Da’ dacă nu vreau să împart, ce?!

Pe principiul “Sharing is Caring“, iaca, să ştiţi, mie nu-mi place să “share“, dar de cele mai multe ori eu “care“.

De mic copil nu mi-a plăcut să împart cu absolut nimeni ceva ce era al meu. Ah, ba da, mai împărţeam mâncarea ce nu-mi plăcea cu sor-mea, Iris. Îi ziceam: “Uite fluturi sub masă!” şi cât ea se apuca să caute fluturii inexistenţi de sub masă, eu îi puneam în farfurie nişte roşii şi nişte copănel de puişor. Nu se prindea niciodată, mereu mânca şi porţia mea. Ok, Iris, acum am aflat cu toţii de ce eşti o grasă!

Dar în rest, jur, nu-mi place să împart nimic! Nimic-nimic! Dacă-mi cumpăr un covrig, o măslină, un cartof prăjit de soare … nu vreau să-l împart! Căci mi l-am cumpărat PENTRU MINE! Am cumpărat atâta cantitate cât să mă satur EU. Nu eu plus alţi trei “prieteni” care zic: “Pot să iau şi eu un covrig?”

De-a lungul anilor, fiind frate mai mare, au existat momente în care eu aveam banii mei şi Iris, sor-mea mai mică, repet, n-avea puteri din astea supranaturale. Iară eu îmi cumpăram câte una, câte alta… Şi nu voiam să împart NIMIC CU EA!

Învăţătura?

Dacă împarţi ceva cu cineva, înseamnă că-ţi pasă. Dacă-ţi pasă, vezi să nu împarţi prea mult. În anii ce i-am dat lui Iris porţie dublă s-a îngrăşat tare-tare. Apoi, noroc că nu i-am dat din covrigii mei, a slăbit la loc. Acum are şanse să devină model. Datorită mie a avut o copilărie sănătoasă şi va avea un viitor strălucit. Sharing is Caring.

Şi apropos de covrigii de Buzău de la Boromir care au tagline-ul “Împarte-i cu toată lumea!” – în clasa a X-a m-am îngrăşat foarte tare pentru că timp de 3 luni de zile am mâncat zilnic o pungă de covrigei fără să împart cu nimeni. Când mi-am văzut burta am intrat la cură de slăbire. « True story! Şi cine mă cunoaşte, ştie că-s un om slab. Adesea mă ia vântul chiar.

Una din cele mai mari supărări din şcoală – colegii care-ţi halesc desertul – într-un video:

---