Despre cum era să mă omoare un gândac de bucătărie care nu se afla tocmai în bucătărie…

Dacă mi-e frică de ceva în lumea asta… mi-e frică de gândaci. Şi nu ştiu cât e frică şi cât e scârbă. Şi silă. Şi greaţă.

MOOOOOR când văd un gândac de bucătărie. Dacă are şi aripi… FUG! (da, există gândaci mari, negri, cu aripi…)

Serile trecute (n-am putut să scriu imediat după, a trebuit să-mi revin din şoc) eram la calculator. Era 00:30 noaptea… beznă în toată camera, stăteam şi scriam la laptop.

Pe biroul la care stăteam era haos. Foi aruncate, încărcătoare de mobile, cabluri, două pahare cu suc, o ciocolată deschisă … în fine, haos!

În liniştea şi bezna totală în care tastam încep să aud nişte sunete. Sunete pe care nu ştiu să le descriu. Erau foarte slabe… şi de scurtă durată. Dar suna ca şi cum ceva mişca pe lângă mine, pe birou.

M-am uitat odată spre haosul de pe masă, care era la 30 de cm de mâna mea… şi nimic.

Îmi continui scrisul şi iar aud ceva straniu. Ca şi cum un om în miniatură se furişa pe masa mea. Era clar un sunet de “furişare”.

Întorc iar privirea şi nu văd nimic. Dar apoi îmi vine ideea să fac nişte lumină cu monitorul laptopului. Întorc puţin şi laptopul asupra haosului şi … SĂ-MI STEA INIMA! Un gândac de bucătărie GIGAAAAAAAAAANT peste lucrurile mele.

(aici e momentul când multă lume care mă cunoaşte o să-şi schimbe părerea pozitivă despre mine)

ÎN URMĂTOAREA CLIPĂ AM SĂRIT DE PE SCAUN DIRECT ÎN PAT ŞI AM APRINS LUMINA ÎN CAMERĂ ŢIPÂND: “UN GÂNDAC IMEEENS PE BIROUL MEEEEU!”.

Corina, domnişoara aceea cu care-mi petrec timpul liber, dormea. Că aşa-s eu, porc. Lucrez… şi ea doarme.

Desigur, se trezeşte instant de la lumina din cameră şi mă întreabă ce se întâmplă. Îi spun repede… încerc să-i arăt ANIMALUL, dar animalul lipsea. Se crizează şi ea, desigur, şi mă face să-mi amintesc că tre’ să fiu bărbat… s-o apăr de creatura iadului.

Îi zic: “Dă-mi un băt.”, ea-mi răspunde: “Eşti idiot, de unde vrei să ţi-l dau, din cur?!” … îmi amintesc că n-am beţe prin cameră şi încep să “sap” prin toate chestiile aruncate pe birou cu o sticlă de apă de 0.5.

Reconfirm faptul că EXISTĂ un gândac şi imaginaţia nu-mi joacă feste. Ţip, sar, urlu, mă cac pe mine. În tot acest timp gândindu-mă că-s un idiot că mi-e frică de ceva atât de mic.

Totuşi, în casă am două pisici. Pisicile omoară gândaci. M-am dus tiptil (ca să nu trezesc restul casei) să caut pisicile. Le-am trezit din somn şi le-am adus cu forţa la biroul meu. Pe dracu omoară gândaci! Ele voiau să doarmă! Nu m-au ajutat cu nimic.

Unica mea salvare a fost mama mea. Femeie cu experienţă în uciderea acestor creaturi malefice. A luat un şprei anti-monştri şi a început să-l caute. După căutări îndelungate şi ţipete, l-a ucis.

Am dat cu şprei toată camera şi am adormit cu greu, imaginându-mi că-i o invazie.

Doamne, dacă eram singur acasă… sau dacă mă mut SINGUR şi găsesc un gândac d-ăsta… cred că mor.

Nu-s bărbat, mi-e clar.

PS: Pe toată durata acestui articol m-a mâncat tot corpul!

---