone 4S și publicate pe contul meu de Instagram.

Au mai scris din TFB8 – Cosmin, Șuțu, Georgiana, Cristina, Andra, Damian, Oana, Byron, Mugur…

TFB8 este un eveniment organizat de Foto Union și Calbor Country Club, cu sprijinul Silva, Toyota, Dacia Plant și De altădată.

---